Băsescu: Abdicarea Regelui Mihai a fost un act de trădare

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că decizia Regelui Mihai de a abdica a fost "un act de trădare", el adăugând totodată că relaţia sa de apropiere cu prinţul Paul a fost un gest pentru a proba că nu are nimic cu Casa Regală.

2088 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Abdicarea Regelui Mihai a fost un act de trădare

Băsescu: Abdicarea Regelui Mihai a fost un act de trădare (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere", a spus Băsescu la B1 TV.

"Vedeţi, noi încă nu ne aşezăm corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie, Antonescu rămâne responsabil de Holocaust împotriva evreilor şi a ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce. Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci. Ăsta (mareşalul Antonescu, n.red.) era doar prim-ministru atunci. Unora le dăm averi, iar pe alţii îi considerăm criminali de război - şeful de stat şi prim-ministru. Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm, de toate păcatele?", a comentat Băsescu.

TITLURILE ZILEI

Întrebat dacă nu i s-a reproşat în întâlnirile cu Regele Mihai apropierea faţă de prinţul Paul, preşedintele a spus că relaţia cu acesta a fost pentru a proba faptul că nu are probleme în ceea ce priveşte Casa Regală. "Eu am făcut un gest să probez că nu am nimic cu Casa Regală, pentru că Paul e parte a Casei Regale", a spus preşedintele.

Pe de altă parte, preşedintele a reamintit, în contextul unei întrebări, că se împlinesc 70 de ani de la "hai să-i spunem de la celebra «Soldaţi români, vă ordon treceţi Prutul!»".

El a spus că dacă ar fi fost în acel moment istoric ar fi dat acelaşi ordin. "Da, pentru că aveam un aliat şi aveam de recuperat un teritoriu. Dacă aveam condiţiile de atunci probabil că aş fi făcut-o", a spus el.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici