Băsescu cere statelor Uniunii Europene să dea prioritate primirii lucrătorilor din România şi Bulgaria

Preşedintele Traian Băsescu a făcut un apel, în discursul de la Congresul PPE, privind prioritizarea de către liderii statelor UE a folosirii lucrătorilor din România şi Bulgaria, înaintea imigranţilor din exteriorul UE.

403 afișări
Imaginea articolului Băsescu cere statelor Uniunii Europene să dea prioritate primirii lucrătorilor din România şi Bulgaria

Băsescu cere statelor UE să dea prioritate primirii lucrătorilor din România şi Bulgaria (Imagine: Razvan Chirita - MediafaxFoto)

"Doresc să atrag atenţia asupra faptului că înainte de a ne uita la rezervorul de forţă de muncă din exteriorul Uniunii Europene, ar trebui să exploatăm în mod eficient toate resursele de care dispunem în interiorul acesteia. Rămân cel puţin două bazine de forţă de muncă insuficient valorificate la nivelul Uniunii. În primul rând, lucrătorii din România şi Bulgaria, care sunt împiedicaţi să aibă acces liber la piaţa forţei de muncă din 9 state membre până la sfârşitul anului 2013. În al doilea rând, în contextul unei problematici cu mult mai complexe, forţa de muncă din cadrul comunităţilor de etnie romă care se află pe teritoriile mai multor state membre, între care şi România", a afirmat Băsescu.

El a făcut un apel către liderii UE să acţioneze pentru o Piaţă Unică fără restricţii artificiale şi un spaţiu economic de solidaritate.

"Cred că este în interesul nostru al tuturor să părăsim retorica dublă şi, cel puţin în ceea ce priveşte piaţa unică, să acţionăm în sensul declaraţiilor care sunt deja consensualizate. În acest sens, trebuie să desăvârşim eliminarea tuturor obstacolelor, fie ele politice sau economice şi fac un apel la ceilalţi lideri în contextul acestui Congres pentru a acţiona împreună într-un autentic sens constructiv în această privinţă. Pentru noi, mai multă Europă înseamnă o Piaţă Unică fără restricţii artificiale şi un spaţiu economic de solidaritate", a menţionat preşedintele.

Băsescu a afirmat şi marţi, în întrevederea cu Michel Barnier, comisarul european pentru Piaţa Internă şi Servicii, că decizia unor state UE de a menţine restricţiile la angajare pentru români reprezintă o piedică în valorificarea deplină a potenţialului pieţei unice.

"Şeful statului a menţionat, în acest context, că este important ca eforturile Comisiei să se concentreze şi pe respectarea principiului fundamental al liberei circulaţii, mobilitatea lucrătorilor fiind una dintre resursele principale ale pieţei interne. Domnul preşedinte Traian Băsescu a relevat că decizia unor state membre de a menţine restricţiile la angajare pentru cetăţenii români până la finalul anului viitor constituie o piedică în valorificarea deplină a potenţialului pieţei interne", a afirmat Băsescu, potrivit unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului afirma în mai 2012 că o liberalizare completă a pieţei forţei de muncă în Uniunea Europeană este un element de creştere economică.

"Nu putem fi într-un soi de limbaj dublu: când este vorba de piaţă unică liberalizată, să putem cumpăra orice, oriunde pe teritoriul Uniunii Europene, să facem tot felul de afaceri, să fim de acord, iar când vine vorba de libera circulaţie a forţei de muncă, să mai avem încă nouă state care au restricţii pentru forţa de muncă din România. Deci lucrurile trebuie discutate foarte deschis şi cinstit. Nu putem să vorbim numai de bani. Sunt convins că o liberalizare completă a pieţei forţei de muncă în Uniunea Europeană este un element de creştere economică. De ce, atunci vorbim doar de liberalizarea pieţei unice, când e vorba de IT, când e vorba de orice altceva, de industrie, de economie, dar nu şi de piaţa forţei de muncă", afirma Băsescu.

Cele 9 ţări UE care menţin parţial sau integral restricţiile de muncă pentru lucrătorii români şi bulgari până la finalul 2013, când expiră perioada de tranziţie de 7 ani prevăzută de tratatele de aderare, sunt Marea Britanie, Irlanda, Germania, Belgia, Franţa, Luxemburg, Malta, Olanda şi Austria.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici