Băsescu sesizează CC în legătură cu OUG privind producerea energiei din surse regenerabile

Preşedintele Traian Băsescu a sesizat, miercuri, Curtea Constituţională, cu privire la OUG privind producerea energiei din surse regenerabile, arătând că nerespectarea procedurii de notificare a Comisiei Europene ar putea duce la declanşarea procedurii de infringement.

354 afișări
Imaginea articolului Băsescu sesizează CC în legătură cu OUG privind producerea energiei din surse regenerabile

Băsescu sesizează CC cu privire la OUG privind producerea energiei din surse regenerabile (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Băsescu arată, în sesizarea de neconstituţionalitate trimisă Curţii Constituţionale, că, în opinia Comisiei Europene, procedura de notificare şi pre-notificare, impusă de Articolul 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, nu a fost respectată, fapt ce poate atrage declanşarea unei proceduri de infringement împotriva României.

Potrivit comunicatului de presă remis de Administraţia Prezidenţială, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, PL-x nr. 227/2013, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, în data de 17 decembrie 2013 şi transmisă spre promulgare preşedintelui României în data de 19 decembrie 2013.

TITLURILE ZILEI

În data de 10 ianuarie 2014, preşedintele Traian Băsescu a solicitat reexaminarea legii, iar cererea de reexaminare a fost respinsă, atât de Senat, în calitate de primă cameră sesizată, cât şi de Camera Deputaţilor, care, în calitate de Cameră decizională, a adoptat legea în forma iniţială, în data de 11 februarie 2014, iar, în data de 19 februarie 2014, a transmis-o spre promulgare.

Preşedintele arată că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2013, aprobată prin legea transmisă spre promulgare, modifică schema de ajutor de stat SA 33134 2011/N-RO.

Potrivit Articolului 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene "Comisia este informată în timp util pentru a-şi prezenta observaţiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele".

"Guvernul României a emis această Ordonanţă de Urgenţă în data de 4 iunie 2013, ea fiind publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 335 din data de 7 iunie 2013, cu intrare în vigoare la data de 1 iulie 2013. Drept urmare, în data de 24 iunie 2013 Comisia Europeană a transmis o scrisoare către Reprezentanţa Permanentă a Comisiei Europene, prin care precizează faptul că nu a fost transmisă nicio prenotificare, în sensul alineatului (3) al Articolului 108 din Tratat, privind modificarea schemei de ajutor de stat", se menţionează în comunicatul de presă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici