Călin Popescu Tăriceanu renunţă la candidatura la prezidenţiale

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a decis retragerea din cursa pentru prezidenţiale, iar anunţul va fi făcut în şedinţa Biroului Politc Central, de la ora 16.00, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX. ALDE şi Pro Romania discută susţinerea lui Mircea Diaconu la preşedinţie.

9456 afișări
Imaginea articolului Călin Popescu Tăriceanu renunţă la candidatura la prezidenţiale

Călin Popescu Tăriceanu renunţă la candidatura la prezidenţiale

Potrivit surselor citate, liderul ALDE şi-a anunţat colegii de intenţia sa, iar un anunţ oficial va fi făcut în şedinţa de luni.

În acest context, spun reprezentanţi ai partiduluui, ultimatumul dat PSD privind guvernarea şi restructurarea guvernului este cu atât mai serios, deoarece nu mai există discuţii cu privire la faptul că ALDE încearcă un şantaj pentru a obţine susţinerea liderului formaţiunii la Cotroceni.

Aceleaşi surse politice au mai spus, pentru MEDIAFAX, că cel mai probabil în şedinţa Biroului Politic Naţional de luni se va merge pe varianta unei alianţe cu Pro Romania.

TITLURILE ZILEI

Totodată, cele două partide intenţionează să îl susţină pe Mircea Diaconu, fost europarlamentar, la prezidenţiale. De altfel, Mircea Diaconu a afirmat, într-un interviu la RFI,că a fost chemat la discuţii cu ALDE şi Pro România, în vederea susţinerii sale în cursa prezidenţială. Actorul şi-a anunţat duminică intenţia de a candida.

”După cum arată lucrurile, apropo de telefonul de aseară târziu şi de faptul că mă duc acum la discuţiile astea, probabil că aşa şi va fi, însă nu mă duc să negociez, ci mă duc să înţeleg termenii şi da, să negociez, dacă vreţi sau să securizez termenii relaţiei. (...) statutul meu de independent rămâne foarte clar, obligatoriu, pentru că ăsta este, ăsta trebuie să fie al unui preşedinte”, a spus Diaconu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici