Care sunt priorităţile României în domeniul culturii din perspectiva ministrului de resort - Mediafax

Care sunt priorităţile României în domeniul culturii din perspectiva ministrului de resort

Ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz, a prezentat, marţi, în Parlamentul European priorităţile României în domeniu în perioada exercitării preşedinţiei la Consiliul Uniunii Europene, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

134 afişări
Imaginea articolului Care sunt priorităţile României în domeniul culturii din perspectiva ministrului de resort

Care sunt priorităţile României în domeniul culturii din perspectiva ministrului de resort

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz, se află la Bruxelles în perioada 21 - 24 ianuarie, pentru o serie de reuniuni şi întrevederi bilaterale în contextul exercitării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

"În perioada exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, obiectivul nostru este să fim un factor de echilibru pentru toate priorităţile legislative şi nelegislative gestionate la nivelul UE. Promovarea culturii ţărilor Uniunii Europene din întreaga lume este o prioritate pentru noi. Ne vom exercita rolul de mediator cu cea mai mare responsabilitate în această perioadă", a punctat oficialul român.

La sediul Parlamentului European a avut loc şi evenimentul de inaugurare a expoziţiei de artă românească contemporană "Construcţie/ Comunicare". Tema expoziţiei, subscrisă motto-ului expoziţiilor din cadrul preşedinţiei României, "Arhitectura este sculptură locuită" (Constantin Brâncuşi), porneşte de la ideea că atât construcţia, cât şi comunicarea sunt două valori umane corelate.

Expoziţia a fost inaugurată în prezenţa ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale, Daniel Breaz, şi a europarlamentarului Catherine Bearder, preşedintele Comitetului artistic şi chestorul responsabil pentru colecţia de artă.

"Artiştii ale căror lucrări sunt prezente în expoziţie sunt reuniţi sub un concept tematic foarte ofertant - Construcţie/ Comunicare, amintindu-ne că spaţiul şi timpul primesc sens numai în măsura în care le umplem cu propria noastră viaţă", a menţionat ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici