Video CExN al PSD | Liviu Dragnea: Toţi cei care şi-au exprimat dorinţa să candideze vor fi trecuţi pe buletinele de vot/ Ecaterina Andronescu: Contez pe voturile colegilor care mă cunosc de 22 de ani

Comitetul Executiv Naţional al PSD a validat, vineri, toate candidaturile depuse pentru funcţiile de conducere ale partidului. Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, s-a retras din cursă.

3448 afişări

Dragnea: Toţi cei care şi-au exprimat dorinţa să candideze vor fi trecuţi pe buletinele de vot

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, după şedinţa CExN al partidului, că toţi cei care şi-au exprimat dorinţa să candideze vor fi trecuţi pe buletinele de vot şi că îl va propune pe Niculae Bădălău pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD.

”Am propus colegilor mei să se aprobe şi candidaturile care nu îndeplineau toate condiţiile, pentru cei patru colegi, respectiv doamna Andronescu, domnul Bănicioiu, amândoi pentru funcţia de preşedinte executiv, domnul Cătălin Rădulescu, pentru funcţia de vicepreşedinte pe regiunea Sud, şi domnul Codrin Ştefănescu, pentru funcţia de secretar general. Deci avem 24 de candidaţi aprobaţi. Toţi cei care şi-au exprimat dorinţa să candideze vor fi trecuţi pe buletinele de vot”, a declarat Liviu Dragnea după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Totodată, el a mai spus că după congresul extraordinar de sâmbătă îl va propune de Niculae Bădălău pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al partidului, funcţie deţinută în prezent de Mihai Fifor, care candidează pentru un post de vicepreşedinte al partidului.

Dragnea a mai spus că preşedintele Comisiei de numărare a voturilor va fi senatorul Claudiu Manda, precizând că unii candidaţi au cerut să aibă observatori.

”Au solicitat şi s-a aprobat instantaneu să fie observatori din partea candidaţilor care candidează la funcţiile naţionale. Erau stabiliţi câte doi, eu am făcut propunerea să se aprobe cel puţin câte unul pe regiune, doar să fie membri de partid şi delegaţi la Congres, ca să nu vină din afara partidului", a adăugat Liviu Dragnea.

De asemenea, el a confirmat că Daniel Florea şi-a retras candidatura pentru vicepreşedinte PSD la regiunea Bucureşti - Ilfov.

Ecaterina Andronescu: Contez pe voturile colegilor care mă cunosc de 22 de ani

Vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu, care candidează pentru funcţia de preşedinte executiv al partidului, a declarat, vineri, după şedinţa CExN, că speră ca sâmbătă să fie ”un congres cât se poate de natural şi de normal”, precizând că ea contează pe voturile celor care o cunosc de 22 de ani.

”Sper ca mâine să avem un congres cât se poate de natural şi de normal, să dezbatem proiectele pe care le avem pentru ţară şi pentru oamenii care au aşteptări de la noi. Niciodată nu am alergat după funcţie, dar întotdeauna m-am străduit, cu ceea ce sunt eu, cu ceea ce pot eu, să aduc o contribuţie în aşa fel încât să fie un pic mai bine pentru toţi”, a declarat Ecaterina Andronescu.

Ea a mai spus că va conta pe voturile celor care o cunosc de 22 de ani.

”Contez pe voturile colegilor care mă cunosc de 22 de ani. Nu este judeţ din această ţară în care eu să nu fi fost, în diferitele campanii, în diferitele misiune pe care le-am avut, inclusiv pe linie de învăţământ. Nu cred că sunt o persoană necunoscută faţă de care colegii care vin să voteze nu au suficiente date”, a mai spus Andronescu.

Zetea: Organizaţia PSD Maramureş o susţine pe Dăncilă pentru funcţia de preşedinte executiv

Preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea, candidat la funcţia de vicepreşedinte pentru Regiunea Nord-Vest, a declarat, vineri, după şedinţa Comitetului Executiv, că filiala îl va susţine pe Marian Neacşu pentru funcţia de secretar general şi pe Viorica Dăncilă pentru funcţia de preşedinte executiv.

„Pentru secretar general, din partea organizaţiei Maramureş, avem o rezoluţie de susţinere pentru domnul Marian Neacşu şi pentru funcţia de preşedinte executiv, o s-o susţinem pe doamna prim-ministru Dăncilă, evident”, a susţinut Zetea.

Acesta a adăugat că, la Congresul de sâmbătă, va fi prezentat un document programatic care să statueze poziţia PSD după anul 2020.

„O să fie un document programatic, un document prin care PSD vrea să arate românilor un lucru extrem de important: că avem propus, votat de români un program de guvernare, până în anul 2020, dar PSD îşi doreşte să conducă România şi după anul 2020. Acest document programatic, asta va statua până la urmă, poziţia PSD după anul 2020. Noi îl vom lăsa pe preşedintele Liviu Dragnea să prezinte acest document, ca să-l vadă o ţară întreagă, iar apoi cred, vom discuta pe acest document foarte mult timp de acum înainte”, a precizat Gabriel Zetea.

Liderul PSD Maramureş a susţinut că nu se va modifica Statutul partidului pe zona de integritate.

Întrebat dacă „Statul paralel” va mai fi un adversar pentru PSD şi pe viitor şi dacă aceste prevederi vor fi cuprinse în documentul programatic, Zetea a răspuns că: „Stoparea abuzurilor în România va fi întotdeauna o prioritate a PSD şi, în primul rând, protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţeanului. Asta este o politică social-democrată corectă şi pentru asta o să ne batem de fiecare dată”.

În ceea ce priveşte reconfirmarea lui Dragnea pentru funcţia de preşedinte, Zetea a spus că acesta are susţinerea PSD, deoarece a demonstrat, de-a lungul timpului, că poate duce partidul la cote electorale fără precedent în istoria formaţiunii.

„Orice vot de încredere pe care îl dai, până la urmă, preşedintelui partidului, este un lucru bun”, a adăugat Gabriel Zetea.

Întrebat dacă îl îngrijorează faptul că două sondaje redau o scădere accentuată la PSD, Zetea a spus că nu a crezut niciodată în sondajele de opinie.

„Totdeauna am crezut doar în rezultatele electorale obţinute la vot şi în munca pe care trebuie să o facă fiecare membru de partid pentru a obţine cât mai multe voturi. Sondajele pe care le scot anumiţi adversari politici pentru că ambele sunt sondaje politice, e problema lor. (...) Sunt la comanda adversarilor politici ai PSD, aceste sondaje la care faceţi referire”, a susţinut Gabriel Zetea.

De asemenea, acesta a precizat că nu are informaţii despre vreun sondaj care să fie comandat de PSD.

„Pe noi ne interesează, cred, să ne concentrăm pe programul de guvernare, pe implementarea programului de guvernare, pe măsurile pe care trebuie să le avem la guvernare”, a spus liderul PSD Maramureş.

Întrebat dacă este necesară şi o referire la funcţia de candidat la preşedinţie în cazul lui Dragnea, Zetea a răspuns: „Nu am discutat în cadrul Comitetului Executiv acest lucru, pentru că noi credem că este devreme să facem referiri la candidatul PSD la Preşedinţia României, dar mai avem totuşi aproape doi ani de zile până atunci şi accentul pe care PSD îl va pune în perioada următoare va fi pe implementarea programului de guvernare, nu pe candidaturi, nu pe bătălii interne, nu pe discuţii despre alegerile europarlamentare din 2019, ci pe o guvernare bună şi coerentă, spunem noi”.

Filialele PSD din Cluj, Maramureş şi Satu Mare îi susţin pe Viorica Dăncilă şi Marian Neacşu

Filialele PSD din Cluj, Maramureş şi Satu Mare o susţin pe Viorica Dăncilă ca preşedinte executiv al partidului la Congresul de sâmbătă şi pe Marian Neacşu pentru funcţia de secretar general, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că cea mai mare realizare a PSD este că a aplicat egalitatea de şanse în politica românească.

„O susţinem pe Viorica Dăncilă ca preşedinte executiv şi pe Marian Neacşu pentru funcţia de secretar general. Echipa mi se pare bună şi mă bucur că cea mai mare realizare este că, spre deosebire de alte partide care adus în discuţie principiul egalităţii de şanse, PSD a reuşit să creeze un precedent pozitiv în România şi un cadou frumos doamnelor de Mărţişor şi 8 Martie. Cred că este o decizie istorică şi spectaculoasă pentru obiceiurile din politică, un model de urmat de alte partide şi o lecţie pe care o putem preda altor partide socialiste din Europa”, a spus Nasra.

Preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea, care candidează pentru un post de vicepreşedinte pe Regiunea de Nord-Vest, a declarat, la rândul său, că filiala a adoptat o rezoluţie de susţinere a Vioricăi Dăncilă pentru funcţia de preşedinte executiv. De asemenea, organizaţia îl susţine pe Marian Neacşu ca secretar general.

„Echipa din care voi face şi eu parte este una echilibrată şi care reprezintă întreg teritoriul României. Lumea ar trebui să aprecieze că există o paritate clară între femei şi bărbaţi, o promovare cu adevărat a femeilor în politică nu doar din vorbe, iar acest pas este făcut de PSD, pentru a da un exemplu şi celorlalte partide care doar clamează promovarea femeii, nu o şi fac”, a spus Zetea.

De asemenea, preşedintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca, a subliniat că şi filiala pe care o conduce va susţine pentru funcţia de preşedinte executiv tot pe Viorica Dăncilă, iar ca secretar general pe Marian Neacşu.

„Echipa de conducere a PSD este serioasă, cu multă experienţă politică şi administrativă, care va performa. Cu siguranţă va fi o echipă de succes”, a menţionat Fedorca.

Buzatu (PSD): Fiecare delegat e liber să voteze cum vrea. Să nu exagerăm cu rezoluţiile de susţinere

Delegaţii PSD Vaslui vor vota aşa cum vor dori pentru susţinerea candidaţilor la funcţiile de preşedinte executiv şi secretar general, după ce vor asculta prestaţia fiecăruia la Congresul PSD de sâmbătă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX nu ar trebui să se exagereze cu rezoluţiile de susţinere pentru că delegatul este singur în cabina de vot şi îşi poate exprima opţiunea.

„Până la urmă, lucrurile au ieşit foarte bine şi exprimă voinţa organizaţiilor fie dintr-o regiune, fie a tuturor organizaţiilor. În ceea ce priveşte susţinerea unor persoane pentru preşedinte executiv şi secretar general, votul delegaţilor PSD Vaslui este liber, fiecare se va orienta în funcţie de candidat, de prestaţia acestuia, iar opţiunea se va cristaliza în raport cu aceste lucruri. Întotdeauna filiala noastră aşa a votat. Nu ar trebui să exagerăm cu rezoluţiile de susţinere pentru că, în fond, persoana este singură în cabina de vot şi îşi poate exprima opţiunea”, a spus Buzatu.

Întrebat cum i se pare echipa de conducere propusă pentru Congresul de sâmbătă, liderul PSD Vaslui a spus că toate echipele care ies din votul delegaţilor sunt, până la urmă, cele mai bune, până la următoarele alegeri.

„Faptul că vor candida femei din fiecare regiune pentru funcţiile vicepreşedinte este un progres care va da rezultate”, a mai spus Dumitru Buzatu.

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici