Chelaru: Comisia pentru revizuirea Constituţiei îşi reia activitatea săptămâna viitoare

Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei îşi va relua activitatea de săptămâna viitoare, membrii comisiei urmând să analizeze observaţiile transmise de Comisia de la Veneţia, Consiliul Legislativ şi uniunile profesionale, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, senatorul PSD Ioan Chelaru.

241 afișări
Imaginea articolului Chelaru: Comisia pentru revizuirea Constituţiei îşi reia activitatea săptămâna viitoare

Chelaru: Comisia pentru revizuirea Constituţiei îşi reia activitatea săptămâna viitoare (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Vicepreşedintele Comisiei pentru revizuirea Constituţiei a menţionat că această decizie a fost luată în urma discuţiei pe care a avut-o miercuri cu preşedintele acestei comisii, senatorul PNL Crin Antonescu.

"Vom reintra în activitatea obişnuită, în sensul în care vom face o analiză a observaţiilor venite de la Consiliul Legislativ şi a celor venite în urma primei discuţii cu Comisia de la Veneţia, din iunie, vom asculta şi uniunile profesionale care şi-au manifestat dorinţa să trimită amendamente - Uniunea Avocaţilor, Uniunea Notarilor - şi vom adopta, până la urmă, modificări la anumite texte, iar textul rezultat va fi trimis Comisiei de la Veneţia, care ne-a anunţat că în decembrie ar putea să îl pună în discuţie pentru a prezenta un punct de vedere", a spus el.

TITLURILE ZILEI

Parlamentarul a mai declarat, că, după obţinerea punctului de vedere al Comisiei de la Veneţia, membrii comisiei parlamentare vor trimite textul rezultat Curţii Constituţionale, pentru o primă lectură şi primele observaţii.

Iniţial, liderii USL spuneau că aşteaptă până în luna octombrie punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia. Ulterior, urmare a amânării intrării în legii referendumului care prevede reducerea pragului de prezenţă, USL a amânat trimiterea proiectului de revizuire Comisiei de la Veneţia, spunând că vor face acest lucru probabil în cursul anului 2014.

În 21 octombrie, preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, declara pentru MEDIAFAX, că România trebuie să trimită acestui for ultima variantă de revizuire a Constituţiei în ianuarie 2014, dacă doreşte ca aceasta să poată fi adoptată pe parcursul anului viitor.

"Eu am fost - şi am vorbit cu prietenii din România, cu autorităţile - împotriva ritmului foarte rapid pentru că, iniţial, doreau revizuirea Constituţiei până la sfârşitul anului 2013. Dar revizuirea Constituţiei este un lucru serios, trebuie să ai timpul necesar, fără a amâna bineînţeles până la calendele greceşti, este nevoie de o perioadă rezonabilă. De aceea nu sunt nemulţumit de această amânare şi, dacă se va revizui Constituţia până la sfârşitul anului viitor, va fi un succes", a precizat Buquicchio.

Gianni Buquicchio a avertizat autorităţile române că trebuie să trimită ultima variantă de modificare a Constituţiei până cel târziu în ianuarie 2014, pentru ca membrii Comisiei de la Veneţia să poată studia şi evalua documentul.

"Au fost câteva neînţelegeri şi amânări. După vizita din iulie am stabilit cu Comisia parlamentară (de revizuire a Constituţiei - n.r.) să primim un nou draft până la sfârşitul lunii septembrie. Dar acest draft nu a fost gata şi acum calendarul e următorul: imediat ce această variantă este gata, dar cel mai târziu la începutul lui 2014, pentru a putea să-l vedem, să lucrăm pe el, astfel încât să pregătim o opinie finală preliminară pentru sesiunea noastră din martie", a explicat preşedintele Comisiei de la Veneţia.

Întrebat dacă ultima varianta trebuie trimisă neapărat în ianuarie, Gianni Buquicchio a confirmat. "Da, în ianuarie, pentru că în februarie este puţin cam târziu, pentru că avem nevoie de ceva timp pentru a discuta cu autorităţile române şi cu societatea civilă", a spus preşedintele Comisiei de la Veneţia, adăugând că forul pe care-l conduce are nevoie de o lună pentru a putea emite o evaluare în sesiunea din martie, urmând ca în iunie să prezinte evaluarea finală. "Comisia parlamentară va ţine cont, sperăm, de sugestiile noastre pentru o posibilă îmbunătăţire a textului şi apoi putem da o opinie finală în iunie pentru ca proiectul (de revizuire a Constituţiei - n.r.) să poată fi adoptat înainte de finalul anului", a subliniat Gianni Buquicchio.

Preşedintele Comisiei de la Veneţia a precizat că această organizaţie nu dă lecţii şi nu impune nimic, dar doreşte ca ţările membre să ţină cont de opinia sa.

"Noi nu dăm lecţii, nu impunem nimic, ţine de autorităţile naţionale şi de populaţie să aleagă propriul sistem. (...) Fireşte, ne dorim ca opinia noastră să fie luată pe deplin în considerare de către ţara respectivă, întrucât noi nu nu avem caracter politic, suntem imparţiali şi singurul lucru pe care-l vrem este bunăstarea tuturor ţărilor membre. De obicei, statele care cooperează cu noi urmează în mare măsură toate sugestiile şi recomandările noaste. Dar noi nu avem puterea de a impune ceva, statul poate urma sau nu aceste recomandări", a mai spus Gianni Buquicchio.

Acesta a precizat că actuala revizuire răspunde "unei nevoi reale, care a apărut odată cu criza de anul trecut". "Noi ne-am exprimat opinia asupra situaţiei legale şi considerăm că sunt câteva lucruri care nu funcţionează bine. Şi n-am fost singurii. Şi Uniunea Europeană a fost nemulţumită, şi Consiliul Europei. România este membră a Consiliului Europei de 20 de ani şi a Uniunii Europene din 2007, astfel că ne aşteptăm ca România să se comporte ca şi alte ţări europene", a spus acesta.

Întrebat dacă România va suferi prejudicii de imagine în cazul în care nu respectă recomandările, Gianni Buquicchio a precizat că organizaţiile internaţionale sunt "atente" la ceea ce spune Comisia de la Veneţia. "După cum spuneam, noi nu avem puterea de a impune nimic, dar, bineînţeles, toate organizaţiile internaţionale, printre care Consiliul Europei şi Uniunea Europeană, vor fi atente la ceea ce vom spune. Ar putea exista o serie de prejudicii privind imaginea României, dar cel mai important este că lucrurile vor continua să nu funcţioneze bine", a spus Gianni Buquicchio, exprimându-şi speranţa că Parlamentul şi Comisia parlamentară vor urma "pe cât posibil sfaturile noastre înţelepte".

Consiliul Legislativ a dat un aviz favorabil proiectului de revizuire a Constituţiei, însă cu o serie de observaţii. În avizul Consiliului Legislativ, obţinut în luna iulie de MEDIAFAX, sunt semnalate o serie de inadvertenţe sau propuneri contradictorii în proiectul de revizuire a Constituţiei, atât în ceea ce priveşte Parlamentul, cât şi în cazul referendumului sau raporturilor dintre şeful statului şi Legislativ, precum şi în cazul regimului proprietăţii, cât şi în cel al normelor privind presa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici