Ciolacu răspunde acuzaţiilor lui Zuckerman: Problema combaterii traficului de persoane, „prea serioasă pentru a fi tratată politic”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, îi răspunde ambasadorului SUA în România, Adrian Zuckerman, care-l acuzase că nu vrea să ia măsuri în Parlament pentru combaterea traficului de persoane: „E o problemă prea serioasă pentru a putea fi tratată politic. Măsoară de zece ori şi taie o dată. E mai bine”.

952 afişări
Imaginea articolului Ciolacu răspunde acuzaţiilor lui Zuckerman: Problema combaterii traficului de persoane, „prea serioasă pentru a fi tratată politic”

Mediafax FOTO

„Traficul de persoane este o problemă mult prea serioasă pentru a fi tratată din perspectivă politică. Ar fi fost mai util ca domnul Ambasador Zuckerman să dea un mesaj de unitate şi nu să împartă instituţiile fundamentale ale statului în bune şi rele, în funcţie de criterii subiective. Atunci când laudă Guvernul şi critică Parlamentul pe tema combaterii traficului de persoane, sunt convins că domnul Ambasador omite câteva lucruri esenţiale”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu.

El aminteşte că Guvernul s-a opus prin contestare la CCR înăspririi pedepselor pentru pedofili, violatori şi prădători sexuali – aşa cum a fost legea votată de Parlament.

„Mai mult, probabil i-au scăpat imaginile scandaloase cu Poliţia Română transformată de ministrul de Interne Vela în firmă de pază pentru clanurile interlope acuzate inclusiv de trafic de persoane. Este ruşinos că Guvernul a fraternizat cu interlopii şi le-a dat chiar măşti şi dezinfectanţi la priveghi, în timp ce milioane de români se simt în nesiguranţă. Deci, oare chiar merită lăudat acest Guvern, domnule Ambasador?!”, adaugă liderul interimar al PSD.

El să şi un exemplu privind activitatea Parlamentului.

„În martie am înfiinţat Comisia parlamentară de anchetă privind situaţia cazurilor copiilor dispăruţi, care a investigat problematica inclusiv din perspectiva traficului de persoane. Au fost chemaţi la audieri reprezentanţii mai multor instituţii ale statului cu atribuţii în domeniu, precum şi nenumărate organizaţii neguvernamentale- tocmai în efortul de a identifica problemele majore cu care se confruntă şi cum pot fi ele rezolvate prin legislaţie. Săptămâna viitoare sunt aştepaţi să vină la audieri DIICOT şi Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane. Este o muncă extraordinară pe care o fac parlamentarii din cadrul acestei comisii, toţi acţionând cu bună-credinţă pentru a oferi instituţiilor cât mai multe instrumente legale pentru a acţiona eficient. Aşadar, în loc de concluzie, o să citez un proverb românesc: măsoară de 10 ori şi taie o dată! E mai bine”, conchide Marcel Ciolacu.

Ambasadorul Statelor Unite în România l-a acuzat pe liderul PSD Marcel Ciolacu deoarece nu vrea să ia măsuri în Parlament pentru combaterea traficului de persoane.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici