Codrin Ştefănescu: Nu există 30 de parlamentari PSD care ar vota împotriva Guvernului

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, duminică, la un post TV, că nu există un grup de parlamentari social-democraţi care ar vota împotriva propriului Guvern şi i-a rugat pe colegii de partid care transmit asemenea informaţii „să se potolească”.

902 afişări
Imaginea articolului Codrin Ştefănescu: Nu există 30 de parlamentari PSD care ar vota împotriva Guvernului

Codrin Ştefănescu: Nu există 30 de parlamentari PSD care ar vota împotriva Guvernului

„Vreau să asigur electoratul PSD, membrii noştri, că nu există 30 de parlamentari care ar vota împotriva propriului Guvern. Nu s-a întâmplat niciodată aşa ceva în istoria partidului şi nu se va întâmpla niciodată lucru ăsta. E o prostie şi i-aş ruga pe cei care transmit astfel de informaţii pe surse, poate dintre colegii noştri, să se potolească, vom avea mâine o discuţie serioasă, bărbătească, aplicată, şi vom lua nişte decizii, asta e foarte clar”, a declarat, duminică, la Antena 3, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu.

Întrebat dacă în CEx vor fi excluderi, acesta a răspuns: „Nu vreau să anticipez ceea ce vor vota colegii mei”.

„Eu voi cere clarificări domnului Ţuţuianu legat de acele înregistrări şi ce a vorbit el despre mine. Probabil şi alţi colegi vor cere clarificări. Numai coleg cu domnul Ţuţuianu nu mă mai consider după ce am auzit că a spus despre noi toţi. Poate domnul Ţuţuianu are până o revelaţie bună sau rea, vom vedea. În orice caz, lucrurile trebuie tranşate şi toţi colegii mei au cerut să vorbească în şedinţă”, a mai declarat Ştefănescu.

De altfel, secretarul general adjunct al PSD a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că la şedinţa de luni a CExN vor fi discuţii despre liderii care nu mai reprezintă „poziţia unitară a PSD” după ce au trimis scrisori „de sorginte #rezist” şi au spus că fac parte dintr-un partid de „maimuţe”.

Şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache (PSD), a declarat sâmbătă, la Antena 3, că la CEx trebuie să există „o discuţie şi o clarificare” legată de liderii care critică partidul şi „mai bine ne despărţim” de cei care nu respectă votul majorităţii.

Pe de altă parte, liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că el dezaprobă „lichidarea” vocilor critice şi a apreciat că Adrian Ţuţuianu trebuie acceptat chiar dacă „vorbeşte în plus” pentru că a avut rezultate electorale bune.

CEx al PSD va avea loc, luni, de la ora 12.00, la Palatul Parlamentului.

Preeşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, la Parlament, că propunerile pentru conducerile ASF şi CNA reprezintă „principalul obiectiv” al şedinţei, remanierea guvernamentală nefiind pe agendă.

Vicepreşedintele PSD Gabriel Zetea a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că unii preşedinţi de organizaţii judeţene cer „vehement” excluderea din partid a vicepreşedintelui Adrian Ţuţuianu pentru „declaraţii nelalocul lor”.

În mai multe înregistrari audio făcute publice în ultimele săptămâni de România TV, Adrian Ţuţuianu spunea în întâlniri cu membrii de partid din judeţul Dâmboviţa că PSD este "un partid de maimuţe" şi îi critica pe unii miniştri.

Liviu Dragnea spunea, pe 25 octombrie, că situaţiile vicepreşedinţilor Adrian Ţuţuianu şi Gabriela Firea vor fi abordate în următoarea şedinţă a CExN pentru că „un subiect atât de plăcut nu avem cum să ratăm”.

Preşedintele PSD a fost întrebat despre înregistrările cu Ţuţuianu, precum şi despre anunţul unor consilieri generali PSD că nu vor mai vota proiectele dacă primarul Gabriela Firea nu îi consultă, că nu crede că subiectul va fi evitat.

La ultima şedinţă a CEx al PSD din 21 septembrie, primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a cerut excluderea primarului Capitalei, Gabriela Firea, din formaţiune, însă propunerea sa nu a fost supusă la vot. El a solicitat acest lucru, după ce Firea, împreună cu vicepremierul Paul Stănescu şi Adrian Ţuţuianu, au cerut, într-o scrisoare, demisia lui Liviu Dragnea de la şefia PSD.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici