Codul administrativ: Schimbări de procedură privind administrarea patrimoniului - Mediafax

Codul administrativ: Schimbări de procedură privind administrarea patrimoniului

Comisia specială pentru elaborarea Codului administrativ a efectuat joi o modificare prin care hotărârile referitoare la administrarea patrimoniului vor fi luate prin adoptarea în consiliul local cu "majoritate absolută sau simplă, după caz", şi nu cu votul a două treimi, cum este în prezent.

485 afişări

Imaginea articolului Codul administrativ: Schimbări de procedură privind administrarea patrimoniului

Codul administrativ: Schimbări de procedură privind administrarea patrimoniului

Parlamentarii au adoptat un amendament care modifică articolul 177 din Codul administrativ care prevede următoarele: "(2) Se adoptă cu majoritatea absoluta prevazută la alin 5 lit ll) a consilierilor locali în funcţie următoarele hotărâri ale consiliului local: a) hotărârile privind bugetul local; b) hotărârile privind contractarea de împrumuturi, în condiţiile legii; c) hotărârile prin care se stabilesc impozite şi taxe locale; d) hotărârile privind participarea la programe de dezvoltare judeţeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră; e) hotărârile privind organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului; f) hotărârile privind asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice, cu persoane juridice române sau străine. g) hotărârile privind administrarea patrimoniului; h) alte hotărâri necesare bunei funcţionări a consiliului local stabilite prin legi speciale sau regulamentul de funcţionare al consiliului local."

 

De asemenea, printre amendamentele adoptate în şedinţa de joi a Comisiei speciale se numără şi unul care modifică modul în care se iau în consiliul local hotărârile referitoare la transferul dreptului de proprietate. Astfel, trebuie să existe vot a două treimi al consiliului local pentru ca un proprietar să poată vinde, cumpăra, dona, moşteni sau face schimburi de teren. Excepţie de la această prevedere fac concesiunea şi închirierea.

"Au dreptul să facă şi prin vânzare, cumpărare şi donaţie şi tot ce ţine de proprietar", a explicat, în cadrul şedinţei, preşedintele Comisiei speciale pentru elaborarea Codului administrativ, deputatul PSD, Marcel Ciolacu.

"(1) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) hotărârile privind translativitatea dreptului de proprietate se adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. mm), de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie", se arată în amendamentul formulat de deputaţii PSD şi PNL, Ioan Călin şi Florin Roman.

În şedinţa de miercuri a forului de specialitate au fost discutate şi votate articolele 175 -247. Următoare întâlnire a Comisiei de Cod administrativ va avea loc, săptămâna viitoare, pe 29 mai, începând cu ora 9.00. Ulterior, comisia va da un raport care urmează să fie votat de Camera Deputaţilor, Senatul fiind decizional.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
COD ADMINISTRATIV ,
PARLAMENT ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.