Comisia prezidenţială privind proiectul de ţară a fost constituită. Leonard Orban şi Cosmin Marinescu vor coordona lucrările comisiei

Comisia prezidenţială pentru proiectul de ţară a fost constituită, din acest for urmând să facă parte personalităţi, câte doi reprezentanţi din partea fiecărui partid parlamentar, un reprezentant al Guvernului, activitatea comisiei urmând să fie coordonată de doi consilierii prezidenţiali.

1319 afişări
Imaginea articolului Comisia prezidenţială privind proiectul de ţară a fost constituită. Leonard Orban şi Cosmin Marinescu vor coordona lucrările comisiei

Leonard Orban

Consilierii prezidenţiali care vor coordona lucrările comisiei sunt Leonard Orban şi Cosmin Marinescu, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Mădălina Dobrovolschi.

Ea a precizat că prima şedinţă a comisiei va avea loc în perioada următoare şi va fi prezidată de preşedintele Klaus Iohannis.

La mijlocul anului viitor comisia ar urma să prezinte un document politic privind proiectul de ţară şi să îşi încheie activitatea.

Iniţiativa de a constitui comisia a fost luată după ce preşedintele Klaus Iohannis a avut consultări cu liderii politici imediat după Brexit, când s-a pus problema unui proiect de ţară în noul context european.

Lucian Croitoru, Valentin Lazea, Cristian Pârvulescu şi Iulian Chifu, în comisia proiectului de ţară

Lucian Croitoru şi Valentin Lazea din BNR, sociologul Dan Dungaciu, Vasile Puşcaş, Cristian Pârvulescu, fostul consilier prezidenţial Iulian Chifu şi Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai sunt printre personalităţile care fac parte din comisia prezidenţială pentru proiectul de ţară.

Astfel, lista completă a celor zece personalităţi independente politic care fac parte din comisia prezidenţială este: Cristian Popa, fost viceguvernator BNR şi fost vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii; Dan Dungaciu, sociolog şi geopolitician, preşedinte al Fundaţiei Mării Negre; Gabriela Drăgan, profesor universitar la Academia de Studii Economice Bucureşti, director general al Institutului European din România; Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca; Gheorghe Oprescu, profesor universitar la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi fost preşedinte al Consiliului Concurenţei; Lucian Croitoru, consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR; Vasile Puşcaş, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai şi fost negociator-şef pentru aderarea la UE; Cristian Pârvulescu, politolog, preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia; Valentin Lazea, economist-şef al BNR şi Iulian Chifu, fost consilier prezidenţial al preşedintelui Traian Băsescu.

De asemenea, toate partidele parlamentare, inclusiv minorităţile naţionale, şi-au desemnat câte doi membri în comisia prezidenţială care urmează să elaboreze proiectul de ţară.

PSD i-a nominalizat în comisia prezidenţială pe deputatul Viorel Ştefan, preşedintele comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei şi pe Marius Nica, fost ministru al fondurilor europene.

PNL i-a nominalizat pe Ene Dinga, fost ministru al integrării europene în Guvernul Tăriceanu, şi pe Adrian Ciocănea, profesor universitar şi fost şef al Direcţiei de Afaceri Europene în Guvernul USL condus de Victor Ponta.

Reprezentanţii UDMR în comisia prezidenţială sunt europarlamentarul Winkler Gyula şi deputatul Attila Korodi, fost ministru al mediului în două rânduri în Cabinetul condus de Victor Ponta.

ALDE i-a nominalizat pe Cosmin Cristian, fost secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în Guvernul Ponta, şi Radu Cojocaru, fost deputat PNL în legislatura 1996 – 2000.

PMP i-a desemnat în comisia prezidenţială pe Siegfried Mureşan, europarlamentar şi purtător de cuvânt al PPE, şi pe Lucian Alexandru Curtu, decanul Facultăţii de Silvicultură şi Exploatări Forestiere la Universitatea Transilvania din Bvraşov.

Reprezentanţii minorităţilor naţionale sunt deputatul Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităţilor din Cameră, şi deputatul Ovidiu Ganţ.

Guvernul l-a desemnat în comisia prezidenţială pe Vasile Iuga, senior advisor PwC.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici