Cristian Diaconescu, anunţat drept candidatul PMP la ALEGERILE PREZIDENŢIALE. Diaconescu: Nu a existat vreo discuţie sau consultare cu preşedintele

Cristian Diaconescu a fost anunţat, sâmbătă, de noul preşedinte al PMP, Elena Udrea, drept candidatul acestui partid la alegerile prezidenţiale, Diaconescu precizând că acceptă candidatura.

2519 afişări
Imaginea articolului Cristian Diaconescu, anunţat drept candidatul PMP la ALEGERILE PREZIDENŢIALE. Diaconescu: Nu a existat vreo discuţie sau consultare cu preşedintele

Cristian Diaconescu, anunţat de Elena Udrea drept candidatul PMP la alegerile prezidenţiale

UPDATE 17:47 - Diaconescu, după anunţul candidaturii sale: Nu a existat vreo discuţie sau consultare cu preşedintele

Cristian Diaconescu a declarat, sâmbătă, că nu a existat vreo discuţie sau o consultare cu preşedintele Traian Băsescu înainte de anunţarea lui drept candidat al PMP pentru alegerile prezidenţiale.

Diaconescu a fost întrebat dacă Traian Băsescu i-a transmis vreun mesaj. "Nu, nu a existat aşa ceva", le-a spus ziariştilor Cristian Diaconescu.

El a arătat că a fost o discuţie în cadrul PMP "de o manieră neoficială, de o manieră informală" şi colegii săi din partid au fost de acord cu această variantă, respectiv cu propunerea ca el să fie candidatul partidului la alegerile prezidenţiale.

Cristian Diaconescu a mai fost întrebat dacă, în aceste condiţii, preşedintele Traian Băsescu va afla de la televizor că Diaconescu este candidatul PMP la prezidenţiale.

"Repet, nu a existat vreo discuţie sau o consultare în acest sens", a răspuns Diaconescu.

El a mai spus că nu s-a gândit la o anumită persoană pentru funcţia de premier sau dacă ar putea merge în alegeri în tandem cu Elena Udrea pentru funcţia de premier.

"Nu, chiar nu au existat astfel de discuţii", a spus el.

În legătură cu propunerea lui Mihai Răzvan Ungureanu de a merge în tandem cu Cristian Diaconescu, reprezentantul PMP a spus că este prematură orice discuţie.

"Este prematură orice discuţie, din punctul de vedere al unei asociaţii politice, alianţe, îl respect pe Răzvan Ungureanu, am cooperat foarte mult cu el, este un politician foarte bine informat şi a ajuns printre puţinii candidaţi la Preşedinţie care are o experienţă profesională apropiată mandatului de preşedinte", a adăugat Diaconescu.

El a mai spus că va susţine proiectul pe care l-a promovat preşedintele Traian Băsescu referitor la statul de drept, independenţa justiţiei şi orientarea "definitivă şi irevocabilă" către partenerii eruopeni şi euro-atlantici.

Udrea a precizat, în faţa delegaţilor la Congres, că primul anunţ pe care doreşte să-l facă în calitatea de preşedinte al PMP este numele candidatului la alegerile prezidenţiale, respectiv Cristian Diaconescu.

"Este onoare pe care mi-o faceţi, accept candidatura cu sprijinul şi cu munca tuturor. Respectul pentru ţară, pentru demnitate, lege şi ordine pentru toată lumea, egalitatea de şanse, drepturile fiecăruia de a fi liber în ţara lui reprezintă liniile solemne faţă de care mă angajez în faţa dumneavoastră. Orice preşedinte al României trebuie să se gândească la întregirea neamului românesc, Aşa să-mi ajute Dumnezeu!", a spus la rândul său Cristian Diaconescu.

Fostul consilier prezidenţial Cristian Diaconescu a devenit membru al PMP în luna mai.

Într-o conferinţă de presă susţinută în 20 mai, Elena Udrea a arătat că intrarea lui Cristian Diaconescu reprezintă "un câştig" pentru partid, acesta fiind "tipul de politician occidental" de care este nevoie în acest moment pe scena politică.

"Pentru PMP ziua de astăzi este una în care dăm semnalul că partidul devine şi mai puternic pentru că ni se alătură un om care reprezintă ceva în politica românească, un om credibil, un om care a avut rezultate în toate activităţile şi în toate funcţiile pe care le-a deţinut până acum, este vorba de domnul Cristi Diaconescu. Cristi Diaconescu este membru fondat al Fundaţiei Mişcarea Populară, dar astăzi vine în Partidul Mişcarea Populară", a precizat atunci Udrea.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, la finele lunii aprilie, eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a lui Cristian Diaconescu. Cristian Diaconescu a fost numit, în mai 2012, în funcţia de consilier prezidenţial, fiind şef al Cancelariei Prezidenţiale. El este de asemenea membru fondator al Fundaţiei Mişcarea Populară.

Cristian Diaconescu a fost ales senator la alegerile parlamentare din 2004 şi 2008, din partea PSD. În 2010 Cristian Diaconescu a devenit membru al UNPR şi preşedinte de onoare al acestei formaţiuni politice. El a ocupat de asemenea funcţii de ministru de Externe şi de ministru al Justiţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici