Cristian Dumitrescu preia interimatul la şefia Senatului. Noul preşedinte va fi votat luni

Vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu (PSD) va prelua atribuţiile fostului preşedinte al acestei Camere, Crin Antonescu, după demisia acestuia şi vacantarea funcţiei sale, potrivit deciziei luate, miercuri, de conducerea Senatului.

779 afișări
Imaginea articolului Cristian Dumitrescu preia interimatul la şefia Senatului. Noul preşedinte va fi votat luni

Cristian Dumitrescu preia interimarul la şefia Senatului. Noul preşedinte va fi votat luni (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Anunţul a fost făcut de Cristian Dumitrescu la finalul sedinţei de miercuri dimineaţă a Biroului Permanent al Senatului.

Potrivit acestuia, membrii conducerii Senatului au luat act de demisia lui Antonescu, depusă marţi seară, şi au constatat vacantarea funcţiei.

Conducerea Senatului stabileşte miercuri şi programul alegerii unui nou preşedinte al Senatului. În acest sens, grupurile parlamentare vor face propuneri de candidaturi pentru şefia Senatului.

Potrivit unor surse parlamentare, noul preşedinte al Senatului va fi ales, în plen, în şedinţa de luni.

TITLURILE ZILEI

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că demisia lui Crin Antonescu de la şefia Senatului nu a apărut încă în Monitorul Oficial, iar decizia Parlamentului este semnată de un vicepreşedinte, ceea ce "poate fi un motiv de respingere" la Curtea Constituţională.

"Dacă luăm la puricat decizia asta, demisia lui Crin Antonescu de la şefia Senatului nu a apărut în Monitorul Oficial. Hotărârea a fost semnată de un vicepreşedinte. Eu vă spun că este o realitate, nu ştiu dacă PDL şi PMP s-au legat de acest amănunt, care, din punct de vedere legal, poate fi un motiv de respingere şi la Curtea Constituţională", a spus şeful statului.

Preşedintele a ţinut să precizeze că "Antonescu este preşedintele Senatului, până la apariţia deciziei în Monitorul Oficial".

Parlamentul a adoptat, marţi, prin vot secret cu bile, cu 346 voturi "pentru" şi 191 "împotrivă", proiectul de Hotărâre privind modificarea structurii şi compoziţiei politice a Guvernului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a menţionat că Hotărârea este semnată, după ce a trecut de votul Parlamentului, de el, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor şi de Cristian Dumitrescu, vicepreşedinte al Senatului.

Hotărârea Parlamentului privind modificarea structurii şi compoziţiei politice a Guvernului a fost publicată marţi seară în Monitorul Oficial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici