Video Dacian Cioloş, primit cu huiduieli în faţa prefecturii Iaşi. Răspunsul premierului: "Dacă îmi cereţi să rezolv într-un an, ce nu s-a rezolvat în 4-5 ani de zile, nu se poate" - VIDEO

100 de sindicalişti din învăţămant şi salariaţi disponibilizaţi ai companiei Fortus, care protestau de la primele ore ale dimineţii în faţa prefecturii, l-au huiduit pe premierul Dacian Cioloş, aflat la Iaşi într-o vizită de lucru, transmite corespondentul MEDIAFAX.

4721 afișări

"Dacă îmi cereţi să rezolv într-un an cu bugetul pe un an, ce nu s-a rezolvat în 4-5 ani de zile, nu se poate. Diminuările din învăţământ au fost greşeli", le-a spus premierul sindicaliştilor din învăţământ, făcând referire la diminuările salariale cauzate de ordonanţă 20 pentru secretarii şi contabilii din învăţământ, ce au avut scăderi între 150 şi 1100 de lei din salariu.

Sindicaliştii din învăţământ au şi o lista de revendicări pe care i-au înmânat-o premierului. Aceştia solicită plata hotărârilor judecătoreşti privind dobânda legală, revenirea la salariile din iulie 2016 pentru secretari şi contabili, aprobarea degrevării de 2 ore profesorilor cu 25 de ani de vechime şi gradul didactic I.

Salariaţii Fortus care au ieşit astăzi în stradă au cerut o întâlnire cu premierul.

"În statul asta fiecare are responsabilitatea lui. Nu le rezolva toate primul ministru. Nu e un stat autoritate cumpărat, unde primul ministru să le rezolve pe toate", le-a răspuns Dacian Cioloş celor de la Fortus.

Acesta a acceptat să se întâlnească cu 4 reprezentanţi ai angajaţilor. Fortus mai are în acest moment 420 de angajaţi, care nu şi-au mai primit salariile de mai bine de patru ani de zile. Datoriile către salariaţi depăşesc 7 milioane de euro, ultimul combinat de utilaj greu din România fiind în insolvenţă de 13 ani.

"Solicităm domnului premier să ne dea, în primul rând, răspunsurile la întrebările trimise către toate instituţiile statului. Primul punct, este problema socială. De patru ani umblăm pentru drepturile celor care au lucrat la această societate. Privind reorganizarea, să o facă cine are bani. Restul, sunt poveşti. Acest plan de reorganizare este un eşec şi este o spălare de bani de tip mafiot", a spus liderul de sindicat al Fortus Iaşi, Adrian Flondor.

În această dimineaţă la sediul Fortus se află şi o comisie formată din reprezentanţi ai AVAS şi ai administratorului judiciar al societăţii. Salariaţii Fortus susţin că sosirea acestei comisii este o deturnare a protestului de la prefectura.

Premierul Dacian­ Cioloş este astăzi într-o vizită de lucru la Iaşi. Acesta are întâlniri cu autorităţile locale şi judeţele din Vaslui şi Iaşi la sediul prefecturii din Iaşi. Primul ministru este însoţit de către vicepremi­erul Vasile DÎNCU, Mi­nistrul Dezvoltării R­egionale şi Administr­aţiei Publice, Dragoş­ PÎSLARU, Ministrul M­uncii, Familiei, Prot­ectiei Sociale şi Per­soanelor Vârstnice, D­ragos DINU, Ministrul­ Fondurilor Europene,­ Cătălin HOMOR, direc­tor general al Compan­iei Naţionale de Admi­nistrare a Infrastruc­turii Rutiere, Ionel ­DANCA, Consilier de s­tat Cancelaria Prim-m­inistrului, Daniel SĂ­NDRU, Secretar de stă­t Cancelaria Prim-min­istrului, Maria GHEOR­GHIU, Consilier de st­at Cancelaria Prim-mi­nistrului.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici