Dăncilă a vizitat Memorialul Yad Vashem, unde a luat parte la aprinderea Flăcării Veşnice

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a vizitat miercuri Memorialul Yad Vashem, unde a luat parte la ceremonia de aprindere a Flăcării Veşnice, a depus o coroană de flori în sala „Aducerii Aminte” şi a semnat în Cartea de Onoare a Memorialului.

198 afișări
Imaginea articolului Dăncilă a vizitat Memorialul Yad Vashem, unde a luat parte la aprinderea Flăcării Veşnice

Dăncilă a vizitat Memorialul Yad Vashem, unde a luat parte la aprinderea Flăcării Veşnice

”Vizita a constituit un prilej pentru reiterarea angajamentului României pentru sancţionarea tuturor formelor de antisemitism şi de negare a Holocaustului. În context, premierul român a amintit că România are în proiect deschiderea unui Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi a Holocaustului din România, cu sprijinul Israelului şi al Institutului Yad Vashem”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, în continuarea vizitei, prim-ministrul român a avut o întrevedere cu ambasadorul Colette Avital, secretar general al World Jewish Restitution Organization şi preşedintele Centrului Supravieţuitorilor Holocaustului din Israel.

TITLURILE ZILEI

”Cu acest prilej a fost abordată tema restituirii proprietăţilor evreieşti confiscate abuziv de regimul comunist şi a fost evocată cooperarea în Grupul de Lucru creat în cadrul Guvernului de la Bucureşti pe problematica restituirii proprietăţilor evreieşti şi a pensiilor pentru supravieţuitorii Holocaustului”, se mai arată în comunicatul Guvernului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici