Dăncilă, la întâlnirea cu Juncker şi Timmermans: Numai şapte state au abuz în serviciu - Mediafax

Dăncilă, la întâlnirea cu Juncker şi Timmermans: Numai şapte state au abuz în serviciu

Viorica Dăncilă a afirmat că le-a transmis preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi prim-vicepreşedintelui CE, Frans Timmermans, că doar în şapte state europene există infracţiunea de abuz în serviciu şi că modificarea Codurilor penale respectă statul de drept în România.

1606 afişări

Imaginea articolului Dăncilă, la întâlnirea cu Juncker şi Timmermans: Numai şapte state au abuz în serviciu

Dăncilă, la întâlnirea cu Juncker şi Timmermans: Numai şapte state au abuz în serviciu

"Da, a fost ridicat acest subiect (modificarea Codurilor penale - n.r.) de către domnul prim-vicepreşedinte Timmermans. L-am asigurat că statul de drept nu este în niciun caz afectat, că modificarea s-a făcut în urma consultărilor, că nu s-a făcut ca în 2016 într-o singură zi, şi că au fost luate păreri din partea magistraţilor, că s-a făcut în mod transparent în Parlament, că CCR va fi cea care îşi va spune ultimul cuvânt. Am reierat că aceste modificări au fost necesare, având în vedere necesitatea transpunerii directivelor UE şi a deciziilor CCR. Am vorbit despre abuzul în serviciu. Am reinterat că numai 7 state au abuz în serviciu, majoritatea statelor nu ştiu ce înseamnă abuzul în serviciu. Avem toată deschiderea să răspundem tuturor observaţiilor Comisie şi a nelămuririlor care vor exista şi dacă CCR va constata că anumite aspecte sunt necunstituţionale vom respecta acest lucru, astfel încât să ne încadrăm în regulile privind constitutuţionalitate", a declarat premierului Viorica Dăncilă, într-un interviu acordat postului Antena 3.

 

Şeful Executivului a adăugat că preşedintele CE i-ar fi spus că va sprijini România în ridicarea Mecanismului de Verificare şi Cooperare atunci când ţara noastră va prelua preşedinţia Consiliului UE, din ianuarie 2019.

"Le-am explicat faptul că aceste legi ale justiţiei, Codul Penal, Codul de procedură penală sunt de fapt legi interne care nu afectează statul de drept şi că nu aş vrea ca MCV-ul să aibă în vedere aceste aspecte. Ne-am exprimat dorinţa ca MCV să fie ridicat pentru România şi că vom depune toate eforturile în acest sens. Cred că nici preşedintele României, nici Guvernul României nu îşi doresc ca România să preia preşedinţia cu MCV-ul. Domnul preşedinte Juncker a spus că acordă sprijin României pentru ca atunci când va prelua preşedinţia să nu avem MCV", a completat Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă a efectuat, marţi, o vizită la Bruxelles unde a avut o întrevedere şi cu preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi prim-vicepreşedintelui CE, Frans Timmermans.

Ulterior întrevederii, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a transmis premierului Viorica Dăncilă că o încurajează să revină la „un discurs politic normal în ţară”, precizând că este crucial ca România „să nu facă paşi înapoi în progresele înregistrate” în contextul MCV, potrivit purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand.

Pe 4 iulie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul care aduce modificări la Codul penal, cu 167 de voturi pentru 97 împotrivă, 19 abţineri, în calitate de for decizional, după ce, în ziua precedentă, iniţiativa a fost adoptată de Senat.

PNL, USR şi PMP au sesizat, pe 5 iulie, CCR asupra proiectului de lege pentru modificarea Codului Penal, susţinând că peste 30 de articole sunt neconstituţionale, printre care şi cel care referitor la abuzul în serviciu, cât şi abrogarea articolului privind neglijenţa în serviciu.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut, marţi, preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, printr-o scrisoare, să amâne dezbaterile sesizărilor de neconstituţionalitate asupra Codului de procedură penală şi a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară până după ce Comisia de la Veneţia se pronunţă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
DĂNCILĂ ,
JUNCKER ,
CODURI PENALE

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.