Dăncilă, nemulţumită de ministrul de Externe: A lucrat împotriva premierului. E momentul să spun adevărul/ Mănescu şi-a dorit portofoliul de comisar european

Viorica Dăncilă a declarat, joi, că ministrul de Externe Ramona Mănescu nu a fost alături de premier, decât în prima sa zi de mandat. Liderul PSD a precizat că Mănescu şi-a dorit portofoliul de comisar european.

4938 afişări
Imaginea articolului Dăncilă, nemulţumită de ministrul de Externe: A lucrat împotriva premierului. E momentul să spun adevărul/ Mănescu şi-a dorit portofoliul de comisar european

Dăncilă, nemulţumită de Mănescu: Nu a fost decât în prima zi cu premierul. E momentul să spun adevărul

„La Ministerul de Externe Ramona Mănescu a lucrat împotriva premierului. Nu a stat absolut deloc alături de premier. Cred că este momentul să spun adevărul. Am încercat să nu scot multe lucuri în spaţiulpublic. Doamna Mănescu nu a fost decât în prima zi cu premierul. În celelalte zile doamna Mănescu nici măcar nu a întrebat premierul României dacă trebuie să îl însoţească undeva, să facă o întâlnire cu cineva. Doamna Mănescu nu are memorandum semnat de premier, dar pleacă unde vrea”, a spus Viorica Dăncilă, la România TV.

Ea a spus că nu a demis-o pe Ramona Mănescu pentru că ştia că preşedintele Klaus Iohannis nu va semna decretul pentru o nouă nominalizare.

„Am opt miniştri care nu sunt în guvern, dacă mai revocam încă doi, ştiind că preşedintele nu va nominaliza, m-am gândit la funcţionalitatea Guvernului. A trebuit să accept anumite lucruri pentru că imagiena de ţară era mai importantă decât ce s-a făcut împotriva mea”, a subliniat Dăncilă.

Întrebată dacă Ramona Mănescu şi-a dorit portofoliul de comisar european, Dăncilă a spus pe un ton hotărât „da”.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici