Daniel Funeriu, numit consilier prezidenţial

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul de numire a fosului ministru al Educaţiei Daniel Funeriu în funcţia de consilier prezidenţial.

1279 afișări
Imaginea articolului Daniel Funeriu, numit consilier prezidenţial

Daniel Funeriu (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

"Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat vineri, 10 februarie a.c., Decretul pentru numirea domnului Daniel Petru Funeriu în funcţia de consilier prezidenţial, în cadrul Administraţiei Prezidenţiale", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

Daniel Funeriu a ocupat funcţia de ministru al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în guvernul condus de Emil Boc, începând din decembrie 2009.

Funeriu a fost considerat "victimă colaterală" a schimbării echipei guvernamentale de către fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, într-un comentariu postat miercuri pe pagina sa de Facebook. "Chiar îmi pare rău de Funeriu. Dar aşa e la Revoluţie. Mai sunt şi victime colaterale!", este mesajul pe care l-a postat Lăzăroiu pe Facebook.

TITLURILE ZILEI

În vârstă de 41 de ani şi membru al PDL, Daniel Funeriu a fost anterior deţinerii postului de ministru al Educaţiei şi vicepreşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru politici în educaţie şi cercetare (începând cu noiembrie 2006), precum şi europarlamentar şi membru în grupul de experţi pentru elaborarea "Strategiei cercetării din România între 2007 şi 2013".

Este cercetător în domeniul chimiei. În liceu a fost olimpic internaţional la chimie, dar lipsa de perspective l-a determinat să fugă în 1988 în Franţa, unde şi-a făcut studiile, apoi a plecat în America, unde a făcut cercetare. În 2002 a fost recrutat de japonezi şi a lucrat în cercetare la un institut din Osaka.

În anul 1999 a obţinut titlul de doctor în chimie la Universitatea Louis Pasteur din Strasbourg, sub coordonarea laureatului Nobel în chimie, profesorul Jean Marie Lehn. În anul 2006 a obţinut un grant de cercetare oferit de Uniunea Europeană (UE), de 2 milioane de euro (Marie Curie Excellence Grant, cea mai mare finanţare acordată de UE pentru un proiect individual). Tot în 2006, şi-a fondat o echipă de cercetare la Universitatea Tehnică din München.
A fost asistent la Universite Louis Pasteur, Strasbourg, Franţa (1995-1998), conferenţiar la College de France, Paris (1998-1999), cercetător ştiintific la Scripps Research Institute, La Jolla, California (1999-2002), cercetător ştiintific la National Institute of Advanced Industrial Since and Tehnology (AIST), Osaka, Japonia, (2002-2006).

Potrivit CV-ul său, are în palmares câteva invenţii: On-Chip Enzyme Activity Measurement and Applications Thereof, On-Chip Measurement of Enzyme Ubiquitination and Applications Thereof, A New Class of Soluble b-Amyloid Binders and their use in Alzheimer Disease Treatment.

De asemenea, Funeriu vorbeşte perfect engleza şi franceza, germana la nivel mediu şi are şi cunoştinte de japoneză.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici