Deputaţii PNL, PMP şi USR au depus solicitarea de convocare a sesiunii extraordinare

PNL, PMP şi USR au depus marţi la Camera Deputaţilor solicitarea de convocare a unei sesiuni extraordinare în perioada 20-24 august, a anunţat liderul grupului deputaţilor liberali, Raluca Turcan.

693 afișări
Imaginea articolului Deputaţii PNL, PMP şi USR au depus solicitarea de convocare a sesiunii extraordinare

Deputaţii din PNL, PMP şi USR au depus solicitarea de convocare a sesiunii extraordinare

"Am depus solicitarea a 112 deputaţi de convocare a unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor în perioada 20-24 august cu trei puncte pe ordinea de zi: constituirea unei Comisii de anchetă parlamentară cu privire la reprimarea protestului paşnic antiguvernamental desfăşurat în Bucureşti pe 10 august; constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea modului în care autorităţile române s-au implicat şi au acţionat pentru prevenirea şi combaterea pestei porcine africane pe teritoriul României şi depunerea unei moţiuni simple privind activitatea ministurlui Afacerilor Interne în contextul protestului desfăşurat în Bucureşti în data de 10 august", a declarat Raluca Turcan, marţi la Parlament.

TITLURILE ZILEI

Aceasta a adăugat că solicitarea poate fi aprobată de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

"Această decizia de convocare a sesiunii extraordinare aparţine preşedintelui Camerei Deputaţilor. Îi solicităm domnului Dragnea să convoace această sesiune şi cu ocazia aceasta putem să vedem dacă domnul Dragnea este dornic să afle care sunt vinovaţii şi cum a putut să fie reprimat un protest paşnic printr-o instituţie a statului român", a completat Turcan.

Cererea înaintată către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor este semnată de liderii grupurilor parlamentare în Camera Deputaţilor ale partidelor de Opoziţie, Raluca Turrcan, Eugen Tomac şi Claudiu Năsui.

Potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor, forul legislativ se poate întruni în sesiuni extraordinare la cererea Preşedintelui României, a Biroului permanent sau a cel puţin unei treimi din numărul deputaţilor. Convocarea Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară se face de către preşedintele acesteia.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că liberalii vor depune solicitări la biroului permanent al Camerei Deputaţilor pentru convocarea celor două foruri ale Parlamentului în sesiune extraordinară pe 20 august.

"Vom iniţia demersurile de convocare a unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor şi a Senatului. După cum bine ştiţi Guvernul a dat zile libere miercuri joi vineri, realist este ca sesiunea extrordinară să fie luni", a afirmat liderul PNL, Ludovic Orban, la finalul şedinţei BEx de luni care a avut loc la Parlament.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici