Deputatul Ioan Adam, arestat în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, a fost suspendat din PSD

Deputatul Ioan Adam, arestat preventiv printr-o decizie luată de instanţa supremă, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din Bacău, a fost suspendat din PSD, o decizie similiară fiind luată şi de Universitatea ”Transilvania”, unde Adam era profesor la Facultatea de Drept.

1041 afişări
Imaginea articolului Deputatul Ioan Adam, arestat în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, a fost suspendat din PSD

Potrivit preşedintelui executiv al PSD Braşov, senatorul Viorel Chiriac, Ioan Adam a fost suspendat din PSD după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis arestarea preventivă a acestuia.

”Ioan Adam îşi pierde calitatea de membru şi, implicit, pe cea de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene. Va putea fi reprimit numai dacă structura judeţeană va fi de acord cu acest lucru. Această măsură a este prevăzută în statutul nostru”, a spus Chiriac.

Şi Universitatea ”Transilvania” Braşov, unde Ioan Adam predă din 2002 la Facultatea de Drept, a decis suspendarea contractului de muncă al acestuia.

”Contractul de muncă al profesorului Ioan Adam cu Universitatea ”Transilvania” a fost suspendat, deoarece aşa prevede legea, iar noi nu am făcut altceva decât să respectăm legislaţia în vigoare“, a spus rectorul Universităţii ”Transilvania“ Braşov, Ioan Vasile Abrudan.

În ceea ce priveşte calitatea sa de membru în Baroul Braşov, unde Ioan Adam a intrat în 1996, nu s-a luat încă o decizie în cazul său.

”Nu ştim deocamdată. Avem un consiliu care se va întruni peste două săptămâni şi vom vedea dacă va fi pe ordinea de zi“, a spus Cătălin Joiţa, prodecanul Baroului Braşov.

Deputatul PSD Ioan Adam a fost arestat preventiv în 20 noiembrie, printr-o decizie luată de instanţa supremă, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din Bacău, în care au fost arestaţi şi fostul deputat Viorel Hrebenciuc şi fiul acestuia.

Procurorii DNA au cerut arestarea parlamentarului, după ce au obţinut avizul Camerei Deputaţilor în acest sens.

Ioan Adam este urmărit penal de DNA pentru instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, constituire a unui grup infracţional organizat şi trei infracţiuni de cumpărare de influenţă în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri. În acest dosar, au fost arestaţi preventiv, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, şi Paltin Sturdza, beneficiarul celor peste 43.000 de hectare pădure care ar fi fost retrocedate ilegal.

Procurorii DNA susţin că în aprilie 2012, prin intermediul deputatului Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza le-a cerut judecătorilor Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna să pronunţe o hotărâre judecătorească în favorarea sa. Tribunalul Covasna a dispus punerea în posesia lui Paltin Sturdza a unei suprafeţe de 43.227 de hectare de pădure în Bacău, producând astfel Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 de euro.

Ioan Adam se află în prezent în arestul Poliţiei Judeţene Braşov.

Ioan Adam a absolvit Facultatea de Drept - Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca în anul 1982. În perioada 1983 - 1994, el a fost judecător la Judecătoria Braşov, între 1990 şi 1994 a fost preşedinte al Judecătoriei Braşov, iar între 1994 - 1995 a fost judecător la Tribunalul Braşov.

Din 1995, el este avocat în Baroul Braşov, fondator al S.C.P.A. Adam şi Rusu - Braşov. De asemenea, din anul 2002 Ioan Adam este profesor universitar doctor la Universitatea Transilvania din Braşov.

Deputatul PSD este căsătorit cu judecătoarea Roxana Adam şi au un fiu avocat. Roxana Adam este judecător la Tribunalul Braşov din anul 2006, fiind preşedinta Secţiei comerciale şi de contencios administrativ. Anterior, în perioada 1999-2006, Roxana Adam a fost judecător la Judecătoria Braşov

Ioan Adam este membru PSD din anul 2000, iar din 2003 este vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a partidului.

În anul 2009, el a fost membru al Consiliului de Supraveghere - Fondul Proprietatea.

În perioada 2007-2008, Ioan Adam a fost deputat supleant PSD. În 2012, el a fost ales deputat în colegiul uninominal nr. 6 Braşov, fiind membru al Comisiei Juridice.

Potrivit ultimei sale declaraţii de avere, din iunie 2014, deputatul Ioan Adam are nouă terenuri, în suprafaţă totală de peste 20 de hectare, opt dintre ele fiind cumpărate şi unul moştenit. Dintre cele nouă terenuri, şase sunt în Braşov şi câte unul în Poiana Braşov, Săcele, Fundata şi Poiana Mărului. Şase terenuri sunt cu construcţii, două sunt intravilan şi unul este agricol.

De asemenea, deputatul are patru case, trei dintre acestea fiind construite în anii 1996, 1999 şi 2007, iar cealaltă cumpărată tot în 2007. Suprafaţa totatlă a imobilelor este de peste 1.100 de metri pătraţi.

Totodată, deputatul are şi cinci apartamente, precum şi un sediu de birou de 250 de metri pătraţi, construit în 2009. Toate cele cinci apartamente sunt în Braşov şi au între două şi patru camere, iar suprafaţa totală este de aproape 700 de metri pătraţi.

Ioan Adam are şi trei depozite bancare, unul de 4.456 de euro şi două în valoare totală de peste 8,5 milioane de lei. În calitate de asociat al unei societăţi
comerciale, deputatul a acordat un împrumut de 496.000 de euro, reprezentând o cotă de participare la firmă de 38 la sută.

Deputatul a mai notat în declaraţia de avere un depozit de 698.000 de lei din 2013, un altul de 37.605 dolari, fonduri de investiţii din 2013 de peste un milion de lei şi fonduri în euro din 2012 de 14.400 de euro. El are şi obligaţiuni de 600.000 de lei la o bancă din Braşov.

Tot în declaraţia de avere, el a notat şi depozitele deschise pe numele soţiei sale, respectiv două depozite în valoare totală de peste 110.000 de euro şi alte două depozite în valoare totală peste 330.000 de lei.

În anul fiscal anterior declaraţiei de avere, Adam a încasat din indemnizaţia de deputat 58.908 lei, dar şi 50.718 lei ca profesor universitar la Universitatea Transilvania. Ca asociat la SCPA Adam şi Rusu, el a încasat 922.434 de lei, iar din închirierea unor imobile el a obţinut peste 10.000 de lei. De asemenea, soţia sa a încasat, ca judecător şi asistent universitar, 155.384 de lei.

Ioan Adam este asociat la SC Frigos Pommes SRL Ilieni, judeţul Covasna, şi are acţiuni la SIF Moldova, SIF Transilvania, SIF Banat şi SIF Oltenia, dar şi la mai multe societăţi, între care SC Antibiotice, dar şi la Fondul Proprietatea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici