Deputatul PSD Marian Ghiveciu, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare

Deputatul PSD Marian Ghiveciu a fost condamnat, marţi, de instanţa supremă, la trei ani închisoare cu suspendare într-un dosar legat de retrocedarea nelegală a unor terenuri din judeţul Buzău, el fiind găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

1151 afișări
Imaginea articolului Deputatul PSD Marian Ghiveciu, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare

Deputatul PSD Marian Ghiveciu, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare (Imagine: Camera Deputatilor)

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis ca Marian Ghiveciu să fie supus unui termen de încercare de şase ani.

De asemenea, magistraţii au dispus şi condamnare lui Dumitru Borcan, fostul şef al Compartimentului de Cadastru şi Agricultură din cadrul Primăriei comunei Merei, judeţul Buzău, şi a lui Nicolae Costache, fost membru în Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Ambii au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare.

TITLURILE ZILEI

Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus ca Marian Ghiveciu, Dumitru Borcan şi Nicolae Costache să plătească, în solidar, despăgubiri materiale de 350.000 de lei către partea civilă Luminiţa Marioara Vasile şi de 1.035.000 de lei către părţile civile Luminiţa Marioara Vasile şi Constantin Vasile.

Ghiveciu, Borcan şi Costache au mai fost obligaţi de instanţă să plătească despăgubiri materiale de aproape un milion de lei către mai multe părţi civile, constând în sumele ce reprezintă diferenţa de valoare a terenurilor amplasate cu ieşire şi fără ieşire la drumul european DE 85.

Decizia de marţi a instanţei supreme poate fi atacată cu apel.

Deputatul Marian Ghiveciu a fost trimis în judecată de DNA, în decembrie 2011, pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obtinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial, în formă calificată. Faptele pentru care Ghiveciu a fost pus sub acuzare s-au petrecut înainte ca acesta să obţină primul mandat de deputat.

Ghiveciu este acuzat că în perioada 2005-2006 i-ar fi instigat pe Nicolae Costache, fost director al Oficiului de Cadastru Buzău şi membru în Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, şi pe Dumitru Borcan, şef al Compartimentului de Cadastru şi Agricultură din cadrul Primăriei Merei, să eliberereze în mod ilegal titluri de proprietate pentru terenuri în zone cu potenţial imobiliar aflate în apropierea Drumului Naţional 1B în favoarea unor persoane care nu erau îndreptăţite să primească acele titluri de proprietate. Ulterior, aceste terenuri ar fi fost cumpărate de Marian Ghiveciu.

În 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a retrimis dosarul la DNA, pentru refacerea actului de sesizare. Ulterior, în 2013, procesul a fost reluat.

Marian Ghiveciu, alături de alţi nouă deputaţi PSD - Gheorghe Bogdan, Marius Manolache, Adrian Mocanu, Ciprian Nica, Florin Pâslaru, Cătălin Rădulescu, Rodin Traicu, Eugen Uricec - şi unul de la minorităţi, Nicolae Păun, au iniţiat un proiect prin care vor să modifice Codul penal.

Proiectul prevede ca măsurile preventive pot fi dispuse "dacă există probe concrete din care rezultă dincolo de orice îndoială ca o persoană care a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată, ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni".

Procurorul nu poate decide aplicarea unei măsuri preventive sau cu privire la propunerea de arestare preventivă a suspectului ori inculpatului, în funcţie de denunţul făcut de acesta împotriva altor personane care au săvârşit fapte ce nu au legătură cu obiectul cauzei sau al cererii prin care se solicită arestarea preventivă.

Reţinerea sau arestarea ori aplicarea unei măsuri preventive neprivativă de libertate a unei persoane, "ştiind că nu există probe concrete din care să rezulte dincolo de orice îndoială că acesta a săvârşit o infracţiune" se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la trei ani şi intezicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică, mai prevede proiectul.

Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială, se mai spune în proiect.

În cursul urmăririi penale, sub sancţiunea nulităţii, audierea şi activitatea de consemnare a declaraţiilor suspectului, inculpatului, persoanei vătămate şi martorilor se înregistrează cu mijloace tehnice audiovideo. Suportul electronic sau magnetic ce conţine întregistrarea reprezintă probă în dosar, iar la sfârşitul audierii va fi introdus într-un plic ce va fi sigilat şi semnat de organul de urmărire sau cercetare penal. Plicul sigilat va fi anexat declaraţiei persoanei audiate. Când situaţia impune, organul judiciar, în interesul cauzei, poate desigila plicul ce conţine suportul electronic sau magnetic numai în faţa acestor persoane. Atunci când înregistrarea nu este posibilă, audiea va fi amânată. În cursul urmăririi penale, sub sancţiunea nulităţii, este interzis organelor judiciare să procedeze la ascultarea, audierea sau consemnarea de declaraţii ale suspectului sau inculpatului până la sosirea apărătorului ales sau desemnat din oficiu.

Condamnarea se pronunţă "dacă instanţa constată, în afara oricărei îndoieli, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat".

"Fapta lucrătorului de crecetare penală, procurorului sau judecătorului care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe parcursul procesului penal, de a promite persoanei cercetate, suspectului sau inculpatului o situaţie procesuală care să ducă la neluarea unei măsuri preventive sau la luarea ori înlocuirea unei asemenea măsuri cu una mai uşoară, în schimbul căreia acesta să denunţe persoane care au săvârşit infracţiuni se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea ocupării unei funcţii publice", se mai spune în proiectul depus la Senat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici