Deputatul UDMR Kelemen Atilla spune că şi-a angajat soţia pentru că îl ducea cu maşina la aeroport

Deputatul UDMR de Mureş Kelemen Atilla care, conform ANI, s-a aflat în conflict de interese întrucât şi-a angajat soţia la biroul parlamentar spune că aceasta îl ducea cu maşina la aeroport pentru a nu fi nevoit să îşi lase autoturismul timp de mai multe zile în parcare.

3195 afișări
Imaginea articolului Deputatul UDMR Kelemen Atilla spune că şi-a angajat soţia pentru că îl ducea cu maşina la aeroport

Deputatul UDMR Kelemen Attila spune că şi-a angajat soţia pentru că îl ducea cu maşina la aeroport (Imagine: Catalina Filip / Mediafax Foto)

Deputatul UDMR de Mureş Kelemen Atilla, acuzat de ANI că a încheiat un contract civil prin care şi-a angajat soţia în funcţia de referent la biroul său parlamentar, aceasta obţinând astfel venituri salariale de 27.248 de lei, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că nu a primit niciun act oficial de la ANI, dar că nu are ce să conteste, pentru că ”fapta a existat”.

El motivează angajarea soţiei sale la cabinetul parlamentar prin faptul că locuieşte într-un sat aflat la 17 kilometri de Târgu Mureş şi nu avea altă ”posibilitate de transport”, soţia fiind cea care îl ducea şi aducea de la aeroport.

"Nu am primit nimic oficial de la ANI, aştept să primesc şi apoi voi decide ce voi face. Eu nu am de ce să contest, fapta a existat. Nu eram în cunoştinţă că fac ceva ilegal. Locuiesc într-un sat la 17 kilometri de Târgu Mureş, iar soţia mea m-a ajutat şi m-a dus la aeroport, cu maşina, ba la Cluj, ba la Târgu Mureş, şi m-a adus acasă. Nu am altă posibilitate, iar acesta a fost obiectul angajării. Cred că este o greşeală a legii că parlamentarii sunt asimilaţi ca funcţionari publici. Pe de altă parte, contractul de muncă al soţiei mele a fost încheiat de Camera Deputaţilor, iar dacă era ceva ilegal trebuia să fiu atenţionat", a declarat Kelemen.

Deputatul mai spune că are carnet de conducere, dar a apelat la soţia sa pentru a nu-şi lăsa maşina la aeroport mai multe zile, cât era plecat. În plus, el susţine că au fost cazuri în care soţia sa l-a dus la aeroport sau la tren la ora 5.00 dimineaţa.

În plus, Kelemen Atilla a menţionat că a suferit o operaţie pe cord, iar o perioadă nu ar fi putut să conducă maşina.

La rândul său, deputatul PSD de Sălaj Iuliu Nosa, acuzat de ANI că în legislatura 2008-2012 a încheiat un contract civil şi un contract individual de muncă prin care şi-a angajat fiul în funcţia de consilier la biroul parlamentar, iar acesta a obţinut venituri salariale de 35.971 de lei, la care se adaugă indemnizaţia pentru creşterea copilului pe care a primit-o timp de un an, începând din 20 martie 2012, spune că refuză să creadă că angajarea fiului său a fost ilegală.

"Am primit, în vară, înştiinţarea de la ANI potrivit căreia fac obiectul unei verificări şi am formulat un răspuns în care am spus că, în perioada 2010-2012, fiul meu a fost angajatul Camerei Deputaţilor, la cabinetul meu parlamentar. Nu am ce să contest. În funcţie de ce va decide ANI, voi răspunde în instanţă. Nu mă pot pronunţa acum. Refuz să cred că angajarea fiului meu a fost ilegală, întrucât semnatarul contractului său de muncă a fost secretarul general al Camerei Deputaţilor Gheorghe Barbu şi era şi viza Oficiului Juridic de la Cameră. Cartea de muncă a fiului meu era păstrată la Camera Deputaţilor", a spus Nosa.

De asemenea, fostul deputat independent Mircia Giurgiu apare că a încheiat, în legislatura 2008-2012, un contract civil prin care şi-a angajat fratele în funcţia de şofer la biroul său parlamentar, iar acesta a obţinut, în baza contractului civil încheiat, venituri salariale de 13.975 de lei.

Giurgiu a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că nu a primit raportul ANI, dar când îl va primi îl va contesta.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că 32 de actuali sau foşti parlamentari, printre care Kelemen Atilla, Mădălin Voicu, Ion Stan, Mihăiţă Calimente, Bogdan Ciucă, Iulian Iancu şi Ion Mocioalcă, au fost în conflict de interese pentru că şi-au angajat rudele la birourile parlamentare.

Potrivit ANI, 14 actuali deputaţi, 17 foşti deputaţi şi un senator şi-au angajat rudele în birourile lor parlamentare, valoarea totală a contractelor încheiate cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese fiind de 1.062.798 de lei (aproximativ 240.000 de euro).

Astfel, au fost găsiţi în conflict de interese deputaţii Mihăiţă Calimente (PNL), Liviu-Bogdan Ciucă (ALDE), Gheorghe Firczak (Minorităţi), Iulian Iancu (PSD), Miron Ignat (Minorităţi), George Ionescu (PNL), Kelemen Atilla-Bela-Laszlo (UDMR), Ion Mocioalcă (PSD), Iuliu Nosa (PSD), Laurenţiu Nistor (PSD), Vasile Daniel Oajdea (PP-DD), Neculai Răţoi (PSD), Ion Stan (PSD) şi Mădălin Ştefan Voicu (PSD), precum şi senatorul Cătălin Croitoru (PSD).

În conflict de interese au fost, în timpul mandatelor de parlamentar, şi foştii deputaţi Aledin Amet, Gheorghe Ana, Ştefan Vasile Beres, William Gabriel Brânză, Viorel Vasile Buda, Sorin Gheorghe Buta, Petru Călian, Vasile Cărare, Radu Eugeniu Coclici, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Mircia Giurgiu, Pavel Horj, Doru Braşoan Leşe, Corneliu Olar, Sorin Ştefan Zamfirescu şi Dan-Radu Zătreanu.

Dintre aceştia, în cazul foştilor deputaţi Viorel Cărare, Sorin Ştefan Zamfirescu şi Dan Radu Zătreanu şi a senatorului Cătălin Croitoru, ANI a sesizat Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese.

În cazul celorlalţi 28 de foşti sau actuali parlamentari a intervenit termenul de prescripţie de cinci ani pentru conflictul de interese de natură penală, a precizat ANI.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici