Discuţie între Ramona Mănescu şi ambasadorul Malaysiei despre românii condamnaţi la moarte pentru trafic de droguri

Ministrul Afacerilor Externe Ramona Mănescu a discutat cu ambasadorul agreat al Malaysiei la Bucureşti, Abdullah Zawawi bin Tahir, cu privire la cetăţenii români condamnaţi definitiv la moarte pentru trafic de droguri în Malaysia şi finalizarea acordurilor în curs de negociere între cele două ţări.

1325 afișări
Imaginea articolului Discuţie între Ramona Mănescu şi ambasadorul Malaysiei despre românii condamnaţi la moarte pentru trafic de droguri

Discuţie între Ramona Mănescu şi ambasadorul Malaysiei despre românii condamnaţi la moarte pentru trafic de droguri

"Ministrul afacerilor externe, Ramona N. Mănescu, l-a primit vineri, 9 august 2019, pe ambasadorul agreat al Malaysiei la Bucureşti, Abdullah Zawawi bin Tahir, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare. Cu acest prilej, demnitarul român a evocat bunele relaţii româno-malaysiene, evidenţiind dinamica ascendentă a dialogului politic în ultimii trei ani şi cooperarea excelentă la nivelul forurilor internaţionale. Totodată, a subliniat potenţialul de dezvoltare economică a relaţiilor bilaterale, punctând necesitatea substanţializării componentei economice şi investiţionale", arată un comunicat al MAE, remis vineri MEDIAFAX.

TITLURILE ZILEI

Potrivit sursei citate, ministrul afacerilor externe a adresat mulţumiri pentru disponibilitatea autorităţilor malaysiene de a avea un dialog susţinut pe teme de ordin consular, inclusiv cu privire la cetăţenii români condamnaţi definitiv la moarte pentru trafic de droguri în Malaysia.

"În context, a evidenţiat oportunităţile de cooperare bilaterală în domeniul justiţiei şi afacerilor interne prin finalizarea acordurilor în curs de negociere, solicitând bunele oficii ale diplomatului malaysian în acest sens", mai arată sursa citată.

Demnitarul român i-a urat succes ambasadorului agreat al Malaysiei în îndeplinirea mandatului, asigurându-l de întreg sprijinul Ministerului Afacerilor Externe.

Doi cetăţeni români au fost condamnaţi la moarte definitiv, în 2015, respectiv 2018, pentru trafic de droguri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici