Dragnea: Nu susţinem un membru de partid la şefia Curţii de Conturi

Coaliţia de guvernare nu va vota la şefia Curţii de Conturi un membru de partid, întrucât nu se doreşte politizarea acestei instituţii, a precizat, luni, liderul PSD, Liviu Dragnea, care a arătat că a luat această decizie împreună cu omologul său de la ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

784 afişări
Imaginea articolului Dragnea: Nu susţinem un membru de partid la şefia Curţii de Conturi

Dragnea: Nu susţinem un membru de partid la şefia Curţii de Conturi

Dragnea şi Tăriceanu au avut, luni, o întrevedere la biroul preşedintelui Senatului.

Dragnea a precizat, la finalul întrevederii, că s-a discutat, în cadrul întrevederii, despre votul asupra candidaturilor pentru Curtea de Conturi, care se va da miercuri, în plenul reunit.

„I-am spus domnului preşedinte Tăriceanu decizia noastră - şi o susţine şi dumnealui – noi nu vom vota niciun membru de partid, pentru că am spus de la început că nu vrem să politizăm Curtea de Conturi şi din acest motiv nici eu nici dumnealui nu am fost de acord să începem negocieri pe marginea locurilor vacante de la Curtea de Conturi”, a spus Dragnea.

Întrebat dacă secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, este o variantă pentru şefia Curţii de Conturi, Dragnea a răspuns: „O să vedem ce iese din audieri şi vă spun foarte sincer: e valabil pentru oricine şi-a depus candidatura”.

Potrivit unor surse parlamentare, şi-ar fi depus candidatura pentru Curtea de Conturi Mihai Busuioc, Cristian Socol, Florin Tunaru, Marius Sorin Bota, Petru Popeangă, Lucian Dan Vlădescu, Nicolae Balalia, Dumitru Nancu, Daniela Teodoru, Ştefan Dan Florescu, Nicu Marcu, Răzvan Tătaru, Cătălin Costel Florian, Aurel Dumitru şi Diana Bulgaru.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici