Dragnea, reacţie pe tema referendumului: Nu cred că îl interesează pe Iohannis acele două întrebări/ Liderul PSD: De ce nu a pus şi alte întebări? Despre omor, viol, terorism?

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, joi seara, că preşedintele Klaus Iohannis nu este interesat de fapt de temele iniţiate la referendum, ci se foloseşte de acest demers pentru a ajuta partidele din jurul lui.

769 afișări
Imaginea articolului Dragnea, reacţie pe tema referendumului: Nu cred că îl interesează pe Iohannis acele două întrebări/ Liderul PSD: De ce nu a pus şi alte întebări? Despre omor, viol, terorism?

Dragnea, reacţie pe tema referendumului: Nu cred că îl interesează pe Iohannis acele două întrebări

„Am fost de acord şi cu temele enunţate şi cu aceste întrebările, nu le analizăm constituţional sau nu. Am auzit tot felul de păreri, dar nu e treaba noastră. Numai că aceste două întrebări, unii zic că-s trei, a doua fiind două de fapt, să nu ne complicăm, ele au aprobare cvasi unanimă şi nu răspund unei controverse care ar fi în societate. Nu răspunde unei controverse în societate pe această temă şi sunt multe voci care spun că referendumul în sine este inutil pentru scopul prezentat public şi spuneau şi se pare că cel care a initiat referendumul a recunoscut asta, că este un mijloc prin care poate să includă partidele în jurul lui. Nu cred că îl interesează pe Iohannis acele două întrebări, el are o miză, indiferent de legislaţie şi Constituţie, să se implice partidele", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

TITLURILE ZILEI

Liderul PSD l-a criticat pe Iohannis şi că a iniţiat demersul după doi ani de la anunţ.

„Într-adevăr s-a mişcat repede. I-au trebuit doi ani ca să facă aceste întrebări. Am o singură temere şi le spun şi colegilor mei şi celor care vor merge la vot că trebuie să fim în primul rând interesaţi de alegerile europarlamentare. Am vorbit cu colegi din ţară şi spuneau că va o căsuţă cu ambele intrebări, că va fi un buletin de vot pentru ambele întrebări. Oameni au început să spună că nu aş prea vrea să mă încurc cu celelalte buletine de vot. <<Eu merg să votez la europarlamentare>>. Eu sper ca AEP să se organizeze foarte bine pentru ca toţi românii să poată vota în bună regulă", a mai spus Dragnea, la Antena 3.

Dragnea: Referendumul este o acţiune de manipulare

Liviu Dragnea a mai declarat că iniţierea referendumului este o acţiune de manipulare, iar preşedintele Klaus Iohannis a ignorat alte teme importante precum omor, viol, pedofilie, terorism sau graţierea abuzurilor din justiţie.

„Este o manipulare. Eu nu spun cu patimă. Aceste două întrebări, ideea referendumului care cuprinde aceste două întrebări sau trei câte sunt, nu are legătură cu o dezbatere serioasă în societate despre ce ai putea să interzici prin amnistie şi graţiere, cum aţi spus omoruri, pedofilie, care există din păcate în România. Ei nu au avut în 2016 nu o să aibă nici acum vreun proiect pentru ţară. Ei spun doar atât – că nu contează lucrurile alea, dar toate frustrările şi supărările pe care le aveţi sunt pentru această cauză. Hai să nu mai discutăm că el şi slugile lui stăm cu capul plecat în faţă străinilor, să discutăm despre ceva care trebuie să fie pentru voi cea mai importantă problemă şi anume justiţia, penali, tot bagajul de cuvinte folosit în acest proiect de manipulare care a început acum ceva ani. Asta e întrebarea fundamentală. Numai astea sunt grave?", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Liderul PSD spune că sunt alte teme importante care ar fi trebuit incluse.

„De ce nu a făcut o listă – omor, viol, pedofilie, terorism? De ce nu a pus şi alte întrebări? De ce nu a pus întrebarea despre <<se pot graţia abuzurile din justiţie?>>. Ceva legat de oamenii sau cu gândul la oamenii care au fost distruşi. Aşa cred că este răspunsul corect, dar revin şi spun că asta e cea mai importantă întrebare. Aţi ridicat cortina şi au rămas goi-goluţi cu tot adevărul pe care vor să îl acopere", a mai spus Dragnea.

Îndemnul lui Dragnea pentru colegii din PSD: Să ne punem pe Facebook „Sunt pesedist şi mândru că sunt român”

 

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a cerut, joi seara, colegilor din partid să iniţieze o acţiune comună pe Facebook prin care să transmită mesajul „sunt pesedist şi mândru că sunt român", ca răspuns la declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis.

„Standardele duble sunt şi modul cum suntem priviţi noi. Azi am constatat că aşa-zisul preşedintele nostru a spus că mă adresez românilor şi nu pesediştilor. Adică el este mai român ca noi. Le cer colegilor să ne punem pe Facebook <<sunt pesedist şi mândru că sunt român>>", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

„Am văzut că cei care nu votează cu noi sunt proşti şi needucaţi. I-am văzut şi pe cei care vorbesc şi spun că nu susţin ideile fasciste ale USR. Ei vorbesc pentru nişte nişe din societate. Aceasta e marea diferenţă dintre noi şi ei", a mai spus liderul PSD.

Reacţia lui Liviu Dragnea vine ca urmare a declaraţiei şefului statului Klaus Iohannis, de joi seara: "Eu de când sunt Preşedinte mă implic pentru România şi asta vreau şi pentru asta, da, voi face campanie! Şi pentru referendum, şi pentru prezidenţiale, dar mai ales pentru o Românie europeană, o Românie justă, o Românie dreaptă, o Românie aşa cum şi-o doresc românii, nu aşa cum şi-o doresc pesediştii".

 

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici