Dragnea şi Tăriceanu, iniţiativă legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au depus, marţi, o iniţiativă legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României, care prevede recunoaşterea acesteia ca persoană juridică de drept privat.

2553 afișări
Imaginea articolului Dragnea şi Tăriceanu, iniţiativă legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale

Dragnea şi Tăriceanu, iniţiativă legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale

Potrivit expunerii de motive, iniţiativa legislativă urmăreşte recunoaşterea personalităţii juridice pentru Casa Regală a României.

De asemenea, se urmăreşte recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, între atribuţiile căruia se află adoptarea Statutului Casei Regale a României, instituirea unui serviciu administrativ al Casei Regale a României, strict în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale publice, care să fie finanţat de la bugetul de stat, în limita alocării bugetare şi atribuirea în folosinţă gratuită (cu păstrarea dreptului de proprietate publică al statului) a Palatului Elisabeta, ca sediu al Casei Regale a României.

TITLURILE ZILEI

„Finanţarea cheltuielilor de funcţionare curentă ale Casei Regale a României se asigură de la bugetul de stat, în limita aprobată anual prin Hotărâre a Guvernului”, potrivit textului normativ.

Potrivit unui comunicat al Senatului, aceste prevederi vor asigura cadrul pentru o implicare şi mai intensă a Casei Regale în cadrul societăţii româneşti.

„Este nevoie, mai mult decât oricând, de o instituţie deasupra politicii partinice, în care românii să vadă un reper de echilibru şi continuitate”, se arată într-un comunicat de presă al Senatului.

Cei doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului susţin că iniţiativa legislativă este o recunoaştere pentru modul în care Regele Mihai şi-a făcut datoria faţă de ţară.

„Suntem alături de Majestatea sa, Regele Mihai care se confruntă cu probleme grave de sănătate şi considerăm că această propunere legislativă reflectă recunoaşterea modului exemplar în care Majestatea Sa şi-a făcut datoria faţă de România şi, totodată, va încadra într-un mod predictibil şi constituţional continuitatea unei instituţii simbol a statului român”, se arată în documentul citat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici