Drapelul judeţului Covasna, scos din sala unde a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect

Drapelul judeţului Covasna a fost scos, sâmbătă, din sala de şedinţă comună a Consiliului Judeţean şi Prefecturii Covasna, unde a avut loc ceremonia de învestire în funcţie a noului prefect Dumitru Marinescu, şeful CJ, Tamas Sandor, spunând că aceasta a fost "ultima dispoziţie" a fostului prefect.

2008 afișări
Imaginea articolului Drapelul judeţului Covasna, scos din sala unde a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect

Drapelul judeţului Covasna, scos din sala unde a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Noul prefect al judeţului Covasna, Dumitru Marinescu, fost primar al comunei Vâlcele, a fost învestit, sâmbătă, în funcţie, în prezenţa ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a directorilor instituţiilor deconcentrate şi a primarilor, în timp ce din partea Consiliului Judeţean Covasna au participat la eveniment cei doi vicepreşedinţi, Henning László-János şi Nagy József. 

TITLURILE ZILEI

În cadrul ceremoniei de învestire, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a dat citire ordinului de numire a fostului prefect de Covasna Codrin Munteanu în funcţia de secretar general al Ministerului Apărării şi celui de numire a noului prefect, Dumitru Marinescu, care a depus apoi jurământul.

Pentru ceremonia de învestire a noului prefect, drapelul judeţului Covasna a fost scos din sala de şedinţă comună a Consiliului Judeţean şi Prefecturii.

Noul prefect Dumitru Marinescu a declarat după ceremonie că steagul nu a fost îndepărtat din dispoziţia sa şi că la un astfel de eveniment trebuie expus drapelul României.

Întrebat despre afirmaţia preşedintelui CJ Covasna, Tamas Sandor, care îşi exprimase speranţa că noul prefect va ţine cont de sensibilităţile comunităţii secuieşti, Marinescu a spus că va iniţia discuţii în acest sens.

"Categoric da, voi ţine cont şi urmează să am discuţii cu conducerea Consiliului Judeţean şi atunci vom stabili tot ce ţine de sensibilităţi şi ce trebuie să facem noi, dar şi ei", a spus Marinescu.

Totodată, Marinescu a afirmat că legea nu se negociază şi că una dintre priorităţile sale este "să fie linişte" în judeţ.

"Sunt născut aici, cunosc sensibilităţile, problemele zonei, dar în primul rând trebuie să ne gândim la dezvoltarea judeţului. Legea însă nu poate fi negociată, ci respectată. Este nevoie de un dialog cu administraţiile publice locale, dialogul poate detensiona multe lucruri", a spus el.

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că speră că îndepărtarea steagului judeţului din sala de şedinţă "a fost ultima dispoziţie" a fostului prefect Codrin Munteanu.

"Sperăm că aceasta a fost ultima dispoziţie a acestuia în calitate de prefect. Sunt convins că el stă în spatele acestei decizii", a spus Tamas.

Pe de altă parte, Tamas a afirmat că a discutat cu noul prefect al judeţului, Dumitru Marinescu, convenind că vor sta în scurt timp la masa discuţiilor pentru a stabili noi relaţii interinstituţionale între Prefectură şi Consiliul Judeţean.

"Aceste relaţii interinstituţionale se bazează pe două paliere, respectiv pe problemele interetnice, sensibilităţile comunităţii secuieşti, şi pe dezvoltarea judeţului şi a localităţilor", a afirmat Tamas Sandor.

Dumitru Marinescu, de profesie inginer, a fost timp de trei mandate primarul comunei Vâlcele. El a absolvit Institutul Naţional de Administraţie, iar în ultimele luni a ocupat funcţia de director adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă Covasna.

Codrin Munteanu a fost trecut, miercuri, din postul de prefect al judeţului Covasna în cel de secretar general al Ministerului Apărării, postul de prefect fiind preluat de către Dumitru Marinescu, fost primar al comunei Vâlcele, susţinut de PSD

Presa locală a relatat că, după decizia de a acoperi un panou cu Ţinutului Secuiesc din faţa Prefecturii cu steagul naţional al României, cu ocazia Zilei Unirii din 24 ianuarie, Munteanu va fi schimbat din postul de prefect, pentru a "detensiona" situaţia din Covasna şi a pune capăt conflictului dintre liderii UDMR.

În noiembrie 2012, Tribunalul Covasna a respins acţiunea prefectului Codrin Munteanu care atacase în contencios administrativ hotărârea Consiliului Judeţean prin care a fost aprobat steagul judeţului.

Prefectul de Covasna, Codrin Munteanu, declara, în iunie, într-o conferinţă de presă, că a atacat în contencios hotărârile Consiliului Judeţean Covasna şi Consiliului Local Covasna prin care au fost aprobate steagul judeţului, respectiv cel al oraşului Covasna, pe motiv că singurul simbol al unităţii administrativ-teritoriale care poate fi aprobat este stema.

În martie 2008, Consiliul Judeţean Covasna a adoptat o hotărâre privind includerea în statutul judeţului a unor însemne specifice: stema, drapelul şi fanionul judeţului Covasna, care să fie utilizate, în condiţiile legii, cu prilejul unor manifestări de interes local, în acţiuni protocolare sau festive, alături de drapelul naţional.

Culorile drapelului şi ale fanionului sunt bazate pe combinaţia coloristică a stemei judeţului, aprobată prin hotărâre de guvern, şi anume albastru şi auriu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici