După doi ani, Baconschi încheie nediplomatic mandatul la şefia diplomaţiei

Diplomatul de carieră Teodor Baconschi îşi încheie mandatul de ministru de Externe după doi ani, în urma unei declaraţii cel puţin nediplomatice în legătură cu manifestaţiile din stradă, care însă a fost făcută acum o săptămână şi oricum este doar ultima dintr-un şir de afirmaţii neinspirate.

1027 afișări
Imaginea articolului După doi ani, Baconschi încheie nediplomatic mandatul la şefia diplomaţiei

După doi ani, Baconschi încheie nediplomatic mandatul la şefia diplomaţiei (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Teodor Baconschi a fost revocat, luni, la 11 zile de la declanşarea protestelor antiguvernamentale din stradă, din funcţia de ministru de Externe, în urma declaraţiilor făcute la adresa protestatarilor, anunţul luându-l probabil prin surprindere pe ministrul aflat la Consiliul Afaceri Externe, la Bruxelles.

Motivul invocat scurt de premier în faţa plenului Parlamentului a fost legat de postarea de pe blog din urmă cu o săptămână. Atunci, Baconschi a scris că un lucru devine clar pentru "toţi românii de bine", respectiv că a început "încleştarea pe viaţă şi pe moarte între forţele trecutului şi proiectul unei noi Românii", el susţinând că alegerea o va face "România care munceşte", nu "mahalaua violentă şi ineptă încolonată".

"Un lucru devine din ce în ce mai clar pentru toţi românii de bine. A început încleştarea pe viaţă şi pe moarte între forţele trecutului şi proiectul unei noi Românii. Opoziţia şi-a activat în sfârşit întreg arsenalul moştenit de la Ana Pauker, Teo, Luca şi Dej: derbedei înarmaţi, dezinformare, propaganda urii. Ne acuză că vom fura alegerile doar pentru că vrem ca românii să voteze, în diaspora şi acasă. Ce vor ei, în schimb, e ca o populaţie imbecilizată de televiziuni, înfricoşată de scenarii apocaliptice mereu dezminţite de realitate şi, mai nou, de bătăuşii scoşi pe străzi, să aleagă în locul reformei Statului retorica urii şi neputinţei ridicată la nivel de program politic", scria Baconschi pe blogul său, adăugând că anul care începe va fi crucial pentru România.

"Opţiunea e simplă: reformă, responsabilitate, siguranţă sau regres, populism, domnia bâtei. Alegerea o va face însă România vrednică, România care munceşte, România însetată de viitor, nu mahalaua violentă şi ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moştenitorilor Securităţii", mai scria Baconschi.

În faţa criticilor, Baconschi a replicat că s-a referit numai la acei protestatari violenţi.

Totuşi, chiar în ziua în care postase aceste declaraţii pe blog, Teodor Baconschi a fost desemnat de PDL să dialogheze cu societatea civilă, el fiind, de altfel, prim-vicepreşedinte al partidului. El s-a şi întâlnit cu câteva organizaţii, însă cele mai multe ONG-uri au refuzat invitaţia.

Afirmaţiile lui Teodor Baconschi făceau parte dintr-o serie de declaraţii în aceeaşi notă.

În 8 octombrie 2011, prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi declara că pentru victoria în alegerile din 2012 este important ca PDL "să se poziţioneze pe eşichierul politic ca principal partid de centru dreapta" şi să fie susţinut de "România care lucrează, nu de România care cerşeşte".

În urma criticilor faţă de această declaraţie, Baconschi explica pe blog, după două zile, că formula "România care cerşeşte" era "o metaforă" şi se referea la "o minoritate care aşteaptă totul de la statul asistenţial", cetăţenii care se lasă cumpăraţi cu doi mici sau o găleată.

"România «care cerşeşte» nu reprezintă nicidecum 50% din populaţie: e vorba de o minoritate care aşteaptă totul de la statul asistenţial. Aici intră şi cetăţenii care sunt la cheremul mitei electorale şi se lasă cumpăraţi cu doi mici sau o găleată. Sunt cei care şed până la brâu în apă, la birt, şi aşteaptă să le salveze bunurile statul, armata, pompierii... mereu alţii, nu ei înşişi. Sunt, în fine, masele de manevră pauperizate ale stângii. Ei trebuie scoşi din mizerie, desprinşi de asistenţă, imunizaţi la mita electorală, dezvăţaţi să cerşească mereu ajutorul statului, adică până la urmă al celor care plătesc taxe şi impozite", explica Teodor Baconschi.

Ulterior, Teodor Baconschi a declarat că nu regretă deloc fraza în care a folosit formula "România care cerşeşte", precizând că s-a referit la "electoratul asistat, care e o victimă de fapt a demagogiei de stânga", fraza fiind "un elogiu adus efortului inteligent".

Baconschi s-a mai aflat la un moment dat pe punctul de a fi demis de la conducerea Ministerului de Externe, tot din cauza unei declaraţii neinspirate. În 2010, el a fost găsit vinovat de fapte de discriminare şi sancţionat de CNCD cu transmiterea unei recomandări după o remarcă "rasistă" a ministrului.

"Avem nişte probleme fiziologice, naturale, de infracţionalitate în sânul unora dintre comunităţile româneşti, în special în rândul comunităţilor cetăţenilor români de etnie romă", a spus el în declaraţii cu omologul francez, în februarie 2010, referindu-se la comunitatea de romi.

Teodor Baconschi a fost învestit ca ministru al Afacerilor Externe la data de 23 decembrie 2009. La acea vreme, el nu era înregimentat politic, însă ulterior s-a înscris în PDL, iar la congresul din mai 2011 a fost ales prim-vicepreşedinte al formaţiunii, când a susţinut şi deja celebrul discurs în care le promitea democrat-liberalilor aducerea unui milion de voturi din diaspora.

Anterior numirii sale în funcţia de ministru al Afacerilor Externe, a fost ambasador al României în Republica Franceză, Principatul de Monaco şi Principatul Andorra, (septembrie 2007 - decembrie 2009), ambasador al României în Republica Portugheză (2002 - 2004), ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun (Vatican) şi acreditat, de asemenea, în Republica San Marino şi pe lângă Suveranul Ordin Militar de Malta (1997-2001).

A fost consilier prezidenţial la Departamentul Politic, Administraţia Prezidenţială în perioada octombrie 2006 - august 2007, iar în Centrala MAE a deţinut funcţiile de Secretar de stat pentru Afaceri Globale (ianuarie 2005 - septembrie 2006) şi director general în 2001.

Înainte să intre în diplomaţie, a fost director al Editurii Anastasia, Bucureşti, redactor-şef la "Viaţa spirituală" (TVR), consilier la Ministerul Culturii şi redactor la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R.

Baconschi a absolvit Institutul Teologic Universitar, Bucureşti în 1985, a urmat studii Studii Aprofundate la Université de Paris IV-Sorbonne (1991), a obţinut un doctorat în Antropologie religioasă şi Istorie comparată a religiilor la Universitatea Paris IV-Sorbonne (1994) şi a urmat studii post-doctorale ca Fellow al Colegiului Noua Europă, Bucureşti (1996).

Este diplomat de carieră şi deţine gradul diplomatic de Ambasador din anul 2006.

(Material realizat de Miruna Badea, miruna.badea@mediafax.ro).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici