Video EDIŢIE SPECIALĂ „Gândurile lui Cristoiu”, despre 1 mai şi presa înainte de 1989: Eu răspundeam de editorialele alea blestemate/ „Despre tovarăşa am scris, nu am avut cum să scap. Am scris plecând de la tovarăşa cu rolul femeii, ca acum cu Dăncilă”

Marea problemă era că trebuia să scrii cu clişee. Şi atunci la 1 mai era un număr foarte uşor de făcut că ştiai cam despre ce e vorba

Monica Mihai: Se scrie.

Ion Cristoiu: Adică am vrut să spun asta, că era, am vrut să spun un lucru foarte important: că marea problemă era că trebuia să scrii cu clişee. Şi atunci la 1 mai era un număr foarte uşor de făcut că ştiai cam despre ce e vorba.

Monica Mihai: Aveai şi anii anteriori în care se ştia cam…

Ion Cristoiu: Nu, existau clişeele. De exemplu, cel mai uşor, dumneavoastră ştiu care v-aţi …  tinerii care au mai citit presa anterior se întrebau de ce foloseam noi, nu ziceam niciodată tovarăşul Ceauşescu, noi ziceam genialul, conducătorul, măreţul şi o să vă spun de ce. Cu cât erau mai multe adjective cu atât scriai un articol mai repede.

Monica Mihai: Adică nu era mare bătaie de cap cu conţinutul pentru că …

Ion Cristoiu: Da, aveam editorialişti la mine în secţie care puteau să dicteze de la un capăt al culoarului la altul. Ştiau, erau clişee, nu aveai nevoie de nici un minim efort.

Monica Mihai: Şi astea îi plăceau tovarăşului Ceauşescu?

Ion Cristoiu: Nu îmi dau seama, e o întrebare interesantă, inteligentă. Habar nu am dacă îi plăceau prostiile lui. De exemplu Granma care este a comuniştilor cubanezi, era de pe vremea lui Castro, am citit-o, era foarte modernă. Dădea cu spionaje, cu… la noi era o plicticoşenie de la un capăt la altul. El era în fiecare număr măreţ, genial. Aveam câteva cuvinte şi sigur aveam grijă să nu iasă la capăt rândul să se înţeleagă ceva, sau ieşea un scandal. Apoi venea 2 mai care a fost un bal pe vremea aia şi aveam o poză cu tovarăşa cu bască şi fără bască.

Monica Mihai: Haideţi să revenim puţin la 1 mai.

Ion Cristoiu: V-am zis că nu era nicio problemă ca jurnalist, dacă aţi fi trăit, era extraordinar. Numerele festive erau cele mai uşor de făcut.

Monica Mihai: Ce mâncau românii de sărbători? Exista acest fenomen al grătarului?

Ion Cristoiu: Aţi trecut cu vederea când v-am spus că oamenii se duceau la demonstraţii cu plăcere. Era frumos cu copii cu acela, era un mod de petrecere a timpului liber.

1 mai era o modalitate de a petrece timpul liber ca şi acum, nu era nici o diferenţă

Monica Mihai: Şi se făceau grătare după sau nu a existat chestia asta cu, acest fenomen?

Ion Cristoiu: Da erau la fel, 1 mai era o modalitate de a petrece timpul liber ca şi acum, nu era nici o diferenţă.

Monica Mihai: Mergeai la manifestaţii dimineaţa şi după-amiază…

Ion Cristoiu: Dar mersul la manifestaţie nu vă luaţi după cei care spun că era pentru ei o povară, nu, era frumos. Se ducea omul acolo de dimineaţa cu copiii. Era un mod  de petrecere a timpului liber.

Monica Mihai: Ce mâncau românii de 1 mai atunci?

Ion Cristoiu: Depinde de ce perioadă. Comunismul mă refer la perioada Ceauşescu, deci 1966-1989 nu a fost unitară. A fost o perioadă 1966-1975 când era de mâncare, nu era nici o problemă.

Monica Mihai: Erau grătare, mici?

Ion Cristoiu: Nu era nici o problemă, criza alimentară a venit prin anii 1980. Dar groaznic, vă spun eu, adică chiar era groaznic. Eu nu mâncam acasă şi mâncam prin oraş şi nu vreau să îmi amintesc ălea, nu aveaţi de unde să ştiţi erau groaznice autoserviri unde nu era nimic de mâncare. Dar până atunci nu era nici un fel de problemă. Se găsea cam de toate, sigur nu se găseau chiar ca în occident dar erau din punctul acesta de  vedere nu erau. Şi apoi să vă mai supun un lucru, plecăm de la o premisă foarte importantă. Eu am studiat şi marea teroare stalinistă, să ştiţi că oamenii reuşesc să trăiască în orice împrejurare.

Monica Mihai: Erau fericiţi? Că spuneaţi că oamenii mergeau de plăcere la manifestaţii.

Ion Cristoiu: Păi şi ce erau fericiţi dacă nu erau liberi, erau fericiţi dacă…

Monica Mihai: Sau nu ştiau altceva?

Ion Cristoiu: Păi acum dacă mă provocaţi la o discuţie filozofică, ce e aia fericire? Ivan Denisovici, o zi din viaţa lui Ivan Denisovici, el era fericit spunea în monologul lui. 1 găsise odată o bucată de sârmă, el era în lagăr. Ce însemna fericire, depinde de raportare, era în lagăr şi găsise o bucată de sârmă şi era fericit. Văzuse o femeie la un km şi era fericit, da? Înainte de, am citit un jurnalist rus care spunea ce vremuri frumoase erau înaintea aceea. Dacă îi duceam iubitei mele o pereche de pantofi din RDG o făceam, era fericită, acum ce să îi aduc un iaht, o rachetă? Deci nu e, fericirea după părerea mea, mă rog că sunteţi mai tânără, te raportezi.  La ei, românii erau fericiţi. Eu eram fericit dacă în 1988 găseam cafea, nu surogat.

Monica Mihai: Nu se găsea?

Ion Cristoiu: Cafea ness, nu se găsea cafea ness, eu eram băutor de cafea ness şi eram fericit. Sau eram fericit dacă şedeam la coadă la pui şi reuşeam, nimeream, ajungea şi până la mine. Deci culmea că era fericire în sensul acesta. Dar aşa deci şi ei probabil că până în 1980 se putea trăi, se găsea bere, după asta nu s-a mai găsit.

Monica Mihai: Era o problemă.

Ion Cristoiu: Problemă mare, e greu să vă explic.

În comunism, până când a crescut cultul personalităţii a lui Ceauşescu, 1 mai era o demonstraţie perfectă din punct de vedere al comunismului

Monica Mihai: Când s-a transformat 1 mai muncitoresc în demonstraţii megalomanice? Adică acele demonstraţii pe care noi care nu am prins vremurile alea le vedem în înregistrări şi rămânem surprinşi de măreţia lor.

Ion Cristoiu: Uite interesantă întrebare. Deci 1 mai, deci aveam 1 mai care este o demonstraţie clasică, adică preluată rămasă în stânga de la ora actuală din lumea. În comunism până când a crescut cultul personalităţii a lui Ceauşescu, 1 mai era o demonstraţie perfectă din punct de vedere al comunismului.

Monica Mihai: Care ce presupune?

Ion Cristoiu: Adică noi sărbătoream atunci internaţionalism prioritar. Demonstraţia, prezenţa lui Ceauşescu în tribună, sigur alături de tovarăşa care era şi activistă nu diferea de prezenţa lui Stalin în tribună, de a lui  Gheorghiu Dej la 1 mai. Liderii şedeau în tribună când treceau oamenii muncii ale căror lozincii difereau de la epocă la epocă. Pe măsură ce a crescut cultul personalităţii lui Ceauşescu, demonstraţia de 1 mai a devenit demonstraţie de cult a lui Ceauşescu, în sensul că el mergea în tribună dar ăia care treceau prin faţă nu mai strigau „trăiască comunismul, trăiască muncitorimea”.

Monica Mihai: Ci trăiască Ceauşescu.

Ion Cristoiu: Ceauşescu, era numai Ceauşescu. Şi din când în când ea, nu mai era nici un alt membru al partidului. Până prin 1971 la demonstraţii erau şi alţi lideri în portretele alea, chiar şi pe vremea lui Gheorghiu Dej. Alături de această paradă, de această demonstraţie clasică pe măsura trecerii vremii tot mai de cult al personalităţii au apărut spectacolele de stadion care erau dedicate exclusiv cu Ceauşescu.

 Monica Mihai:  Aveau legătură cu vizita pe care a făcut-o Ceauşescu în Coreea de Nord?

Ion Cristoiu: Nu, aceea e o ipoteză lansată de Ion Iliescu şi e completamente … el nu a fost, ce trebuia să se ducă în Coreea de Nord ca să vadă cum este? Este complicat, vă pot explica, a  fost un mecanism al culturii personalităţii, un mecanism. Eu îl ştiu foarte bine pentru că eu am făcut facultatea între 1966-1971 şi am fost unul dintre cei care au luat în serios, chiar ca student, Ceauşescu când a venit la putere a venit… Gorbaciov era mic copil. Nu se mai face cultul personalităţii, nu se mai dau citate, conducere colectivă. Primii ani când se ducea undeva Scânteia scria vizita delegaţiei de partid condusă de tovarăşul.

Monica Mihai: Adică nu era vorba doar despre el.

Ion Cristoiu: Vizita delegaţiei, da. După asta a părut vizita tovarăşului şi a… nu a lui deşi se mai duceau şi alţii, era numai el. apoi sigur a apărut şi tovarăşa. Momentul de răscruce este întruchipat în 1971, dacă nu mă înşel de o mare reuniune, nu mai ţin minte, la care a avut un discurs Dumitru Popescu. Pentru că trebuia să ne justifice nouă, ăstora, amărâţilor de ce le schimbă, el a explicat că sigur că masele fac istoria, dar personalităţile sunt importante şi în pădure nu toţi stejarii sunt la fel şi atunci a început cultul. Cultul acesta era amplificat de slugărnicia din jurul lui Ceauşescu.

Monica Mihai: Asta voiam să vă întreb, era ceva ce a cerut el sau era pur şi simplu o chestie care a venit natural şi de la cei care îl înconjurau.

Ion Cristoiu: Da, haideţi să vă explic cum a crescut cultul acesta, că la un moment dat cred că a făcut Jurnalul Naţional o anchetă şi cred că era prin 2004 – 2005 şi am scris eu următorul lucru: cum ar fi fost 26 ianuarie în 2005. Aş fi spus că s-ar fi scris numele lui până şi pe Bucegi.  Care era mecanismul? Mecanismul era aşa, aveam 26 ianuarie da? Şi de 26 ianuarie toate judeţele, toţi primii secretari porneau o întrecere, cine aduce lucruri mai deosebite da?

Monica Mihai: Să îl impresioneze pe …

Ion Cristoiu: Între ei era o chestiune ca la dumneavoastră, cum scrieţi dumneavoastră articole mai bune decât altcineva.

Monica Mihai: O competiţie internă, de orgolii.

Ion Cristoiu: Da, o competiţie internă, de orgolii şi venea Stau Mare şi spunea: noi am venit cu ceva deosebit, Iliescu care era la Iaşi a făcut un covor, ceva deosebit. Venea anul următor. Anul următor fiecare spunea: anul trecut am făcut un covor, ce fac acum? Tot covor? Nu.

Monica Mihai: Trebuie să fac ceva diferit.

Ion Cristoiu: Şi atunci aţi înţeles mecanismul acesta începuse să funcţioneze în sine. În fiecare an era şi mai exagerat, adică  tot ce acum 2-3 ani părea aberant, acum părea bune. Să scriem prin păduri, să plantăm cu numele lui, să schimbăm numele, să facem. Fiecare propunea el nu refuza. Întotdeauna am întrebat de ce nu dar întrebaţii şi pe şefii de partid de astăzi de ce sunt linguşiţi… eu cred că e foarte interesant, multă lume s-a întrebat şi eu m-am întrebat dacă el era conştient sau nu. Să ştiţi că e o dublă explicaţie. Teoretic mi se explica, sau încercam eu să îmi explic, că după 1968, după ieşirea din balcon s-a creat această  teorie publică. Trebuie să îl apărăm pe Ceauşescu pentru că el ne apără de ruşi. Şi atunci, ca să îi descurajăm pe ruşi să ni-l ia.

Monica Mihai: Se punea problema ca ruşii să îl ia?

 Ion Cristoiu: Da, aşa teoria, noi trebuie să arătăm că e iubit de noi. 

Monica Mihai: Şi atunci apăreau şi aceste gesturi măreţe.

Ion Cristoiu: Apăreau gesturi măreţe, acum nu îmi dau seama că ruşii ştiau şi ei cum e cu cultul…

Monica Mihai: Ştiţi ce eram curioasă? Am văzut aceste imagini de care vă povesteam şi mai devreme de la manifestaţii şi am văzut acele lozinci umane. Cum se formau? Cum erau organizate? Pentru că ştiu că trebuia să transmită un mesaj clar. Era un cuvânt sau era o propoziţie.

Eram simpatizat şi de către nomenclaturiştii pentru că nu eram nici o concurenţă pentru nimeni, eram aşa ca şi acum, un fel de… zurliu

Ion Cristoiu: Da, eu am avut un mare avantaj în perioada respectivă că deşi eram ziarist şi eram chiar aşa, nu mă tundeam, eram netuns. Eram simpatizat şi de către nomenclaturiştii pentru că, de fapt, nu eram nici o concurenţă pentru nimeni, eram aşa ca şi acum, un fel de… zurliu. Şi m-a dus odată secretarul de partid pe capitală la pregătirea, să ştiţi că se făceau pregătiri într-una, adică când unde trebuia să participe şi eram eu în partea asta şi dincolo erau cei care trebuiau să scrie Nicolae Ceauşescu şi mi s-a spus că toţi sunt de la Securitate.

Monica Mihai: Să nu iasă un mesaj greşit.

Ion Cristoiu: Păi nu că la un moment dat scriau… nu la Nicolae, cred că la C, adică erau anumite litere unde… a, la trăiască „ă-ul”, pălăria aia, că dacă ăia nu se ridicau, se ridicau că nu făceau… dacă ăia nu erau de ai Securităţii şi ieşea „TRAIASCA” păi m-am întors la ce spuneam anterior, tot încerc să vă conving. Sistemul devenise atât de… bun să zicem că din greşeală nu era „trăiască”, da?

Monica Mihai: Ce se întâmpla?

Ion Cristoiu: Păi, era considerat o nebunie, o nenorocire, asta era. Adică orice ieşea, adică era atât de uşor să fi disident, atât de uşor să fi… nu ca acum, acum trebuie să îţi dai foc ca să… pentru că orice ieşea din afară. 

Monica Mihai: Din afara a ceea ce era planificat?

Ion Cristoiu: Da, adică se planifica cu rigurozitate ieşită din comun. Să spunem că era un congres al UTC la care  trebuia să participe Ceauşescu. În acel moment se făceau scenarii şi desfăşurător, o tovarăşă aducea…

Monica Mihai: Exista un departament care se ocupa  de toate detaliile astea din organizare? De la departamentul de propagandă?

Ion Cristoiu: Nu organizatorii la partid şi la UTC şi primul secretar, hai să vă dau un exemplu: şi atunci ca să înţelegeţi esenţa. Esenţa consta în faptul că nu era nimic viu. Nimic spontan, totul trebuia ţinut sub control, dar atât de  tare ajunsese ţinută sub control încât era aberant ţinutul sub control, că şi acum când mai stau de vorbă cu foşti activişti care sunt mai înalţi spun, dar nu înţeleg de ce şi vă dau un exemplu: şi atunci spune aşa va fi prezidiu, şedinţe de organizator şi o tovarăşă aduce apă tovarăşului şi începea, dar dacă în timp ce coboară treptele alea, ce fel de pantofi are?

Monica Mihai: Atât de în detaliu erau?

Ion Cristoiu: Păi era un detaliu că ea nu avea voie să se împiedice, nu avea voie să meargă prost…

Monica Mihai: Şi dacă se întâmpla să meargă prost?

Ion Cristoiu: Păi era o nenorocire, erau daţi afară toţi. Adică aţi înţeles nu era considerată o crimă faptul că îl răsturnai pe Ceauşescu, o prostie, nu trebuia să iasă nimic din…

Monica Mihai: Din linie. Şi atunci vă întreb, având în vedere că exista această presiune enormă erau fericiţi cei care participau că spuneaţi  că venea lumea cu plăcere la manifestaţii, păi dacă erau 10,000 de oameni care participau la manifestele astea?

Ion Cristoiu: Era vorba de organizare.

Monica Mihai: Păi şi cei 10,000 aduşi ca să formeze lozincile alea erau fericiţi că sunt acolo, nu le era frică?

Ion Cristoiu: Nu, pierdeau timpul. Lor nu li se întâmpla nimic, ălora care organizau, organizatorii.

Monica Mihai: Păi da dar presupun că existau presiune că ştim şi noi cu toţii, când te duci undeva şi trebuie să faci ceva foarte bine şeful te presează, fie te ceartă, fie…

Ion Cristoiu: Se adunau dimineaţa şi cărau lozincile alea nu era nici o problemă că nu erau tâmpiţi să întoarcă lozincile în jos. Eu spun de…

Monica Mihai: Deci erau fericiţi toţi mai puţin organizatorii.

Ion Cristoiu: Pentru că era o nebunie să nu fie o greşeală. Nu era vorba de fericiţi, eu am spus ceea ce a dus la destrămarea comunismului pentru că în loc să ne ocupăm de lucruri serioase, ne ocupam de aia, bun şi dacă scria „traiasca” care era problema? Care era problema dacă Ceauşescu era la balcon şi hăhăiau ăia. În momentul în care s-a transmis la televizor că Ceauşescu s-a întrerupt s-a terminat, pentru că se spărsese un geam, nu ştiu dacă se sparge un geam, acolo nu aveai voie să fie nimic, totul era sub control, totul trebuia să fie sub control.

Monica Mihai: El ştia că exista acest control absurd?

Ion Cristoiu: El ştia pentru că el însuşi, aşa cum spune în cartea lui Ion Traian Ştefănescu apărută la Mediafax „Întâlniri cu Ceauşescu” care erau întâlniri de lucru, Ceauşescu ajunsese… pe de o parte era controlul acesta, dar pe de altă parte el se ocupa de fiecare prostie, adică se ducea şi vedea undeva în revistă şi spunea, povesteşte Ion Traian Ştefănescu, că era la sediu era la Dolj prim secretar şi l-a sunat imediat prin staţie tovarăşe Ceauşescu a venit cu elicopterul în porumb. Şi acolo discuta cu ştiuleţii…

Monica Mihai: Eu auzisem o treabă şi puteţi să îmi confirmaţi dumneavoastră că în momentul în care se anunţau vizite  din partea lui Ceauşescu la un magazin alimentar de exemplu, chiar dacă nu avea marfă, magazinul acela era umplut cu produse ca să pară că…

Ion Cristoiu: Da totul trebuia să pară frumos. Acum eu nu ştiu dacă el ştia că…

Monica Mihai: Adică erau rafturile goale şi în jumătate de oră erau rafturile pline cu produse care…

Ion Cristoiu: E dar sunt lucruri absurde în care se puneau şi mere în copaci, adică nu …

Monica Mihai:  Pare ireal pentru cineva care nu a trăit.

Ion Cristoiu: Nu ireal pentru că subordonaţii nu erau apreciaţi, de ce încerc să vă conving de ce s-a prăbuşit că nu s-a prăbuşit că vreau oamenii libertate. S-a prăbuşit că nu mai mergea pentru că mecanismul pierdea timp cu prostiile astea. Adică pe de o parte era înfrumuseţarea, deci imaginaţi-vă că înainte de vizita lui Ceauşescu era o nebunie, nu mai lucra nimeni decât, vacile trebuie să fie spălate ca nu cumva una să facă muu, alta să dea coarnele, băi dacă vine tovarăşul Ceauşescu şi vrea să mângâie vaca şi dacă vaca dă cu coarnele, aoleu. Eu am scris multă proză satirică pe tema asta. Şi merge în vie şi ce struguri vede, păi şi trebuie să vadă numai struguri frumoşi, îi lipeau. Au fost momente în care au fost vii din astea în care strugurii pe care îi duceau ăia trebuiau să fie strugurii lipiţi.

Turnat la Securitate că la un congres ar fi vrut să ia cuvântul şi să critice cultura socialistă

Monica Mihai: Şi el se ducea şi se bucura de strugurii minunaţi care sunt şi strugurii erau lipiţi.

Ion Cristoiu: Da, încerc să arăt esenţa. Esenţa era faptul că se pierdeau foarte mult timp pentru că asta şi ducea la faptul că nu era supapă, că dacă era o anumită supapă şi vă dau un exemplu din viaţa mea de control. La un moment dat eram la revista Teatru şi erau ultimii ani ai lui Ceauşescu, nu mai funcţiona nimic. Şi a fost un congres al culturii şi educaţiei socialiste în care trebuie să vină el la Sala Palatului, eu eram invitat că eram redactor şef, nu eram delegat. Şi ştiind piesa mi-am luat o carte şi mă aşez acolo la ultimul rând şi citesc că ştiam, nu putea să îmi aducă nimic noi congresul acela, nu mai eram… renunţasem şi eu la ideea. Se pleca congresul începea la 9, noi la ora 6 dimineaţa trebuia să fim în Amzei, la Sala Palatului.

Monica Mihai: Ca să aveţi timp să vă pregătiţi să intraţi în sală?

Ion Cristoiu: Nu, păi ca să fie sigur că să fie sigur că am venit. Nu aveam voie să ne ducem direct la sală, nu. Ne îmbarcau în autobuze şi …

Monica Mihai: exista cineva cu hârtiuţă cu nume?

Ion Cristoiu: Păi da se făcea prezenţa, a venit tovarăşul acela. Noi eram la sectorul 1, dar aţi înţeles nebunia? Era Amzei şi Piaţa Palatului, acum te duci pe jos, nu noi atunci ne duceam la ora 6, adică la ora 8 noi eram în sală cu o oră înainte, când venea tovarăşul nu mai clipea nimic. Şi am ajuns acolo dimineaţă şi mă cheamă tot de la partid pe care îi ştiam într-un birou şi Cristoiu Veniţi? Da, zice ştiţi  noi avem o… şi am descoperit noi aveam o notă la securitate, am descoperit că dumneavoastră sunteţi… acesta era la editura Tineretului Albatros, vreţi să luaţi cuvântul şi să criticaţi cultura socialistă? Eu care îi ştiam… mă luaţi peste picior? Cum să iau cuvântul? Ca să iau cuvântul trebuie să mi-l daţi, cine îmi dă mie? Aţi înţeles că şi eu intrasem în acea rutină. Păi cum să iei cuvântul, adică era lista aia era făcută de la început, era făcută lista, precisă…

Monica Mihai: Aprobată presupun.

În 1972-1973, s-a sărbătorit 24 ianuarie şi trebuia să ia cuvântul Iliescu, era la Iaşi prim secretar. Mie mi-a nimerit textul Iliescu şi bineînţeles că l-am masacrat

Ion Cristoiu: Dar nu numai aprobată şi fac o paranteză: eram la Viaţa Studenţească şi s-a sărbătorit 24 ianuarie şi trebuia să ia cuvântul, 1972-1973, Iliescu era la Iaşi prim secretar. Şi se făceau echipe de scriitori de texte. Şi am nimerit şi eu într-o echipă din asta, deci ne-a chemat acolo dimineaţă, nu era 24 ianuarie, deci urma să fie a doua zi. Ne-a chemat acolo şi a zis: tovarăşi cutare avem aici textele scrise de ei, eu mi-am nimerit a lui Iliescu, deci înainte de cei care erau programaţi să ia cuvântul trimiteau textele la secţia de propagandă, cu o săptămână înainte, voi spuneţi cutare. Cei de la secţia de propagandă au spus aşa, „domne vezi că aici fiecare a scris cât a vrut, o filă jumate, atâta”. Cuvântările lor indiferent de ce scriu eu trebuie să conţină, 1. elogiu tovarăşului Ceauşescu, 2 elogiu tovarăşei Ceauşescu, 3 unirea a însemnat cutare. Mie mi-a nimerit Iliescu şi bineînţeles că l-am masacrat, ce zicea acolo, Iliescu cu Moş Ion Roată… atenţie prim secretar şi membru al executivului. Deci el era… dar eu care dacă aşa mi-au zi ăia. Şi i l-a trimis lui şi el a făcut gălăgie că avea el o idee acolo nu ştiu ce, cu Cuza, o prostie.

Monica Mihai: Pe care nu aţi mai ţinut-o presupun?

Ion Iliescu: Nu am ţinut-o că aşa mi-au zis ăia, tovarăşi mi-au zis o filă jumătate, îl masacraţi, cutare şi eu l-am tăiat da? Şi atunci fiind vorba de tovarăşul Ceauşescu care era la mare priză şi la vremea respectivă, au venit ăia şefii şi au zis tovarăşul Cristoiu mai lăsaţi partea cu Cuza. Şi după asta tot noi a doua zi ne-au dus într-o cameră, toţi ăştia autorii, şi ne uitam cum interpretau ăia textele noastre. Adică băi era unu…

Monica Mihai: Aţi fost mulţumit de cum a interpretat Iliescu textul corectat de dumneavoastră?

Ion Cristoiu: Nu, cel mai tare am fost mulţumit de unul care era textul unui bătrân de prin Vrancea care zicea de Moş Ion Roată, acela era mai liric. Aţi înţeles? Nici un text de acolo nu era făcut de ei.

Monica Mihai: Nu cred că e diferit nici faţă de momentul actual, adică textele sunt scrise şi acum presupun, există oameni care asta fac.

Ion Cristoiu: Păi da dar oricum stă de vorbă cu un autor, noi eram şefii autorilor, eu v-am spus, v-am făcut o remarcă. Iliescu era infinit mai puternic ca mine, dar în materie de texte eu eram. Şi le-am zis la ăia băi sunteţi nebuni? Când să iau eu cuvântul, de unde să iau eu cuvântul şi… dar ei erau atenţi dacă cumva luam eu, dacă cumva se întâmplă ceva.

Monica Mihai: Adică le era teamă că aţi putea să faceţi ceva ce nu era planificat şi să luaţi cuvântul.

Ion Cristoiu: Da, pentru că erau daţi afară pe o replică valabilă şi ar trebui să fie şi astăzi valabilă şi anume de ce nu ai luat toate măsurile? Echipa Scânteia era o maşinărie apărea în fiecare zi, vă imaginaţi şi atunci la 4 redactorul şef pleca şi rămânea o echipă condusă de un adjunct, care avea în subordine corectori o maşinărie, maşinăria de serviciu, sigur cu o catastrofă pentru că cuvântările tovarăşului Ceauşescu veneau târziu, şedeai până la 2-3. La Tito am nimerit, când a murit Tito, am plecat la 9 dimineaţa. Că aşteptai textele oficiale pe care le făceau alţii nu noi. Şi a venit o cuvântare a tovarăşului, eu eram adjunct cred că citeam pentru istoria literaturii, eu mă programam întotdeauna de 1 mai de Paşte de astea că puteam să citesc, era mai liber. Nu ştiu ce m-a apucat, m-am uitat pe cuvântarea tovarăşului şi era o greşeală de corectură.

Monica Mihai: Şi ce aţi făcut?

Ion Cristoiu: Am sunat, am chemat adjunctul care era la rândul meu aveam un adjunct al echipei, i-am atras atenţia, aveam un cap limpede care citea să nu fie greşeli, am sunat eu la corecturi şi băi vedeţi acolo.  Nu m-am mai uitat şi de regulă, cuvântările tovarăşului, nu le citea nimeni. A doua zi din ghinionul meu cineva de pe la partid a citit cuvântarea…

Monica Mihai: Şi era o greşeală.

Ion Cristoiu:  Greşeală, şi s-a făcut comisie de anchetă, vă imaginaţi, şi pe mine  m-au sancţionat cred că cu mustrare scrisă de avertisment de ce nu am luat măsuri, domne am vorbit, nu ne interesează, nu trebuia să apară. Era bună formula… păi staţi puţin de unde să ştiu eu că am făcut totul… trebuia să faceţi rost să…

Nu am sărbătorit niciodată 1 mai că nu sărbătoresc niciodată nici Paştele nici Revelionul, nu le am cu sărbătorile, sunt cele mai bune zile de lucru

Monica Mihai: Mai mult. Haideţi să revenim puţin la 1  mai. Cum aţi sărbătorit 1 mai după comunism? Există vreo diferenţă între 1 mai de atunci şi 1 mai de acum? Ca semnificaţie ca modalitate de a petrece?

Ion Cristoiu: Există, eu nu am sărbătorit niciodată 1 mai că nu sărbătoresc niciodată nici Paştele nici Revelionul, nu le am cu sărbătorile, sunt cele mai bune zile de lucru. După acest 23 august 1989, a decăzut… avea totuşi cum să spun, cu nostalgie, puterea conferea zilei o semnificaţie ieşită din comun, acum nu mai are nici o relevanţă, atunci mai ales în prima parte era o atmosferă mai ales la radio, la televiziune, pe străzi, este 1 mai şi partea de politică cum ar veni.

Monica Mihai: E posibil să lipsească această semnificaţie din sărbătoarea de 1 mai şi pentru că am stat şi am urmărit discursurile prezidenţiale ale lui Iohannis ale lui Băsescu, inclusiv ale lui Iliescu, nici unul nu a avut un mesaj pe care să îl fi transmis de 1 mai, cum o fac la alte sărbători. Lipseşte şi implicare din partea…

Ion Cristoiu: Da adaug la asta o prima mea observaţie şi în unul din editorialele mele scrise în legătură cu discursul de anul nou. Discursul de Anul nou pe vremea lui Ceauşescu, deci de când am devenit eu conştient era la ora 12 fără 10 noaptea. De o dată devenea naţiunea…

Monica Mihai: Atentă

Ion Cristoiu: Atentă, urmează discursul preşedintelui României, Republicii Socialiste România, care dura până la fără două minute şi apoi începea acela bang, bang, adică era momentul acela. Şocul meu a venit 1990-1991, preşedinte se numea Ion Iliescu, eu obişnuit cu vremurile anterioare, vine ora fără 10… nu ştiu a venit pe la 11 noaptea, a transmis în direct nu mai ţin minte, şedea pe un scaun, pe un fotoliu s-a rupt. Şi de atunci, dar în alte ţări este aţi văzut, acest moment  care dă o anumită solemnitate şi care în acelaşi timp, mai ales Iohannis a renunţat la asta, discursul de anul nou, discursul de 1 mai, discursul de aniversare trebuie să fie momente în care şeful statului…

Monica Mihai: Transmite un mesaj.

Ion Cristoiu: Da, transmite un mesaj în legătură cu acela. Adică uite în Franţa după discursul şefului statului de anul nou imediat televiziunile comentau, el nu e la 12 e la 8 seara, dar toate televiziunile comentează pentru că în discursul acela sunt…

Monica Mihai: E nota pentru anul care urmează, direcţia…

Ion Cristoiu: Sau în cazul unor evenimente nu există ca la noi să se sărbătoreşti să aniversezi ceva fără ca tu să nu transmiţi plecând de la evenimentul respectiv. Vedem în marea unire un prilej pentru. Şi s-a pierdut un pic din solemnitatea aia şi vă spune un om care nu suportă solemnităţile.

Noua generaţie ar trebui să reţină că şi în comunism s-a trăit şi că dacă vrei să fii fericit nu e nicio problemă, poţi să fii nefericit chiar şi pe un iaht

Monica Mihai: Ca o ultimă întrebare. Ce ar trebuie să reţină noua generaţie legată de sărbătoare de 1 mai?

Ion Cristoiu: Ar trebui să reţină următorul lucru, că şi în comunism s-a trăit şi că dacă vrei să fii fericit nu e nici o problemă, poţi să fii nefericit chiar şi pe un iaht. Din acest punct de vedere tot încerc, este foarte greu să conving, dar probabil că o să vedeţi că pe măsură ce vor trece generaţiile vor începe să…

Monica Mihai: Să se piardă…

Ion Cristoiu: Nu, pe măsură ce trec generaţiile suntem ca mine cu perioada 1941- 1944, da?

Monica Mihai: Mai nostalgici?

Ion Cristoiu: Nu, adică da să … cei care au trăit ştiu că nu ştiu ce făcea Mareşalul, a murit pe front dar toate elementele negativă se uite şi rămân şi politicienii post-decembrişti nu ştiu, rămân numai faptele. Cine mai ştie acum că ce făcea Iulius Cezar. da? Lucrurile mărunte sau ce fel de om era, rămân numai ce a făcut. Deci vor rămâne numai cei care fac lucruri deosebite, restul scandalurile alea mărunte nu rămân. Şi pe măsură ce înaintează în istorie rămânând numai lucrurile astea nu cred că Napoleon era chiar perfect şi totuşi până la urmă  au murit foarte mulţi francezi din cauza, teoretic, a unei nebunii de a lui. Cu toate astea s-a construit o statuie pentru el. Deci asta este foarte important, eu nu cred că pe măsură ce vom înainta cu generaţii va fi tot mai înnegrit comunismul. O să vedeţi o să fie şi nostalgie…

Monica Mihai: Sunteţi nostalgic după perioada comunistă?

Ion Cristoiu:  Nu, eu nu sunt nostalgic, sunt un om lucid şi consider ca istoric că perioada comunistă trebuie analizată, văzută aşa cum spunea Xenopol despre perioada Cuza. Xenopol a ştiut ceva, cred că era tânăr, a mai prins un pic după Cuza şi el spune în volumul lui despre Cuza de istorie a României: voi încerca să scriu despre perioada Cuza ca despre perioada faraonilor. Deci noi ar trebui să scriem, să judecăm, inclusiv post-decembrismul, cu răceală, nici cu patimă, nici cu nostalgie, nici cu antipatie,în sensul acesta.