Eurodeputat PSD, despre acuzaţiile aduse de Siegfried Mureşan: Este un individ care nu are pic de ruşine sau bun simţ

Emilian Pavel a afirmat că Siegfried Mureşan „nu are pic de ruşine”, atunci când acuză PSD că obstrucţionează procesul de selecţie pentru şefia Parchetului UE, iar acum spune că echipa PE de negociere cu Consiliul UE a spus că în Parlament European a fost o procedură transparentă şi democratică.

1241 afişări
Imaginea articolului Eurodeputat PSD, despre acuzaţiile aduse de Siegfried Mureşan: Este un individ care nu are pic de ruşine sau bun simţ

Eurodeputat PSD: Siegfried Mureşan e un individ care nu are pic de ruşine sau bun simţ

„Astăzi (miercuri - n.r.) a avut loc prima etapă a negocierilor între Parlamentul European şi Consiliu pentru găsirea unui candidat comun la funcţia de procuror şef european. Remintesc faptul că în urma votului dat de Consiliu, candidatul francez a obţinut 50 de voturi, iar doamna Kovesi 29. În Comisia LIBE a Parlamentului European, Codruţa Kovesi a obţinut prima poziţie, la o diferenţă de două voturi. În 26 Februarie, Siegfried Mureşan scria despre noi, cei din grupul S&D, că suntem «comunişti» pentru că, în loc de o decizie luată în spatele uşilor închise - doar la nivel de reprezentanţi ai grupurilor politice (aşa cum dorea el), am cerut, prin coordonatorul nostru german, audiere şi decizie publică în Comisia LIBE, a tuturor deputaţilor membri, cu privire la viitorul procuror şef european (EPPO)”, a declarat europarlamentarul PSD Emilian Pavel, printr-un comunicat de presă remis, miercuri, MEDIAFAX.

Acesta a adăugat că liberalul acuza PSD că vrea să tergiverseze şi să obstrucţioneze alegerea candidatului pentru şefia Parchetului European, numindu-i pe social-democraţi „comunişti”, însă a fost un vot al europarlamentarilor ca decizia asupra candidatului ales pe primul loc să fie una publică.

„Ne acuza Siegfried Mureşan că vrem să «tergiversăm şi să obstrucţionăm procesul» (adică pe Laura Codruţa Kovesi) şi că «obstrucţionarea» nu va avea succes. Desigur, a greşit! Membrii Comisiei LIBE, din mai multe ţări şi familii politice - inclusiv a lui, au votat cu 44 de voturi (probabil 44 de comunişti în opinia lui Vasile Siegfried Mureşan) contra 6 (!!) pentru o decizie publică a tuturor membrilor”, a explicat Pavel.

Europarlamentarul PSD a precizat că şi echipa de negociere a PE a spus clar că procedura în Parlament a fost una publică şi democratică.

„Reamintesc şi aici că Siegfried Mureşan face parte din grupul politic, EPP, care atunci când Parlamentul European a adoptat măsuri pentru creşterea transparenţei în această instituţie, a cerut vot secret!
Astăzi (miercuri - n.r) însă, Vasile Siegfried Mureşan scrie: «Delegaţia Parlamentului European a spus foarte clar că în Parlament a existat o procedură publică, transparentă şi democratică ... de stabilire a poziţiei Parlamentului». Adică exact acea procedură cerută de noi, cei de stânga, şi pentru care ne-a făcut comunişti şi ne-a acuzat de obstrucţionare! Cred că e clar că acest individ nu are pic de ruşine sau bun simţ. Spune multe despre caracterul lui. Şi el şi ai lui ne reprezintă la Bruxelles”, a conchis Emilian Pavel.

Consiliul UE şi echipa PE vor mai avea încă trei runde de negocieri, după cea de miercuri, pentru procurorul-şef european, la care candidează şi Laura Codruţa Kovesi, a anunţat europarlamentarul PNL Siefgried Mureşan. PE vrea ca la următoarele negocieri să participe un comitet de experţi indepenţi.

Echipa de negociere a Parlamentului European este compusă din preşedintele şi vicepreşedintele Comisiei LIBE, Claude Moraes şi Judith Sargentini, preşedintele Comisiei CONT, Ingeborg Grassle (grupul PPE).

În urma unui vot secret, în luna februarie, Comisia LIBE a selectat-o pe Laura Codruţa Kövesi pe primul loc în lista de candidaţi pentru postul de procuror-şef european. Rezultatul a fost: Laura Codruţa Kovesi -26 de voturi, Jean-François Bohnert (Franţa) -22 voturi, iar Andrés Ritter (Germania)- 1 vot. Kovesi a fost preferată şi în Comisia CONT cu o zi înainte.

În schimb, în urma votului reprezentanţilor permanenţi ai statelor în Consiliul Uniunii Europene, Jean-François Bohnert s-a clasat pe primul loc pe lista pentru desemnarea procurorului-şef european, fiind urmat de Laura Codruţa Kovesi, din România, şi de germanul Andres Ritter.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici