Video EXCLUSIV - Tabără: La ţară, crâşma e plină, dar nu găseşti pe nimeni să sape grădina pentru 100 de lei - VIDEO

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, declară, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că într-o ţară cu potenţialul agricol al României este o anomalie să rabzi de foame, dar, la ţară, crâşma e plină de dimineaţă până seara şi nu găseşti pe nimeni să-ţi sape grădina pentru masă şi 100 de lei pe zi.

"Orice om din România, la potenţialul pe care îl are, nu trebuie să rabde de foame. Este o anomalie să rabzi de foame, şi iar revin la chestiune că mai zilele trecute, înainte ca preşedintele să iasă public, discutam cu un prieten de-al meu, trecând printr-o comună în care de dimineaţă de la opt şi până seara la zece crâşma e plină. Deci, crâşma e plină. Dacă te duci la Ianova dau acum un exemplu locul unde stă mama şi unde merg şi eu de vreo 40 de ani, să cauţi pe cineva să sape în grădină pentru o sută de lei pe zi plus masă, plus mâncare, nu găseşti. Dar la birt e prezentă lumea", a spus Valeriu Tabără în interviu.

El a precizat că susţine punctul de vedere al preşedintelui Traian Băsescu referitor la faptul că în România se lucrează puţin.

"Din păcate, eu aş spune că în România se lucrează cel mai puţin şi susţin punctul de vedere al preşedintelui, nu pentru a mă asocia cu dânsul. Gândiţi-vă că începem ziua, săptămâna de lucru luni la amiază şi o terminăm poate joi la amiază, nu vineri la amiază", a afirmat Tabără.

Ministrul Agriculturii a mai spus că "nicăieri în lume nu vezi suprafeţe cu ciulini", dar şi că, de multe ori, agricultura a fost tratată ca fiind "la marginea economiei".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici