Fifor: Nu avem emoţii pentru moţiunea de cenzură. PSD va asigura cvorumul, însă nu va vota

Purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, a declarat, luni, că nu are emoţii pentru votul în privinţa moţiunii de cenzură. El a afirmat că parlamentarii din PSD vor asigura marţi cvorumul de şedinţă, însă nu vor vota moţiunea de cenzură.

179 afişări
Imaginea articolului Fifor: Nu avem emoţii pentru moţiunea de cenzură. PSD va asigura cvorumul, însă nu va vota

Fifor: Nu avem emoţii pentru moţiunea de cenzură. PSD va asigura cvorumul, însă nu va vota

„Vă asigur că nu există probleme. Nu avem emoţii pentru ziua de mâine. Am vorbit de un principiu care spune că atunci când faci parte dintr-o organizaţie, partid politic şi se decide ceva la nivelul acestuia, se votează şi este unanimitate este bine să firesc să mergi pe linia partidului. Nu avem probleme nici în Cameră nici în Senat. S-a discutat cu colegii, aceştia sunt pe poziţii. Decizia pentru mâine este să asigurăm cvorumul de şedinţă, dar noi nu vom vota pentru această moţiune de cenzură”, a declarat Mihai Fifor, la Antena 3.

El a adăugat că marţi este o zi importantă pentru electoratul PSD.

„Ziua de mâine este o zi importantă, în care dorim să dăm un semnal votanţilor noştri şi românilor în general. Ziua de mâine nu este doar despre moţiunea de cenzură, ci despre promisiuni pe care alianţa austerităţii le-a făcut electoratului”, a conchis Fifor.

Parlamentul va vota, marţi, moţiunea de cenzură împotriva cabinetului Dăncilă.

Pentru ca moţiunea de cenzură a opoziţiei să treacă sunt necesare 233 de voturi ale parlamentarilor. PNL, USR, PMP, Pro România şi UDMR au anunţat că vor susţine demersul.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici