Firma Cambridge Analytica, implicată în scandalul datelor Facebook utilizate în campania lui Trump, a vrut să angajeze un CONSULTANT politic pentru campania PSD/ Răspunsul lui Dragnea şi poziţia oficială a partidului - Mediafax

Firma Cambridge Analytica, implicată în scandalul datelor Facebook utilizate în campania lui Trump, a vrut să angajeze un CONSULTANT politic pentru campania PSD/ Răspunsul lui Dragnea şi poziţia oficială a partidului

Firma Cambridge Analytica, acuzată că a folosit ilegal datele utilizatorilor Facebook în campania preşedintelui SUA Donald Trump şi în cea pro-Brexit, a încercat să îl angajeze pe un consultant politic britanic pentru a lucra pentru Partidul Social-Democrat din România, relatează Associated Press.

1836 afişări

Imaginea articolului Firma Cambridge Analytica, implicată în scandalul datelor Facebook utilizate în campania lui Trump, a vrut să angajeze un CONSULTANT politic pentru campania PSD/ Răspunsul lui Dragnea şi poziţia oficială a partidului

Firma Cambridge Analytica, implicată în scandalul datelor Facebook utilizate în campania lui Trump, a vrut să angajeze un consultant politic pentru campania PSD

Consultantul politic britanic Rupert Wolfe Murray a declarat miercuri pentru agenţia The Associated Press că Mark Turnbull, un oficial de rang înalt din cadrul companiei de analize politice Cambridge Analytica, l-a contactat în august 2016.

Rupert Wolfe Murray a prezentat un email pe care i l-ar fi trimis Mark Turnbull: "Ceea ce oferim este trimiterea unei echipe de două persoane în actuala echipă de campanie..., pentru a furniza consultanţă strategică şi asistenţă în mod activ în cursul campaniei..., în următoarele două-trei luni".

 

Wolfe Murray afirmă că a refuzat oferta deoarece el nu lucrează pentru partide politice.

Nu este clar dacă firma Cambridge Analytica a avut vreun rol în alegerile parlamentare desfăşurate în România în decembrie 2016, câştigate de Partidul Social-Democrat (PSD) cu circa 46% din voturi. Pe locul al doilea s-a clasat Partidul Liberal, cu 20%, precizează agenţia Associated Press.

Dragnea, despre serviciile Cambridge Analytica: Nici vorbă PSD. Am înţeles că în altă parte

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat miercuri, întrebat fiind dacă PSD a beneficiat de serviciile firmei Cambridge Analytica, acuzată că a folosit ilegal datele utilizatorilor Facebook, că nu este vorba despre PSD, ci a înţeles că în altă parte.

"Nici vorbă la PSD. Nici vorbă. Asta ar fi chiar culmea. Eu am înţeles că în altă parte s-a implicat", a răspuns Liviu Dragnea, preşedintele PSD, la întrebarea legată de serviciile oferite de firma Cambridge Analytica pentru PSD.

PSD: Nu am lucrat şi nici nu am solicitat o colaborare cu SCL Cambridge Analytica

PSD susţine, potrivit unui comunicat de presă, că nu a lucrat şi nici nu a solicitat o astfel de colaborare cu SCL Cambridge Analytica, ”nici în perioada alegerilor generale din 2016, nici într-o altă perioadă, înainte sau după acest scrutin electoral”.

Referitor la zvonurile vehiculate în presă privind o presupusă colaborare între Partidul Social Democrat şi SCL Cambridge Analytica, precizăm că PSD nu a lucrat cu această companie şi nici nu a solicitat o astfel de colaborare, nici în perioada alegerilor generale din 2016, nici într-o altă perioadă, înainte sau după acest scrutin electoral”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
SUA/M.BRITANIE ,
PSD ,
CAMBRIDGE ANALYTICA

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.