Florin Iordache: Fără îndoială, nu vor mai fi diferenţe de opinie între Bucureşti şi Bruxelles

Deputatul PSD, Florin Iordache, a declarat vineri, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că după vizita prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, nu vor mai fi diferenţe de opinie între Bucureşti şi Bruxelles.

2861 afișări
Imaginea articolului Florin Iordache: Fără îndoială, nu vor mai fi diferenţe de opinie între Bucureşti şi Bruxelles

IFlorin ordache: Fără îndoială, nu vor mai fi diferenţe de opinie între Bucureşti şi Bruxelles

„Mesajul cu care dumnealui (Timmermans – n.r) a venit este că trebuie să existe un dialog permanent între autorităţile de aici şi de la Bruxelles. A fost o conlucrare bună şi eu cred că printr-un dialog, toate acele, să zicem, neconcordanţe care au apărut între ce s-a întâmplat sau între percepţia că s-a întâmplat în România, nu vor mai fi. Fără îndoială, nu vor mai fi astfel de diferenţe de opinie între Bucureşti şi Bruxelles„.

De asemenea, deputatul PSD a precizat că nu a remarcat o nuanţă critică în discursul lui Timmermans.

TITLURILE ZILEI

„Nu am văzut o nuanţă critică în discursul său, eu mă refer la partea parlamentară. Discursul pe care l-a avut la Parlament, din punctul meu de vedere, a fost un discurs constructiv şi un discurs în ideea că, conlucrând, putem găsi soluţii pentru finalizarea MCV-ului şi pentru a pune la punct legislaţia, aşa cum trebuie”, a adăugat Iordache.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat joi, la Bucureşti că instituţia pe care o reprezintă este foarte bine informată, iar scuza că nu ar exista o bună informare nu va mai exista pe viitor deoarece va exista un contact direct.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici