Flutur: Elena Udrea putea candida oricând şi într-un colegiu din Suceava, a făcut multe pentru judeţ

Preşedintele PDL Suceava, Gheorghe Flutur, secretar general al partidului, afirmă că Elena Udrea ar fi putut candida oricând şi într-un colegiu din judeţul Suceava întrucât a făcut foarte multe pentru această zonă.

331 afișări
Imaginea articolului Flutur: Elena Udrea putea candida oricând şi într-un colegiu din Suceava, a făcut multe pentru judeţ

Flutur: Elena Udrea putea candida oricând şi într-un colegiu din Suceava, a făcut multe pentru judeţ

Flutur a declarat, duminică, presei, că listele de candidaţi ARD în judeţul Suceava s-au închis şi că urmează pregătirea campaniei electorale.

Întrebat dacă Elena Udrea şi-a manifestat dorinţa de a candida într-un colegiu din judeţ, Flutur a spus că Elena Udrea ar fi putut candida oricând şi în judeţul Suceava.

TITLURILE ZILEI

"A făcut multe lucruri bune pentru judeţul Suceava, în special promovarea Bucovinei", a spus Gheorghe Flutur.

El a subliniat că fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului s-a implicat în multe programe care s-au derulat în judeţ.

"Oricând ar fi fost binevenită chiar şi să candideze într-un colegiu din judeţul Suceava", a spus liderul democrat liberal.

Deputatul PDL Elena Udrea ar urma să candideze pentru un nou mandat în Neamţ, în colegiul care cuprinde oraşul Roman, actualul deţinător al mandatului pentru acest colegiu fiind deputatul PDL Marius Neculai, au declarat pentru MEDIAFAX surse parlamentare. Colegiul 4 din Neamţ cuprinde oraşul Roman, comuna Ion Creangă şi satele Ion Creangă, Avereşti, Izvoru, Muncelu, Recea şi Stejaru, fiind unul dintre cele mai mari colegii din judeţ.

Potrivit surselor citate, Elena Udrea ar urma să intre în cursă pentru un nou mandat de deputat în acest colegiu, principalul argument fiind acela că ar beneficia de cel mai mare număr de voturi, fapt care ar face colegiul eligibil, spre deosebire de celelalte colegii din judeţ, care sunt mai mici.

Contactată de MEDIAFAX, Elena Udrea a afirmat că încă nu a decis unde va candida, urmând ca hotărârea să fie luată săptămâna viitoare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici