Fost deputat, condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare pentru că şi-a angajat fiica

Fostul deputat UNPR Luminiţa Iordache a fost condamnată, de instanţa supremă, la şase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, pentru că, în perioada 2009 - 2012, şi-a angajat fiica la biroul său parlamentar.

174 afișări
Imaginea articolului Fost deputat, condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare pentru că şi-a angajat fiica

Fost deputat, condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare pentru că şi-a angajat fiica (Imagine: Shutterstock)

Potrivit deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fostul demnitar va avea un termen de încercare de doi ani şi şase luni.

Decizia instanţei supreme nu este definitivă şi poate fi contestată cu apel.

În martie, fostul deputat a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului instanţei supreme, sub acuzaţia de conflict de interese.

Potrivit anchetatorilor, Luminiţa Iordache, în calitate de deputat în Parlamentul României, a propus angajarea fiicei sale pe post de referent în cadrul biroului său parlamentar şi a avizat contractul individual de muncă al acesteia, din februarie 2009 până la sfârşitul mandatului. Fiica Luminiţei Iordache ar fi obţinut astfel 18.763 de lei, sumă plătită din bugetul Camerei Deputaţilor.

TITLURILE ZILEI

În noiembrie 2013, Agenţia Naţională de Integritate a solicitat Parchetului instanţei supreme să facă verificări în cazul Luminiţei Iordache, după ce a constatat că aceasta a fost în conflict de interese.

Luminiţa Iordache, deputat în mandatul 2008 - 2012, a fost membru PSD până în aprilie 2010, ulterior trecând la UNPR.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici