Gabriel Postolache, noul preşedinte interimar al PDL Vrancea, în locul lui Alin Trăşculescu

PDL l-a numit pe Gabriel Postolache, primar în comuna Ţifeşti, preşedinte interimar al organizaţiei judeţene a partidului din Vrancea, în locul lui Alin Trăşculescu.

305 afișări
Imaginea articolului Gabriel Postolache, noul preşedinte interimar al PDL Vrancea, în locul lui Alin Trăşculescu

Gabriel Postolache, noul preşedinte interimar al PDL Vrancea, în locul lui Alin Trăşculescu (Imagine: Alex Chitu/Mediafax Foto)

"Prin dispoziţie de preşedinte, conform statutului Partidului Democrat Liberal, la Organizaţia PDL Vrancea s-a numit o conducere interimară în persoana lui Postolache Gabriel, primar în comuna Ţifeşti a judeţului Vrancea", informează PDL într-un comunicat remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.

Deputatul PDL Alin Trăşculescu va fi schimbat din funcţia de preşedinte al Organizaţiei PDL Vrancea, a anunţat, luni, preşedintele partidului, Vasile Blaga, arătând că încetează susţinerea politică a PDL pentru deputatul Trăşculescu, dar că acesta rămâne pe listele parlamentare pentru un nou mandat. Blaga a arătat că de pe listele parlamentare nu mai poate fi retras nimeni, menţionând că au fost cazuri când au fost aleşi primari decedaţi.

Preşedintele PDL a precizat că Trăşculescu rămâne membru al partidului până când va fi eventual arestat. 

"În momentul în care se va prezenta în faţa instanţei şi va fi arestat, pe loc îl vom da afară din partid", a spus Blaga.

Deputatul PDL Alin Trăşculescu este cercetat pentru trafic de influenţă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la spălare de bani.

Trăşculescu, reţinut de procurorii anticorupţie, a fost eliberat luni dimineaţă din arestul Poliţiei Capitalei, după ce a expirat ordonanţa emisă pe numele lui.

În acelaşi dosar a fost reţinut şi complicele lui Trăşculescu, Marian Valeriu Calotă, asociat şi administrator al SC Maryna Exclusiv SRL, după ce a fost prins în flagrant delict când lua 50.000 de lei, bani pe care urma să îi dea lui Trăşculescu.

Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii publice! 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici