Gabriela Firea: Organizăm pe data de 9 iunie un miting la Bucureşti pentru susţinerea cabinetului Dăncilă/ În ultimele zile, în PSD au intrat şapte parlamentari

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, luni, că se va organiza în data de 9 iunie un miting de amploare în Bucureşti pentru susţinerea cabinetulu Dăncilă, acţiuni similare fiind anunţate şi în alte localităţi din ţară.

3160 afișări
Imaginea articolului Gabriela Firea: Organizăm pe data de 9 iunie un miting la Bucureşti pentru susţinerea cabinetului Dăncilă/ În ultimele zile, în PSD au intrat şapte parlamentari

Gabriela Firea: Organizăm pe data de 9 iunie un miting la Bucureşti pentru susţinerea cabinetului Dăncilă

"Într-adevăr, organizăm pe data de 9 iunie un miting, atât la Bucureşti, de cea mai mare amploare. De asemenea, vor fi acţiuni similare în întreaga ţară pentru a ne exprima şi de această manieră, susţinerea pentru cabinetul Viorica Dăncilă, pentru implemtarea măsurilor economice care sunt apreciate de români. Avem susţinerea parlamentară pentru că citit comentarii că doar în parlament poate fi susţinut un guvern. Nu e adevărat, în toate ţările democrate pot să iasă oameni în stradă şi cu mesaje pozitive, nu doar pentru a striga jos ceva sau cineva", a declarat Gabriela Firea la România Tv.

Partidul Social Democrat va anunţa marţi data mitingului de susţinere a premierului Viorica Dăncilă, ce mai probabil acesta urmând să fie în data de 9 iunie, aşa cu, vor mai mulţi lideri PSD, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că, dacă guvernarea va fi preluată în mod nelegitim, atunci PSD va utiliza ”toate mijloacele legale, constituţionale, publice, sociale pentru ca votul cetăţenilor din decembrie 2016 să fie respectat”, inclusiv un miting de susţinere a premierului.

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut, în mod repetat, demisia premierului Dăncilă, însă şeful Executivului a anunţat că are susţinere din partea majorităţii parlamentare şi nu va onora cererea.

Gabriela Firea: În ultimele zile, în PSD au intrat şapte parlamentari

Vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, a declarat, luni, că şapte parlamentari au ales să intre în Partidul Social Democrat, în ultimele zile, existând posibilitatea ca numărul acestora să fie mai mare. Aceasta a precizat că PSD nu poate sta "cu mâinile în sân" privind cum mai mulţi membrii pleacă.

"Îi apreciez pe oamenii care ştiu să treacă împreună peste greutăţi şi nu dezertează, nu trădează. Nu este o foarte mare bucurie atunci când afli că parlamentari pleacă de la un partid la altul, dar, din nefericire, suntem puşi în această situaţie. Foşti colegi de ai noştri, care astăzi erau numai zâmbete, râsete, erau de o veselie generală ca se coalizează cu opoziţia să dea jos un guvern PSD-ALDE. Este normal ca nici noi să nu stăm cu mâinile în sân privind la această tragi-comedie. Am această informaţie. Acum câteva zile, mai mulţi parlamentari au semnat în biroul preşedintelui adeziunea la PSD. Eu ştiu de şapte, poate vor fi mai mulţi. Domnul preşedinte (Liviu Dragnea -n.r.) va face aceste anunţuri mai concrete zilele următoare", a declarat Gabriela Firea, la Antena 3.

Vicepreşedintele PSD a explicat că membrii care au ales să plece din formaţiune şi-au trădat alegătorii.

"Este regretabil pentru că parlamentarii care au plecat de la PSD au fost votaţi pe listele acestei formaţiuni politice. Atunci, nu le-a fost nici jenă, nici ruşine, nu au avut nici comentarii la adresa conducerii partidului, atunci au fost în această siglă de partid şi în acel program de guvernare pe care unii l-au şi prezentat în emisiuni sau pe Facebook. Acum, acest partid, care le-a oferit aceste poziţii înalte şi importante, acum nu mai e bună această formaţiune politică. Nu este o trădare a noastră, ca foşti colegi, ci mai degrabă, o trădare a votului românilor care au pus ştampila în casuţa PSD, iar acum, aceşti oameni pleacă într-o altă direcţie total opusă", a mai precizat Gabriela Firea.

Anunţul Gabrielei Firea vine după ce mai mulţi membrii importanţi ai Partidului Social Democrat, printre care Nicolae Bănicioiu, au ales să părăsească această formaţiune şi să se alăture partidului Pro România fondat de Victor Ponta.

”Cei care au părăsit PSD, în speranţa unui câştig politic efemer, trădează voturile cetăţenilor! Este o lipsă crasă de onoare şi de respect, atât faţă de cei care au votat PSD, cât şi faţă de colegi. Aceşti trădători sunt doar un angrenaj din planul subversiv de a împiedica cu orice preţ îndeplinirea programului de guvernare. Sper că aceşti oameni sunt conştienţi că trădătorii nu sunt niciodată iertaţi, nici măcar de cei pentru care trădează. Odată ce au ales acest drum ruşinos, nu mai există cale de întoarcere. Mai devreme sau mai târziu, vor fi penalizaţi tocmai de cei care acum le promit încredere.”, a spus, vineri, vicepreşedintele PSD, Mihai Fifor, într-un comunicat remisMEDIAFAX.

La rândul său, preşedintele Organizaţiei Femeilor Social Democrate (OFSD), Rovana Plumb, a susţinut, săptămâna trecută, că plecările din partid din ultima vreme nu vor afecta implementarea programului de guvernare.

”Trădătorii au impresia că pot destabiliza PSD. Se înşală amarnic! Gestul lor lipsit de onoare ne dă motive în plus să rămânem uniţi pentru a duce la îndeplinire cel mai ambiţios program de guvernare pe care l-a avut România în ultimele decenii! Aceşti dezertori trebuie să fie conştienţi că sunt folosiţi ca nişte simple instrumente în lupta de a suprima guvernarea PSD. În momentul în care îşi vor fi îndeplinit scopul, vor fi înlăturaţi!”, transmis Rovana Plumb într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a criticat, miercuri seară, "atitudinea de şobolan a doi foşti premieri ai partidului", referindu-se la plecările din partid din ultima perioadă. Nu a dat nume, dar se poate specula că a vorbit despre Victor Ponta şi Mihai Tudose.

"Nu vor reuşi (să ia oameni din PSD -n.r.), este vorba de o atitudine de şobolan a doi foşti premieri ai partidului. Dar, ca orice şobolan, rod puţin, până la urmă nu se dărâmă casa de la un şobolan sau doi şobolani. Majoritatea este stabilă, avem suficiente voturi, nici pe departe nu vor strânge voturi pentru a trece moţiunea de cenzură, dar eu vreau să punctez încă o dată. Miza finală nu este guvernarea, sunt dispuşi să sacriice orice, inclusiv stabilitatea României, pentru ca acele legi să nu fie aprobate ", a declarat, miercuri seară, Liviu Dragnea, la Antena 3.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici