Video “Gândurile lui Cristoiu”: Iohannis a introdus în politica românească semnarea acordului naţional parţial. Acesta poate fi temei pentru un guvern de uniune naţională

Interviul integral. Gândurile lui Cristoiu: Sunt convins că moţiunea de cenzură trece. Dacă pică, se legitimează PSD-ul şi ia din nou avânt.

4340 afișări

Principalul motiv al pierderii locului de membru nepermanent la CS ONU este politica externă condusă de Klaus Iohannis

Monica Mihai: Săptămâna care a trecut România a pierdut scaunul nepermanent la ONU, un scaun pentru care s-a luptat destul demult şi s-au dus negocieri în culise pe căi diplomatice, a pierdut în favoarea Estoniei. Care credeţi că este motivul pentru care s-a ajuns în această situaţie?

Ion Cristoiu: Păi principalul motiv este politica externă condusă de Klaus Iohannis, hai să fim serioşi, cel care face politica externă este Klaus Iohannis.

Monica Mihai: Nu a avut de a face amestecarea lui Liviu Dragnea pe partea asta?

Ion Cristoiu: Nu, nu a avut, staţi să ne lămurim, noi nu am mutat ambasada, aia a fost o legendă. Adică nu cred că acolo a fost o... dacă ar fi fost aşa, domnul Trump ar fi trebuit să scrie pe Twitter „mulţumim României, îmi pare rău că nu am reuşit să o sprijinim”.

Monica Mihai: Şi Trump nu a scris pe Twitter.

Ion Cristoiu: Bineînţeles doamnă că nu asta a contat, păi cum să... noi avem o imagine catastrofală, dumneavoastră ştiţi dacă te duci acum la Paris şi întrebi pe unu despre aceste alegeri, ştiţi ce vă întreabă? Am auzit că aţi falsificat alegerile. Deci preşedintele României ca să vedeţi cât de proşti sunt ăştia de la (...) după ce că au câştigat alegerile în mod zdrobitor, tot ei au lansat în străinătate că la noi s-au furat alegerile. Şi atunci dacă eu sunt la ONU şi văd: corupţie, anti-europeană, nu ştiu ce mai vor să facă şi atunci...

Monica Mihai: Confuzie pe plan intern politic.

Ion Cristoiu: Da, şi ea este, cel care a promovat această chestie a fost domnul Klaus Iohannis care susţine peste tot că s-au falsificat alegerile, a fost fraudă, care fraudă?

Monica Mihai: Ce ar fi obţinut România dacă ar fi câştigat acest scaun permanent, care era de fapt miza diplomatică? Că vorbim de o miză diplomatică.

Ion Cristoiu: Era un... membru ne permanent nu înseamnă nimic ca putere, dar erai acolo, erau anumite decizii la care conta şi numărul de voturi.

Monica Mihai: Cele care nu se foloseau de dreptul de veto, vorbim de scaunele permanente.

Ion Cristoiu: Şi conta la un moment dat, mai ciupeai pe acolo ceva fripturi, că venea unu şi aveam nevoie în conflictul ăla, adică vocea ta era importantă, se auzea, dar cum să câştigăm noi, uitaţi-vă că noi am avut, uitaţi-vă la primirea, la vizita, la aşa zisa vizită a lui Klaus Iohannis la Washington, care nu a fost o vizită oficială, ci era pe acolo şi i-au aranjat nişte lobby-işti cu Trump.  Faţă de vizita premierului Orban care a fost vizită oficială şi a preşedintelui Polonei, păi a preşedintelui Poloniei a fost o, cum să zic un spectacol...

Monica Mihai: Şi spuneţi că ăsta este rezultatul eşecului politic extern al României?

Ion Cristoiu: Da, una din cauze fiind faptul că din nevoie de politică internă, noi ne promovăm în străinătate imaginea rea. Dar în acelaşi timp spune că la Washington Klaus Iohannis nu are o relaţie directă, pentru că repet îl invita într-o vizită oficială, deci ce s-a întâmplat acum cu preşedintele Poloniei, asta este o chestiune unică, aţi văzut că după discuţia aia de pe peluză care  încântat pe liderii români de opinie, s-a întâmplat ceva cu România? Nu, l-a bătut... pe când la Polonia aţi văzut, că sigur, cumpără şi nişte avioane dacă trimite trupe, adică...

Monica Mihai: Au exista nişte discuţii şi pe partea economică.

Ion Cristoiu: Da şi o prezentare... la noi, aşa suntem noi pe plan internaţional, cu asta defilăm.

Monica Mihai: Mutarea ambasadei, a fost o temă care a tot apărut în opinia publică în ultimul an, credeţi că a avut un rol în pierderea acestui număr, acestui vot, acestei alegeri?

Ion Cristoiu: Nu, pentru că noi nu am mutat nici o ambasadă, staţi să ne lămurim. Iar a fost o manipulare a adversarilor PSD, nici într-un moment noi nu am spus că mutăm.

Monica Mihai: S-a spus bineînţeles că se va face o analiză, dar la un moment dat Viorica Dăncilă chiar a declarat că...

Ion Cristoiu: Iertaţi-mi comparaţia, adică una  să mă însor cu dumneavoastră şi una e să fac o analiză. Facem o analiză în urma căreia noi vom lua o decizie, staţi să ne lămurim. Deci noi vom face o analiză şi după ce terminăm analiza luăm o decizie...

Monica Mihai: Dacă să mergem la altar sau nu. Spuneţi că aşa a fost şi cu ambasada.

Ion Cristoiu: Păi aşa a fost, au făcut o analiză, sigur că domnul Dragnea s-a grăbit şi a zis mutăm, nu, teoretic şi practic a fost o analiză.

Monica Mihai: Şi tocmai aceste gafe mici, diplomatice ale domnului Dragnea, ale doamnei Viorica Dăncilă, nu au... nu s-au cuantificat în acest vot negativ?

Ion Cristoiu: Nu, uitaţi-vă, deci dacă te uiţi la discursul de astăzi al domnului Klaus Iohannis veţi vedea că au o temă falsă, inclusiv a lui Ponta, anume că PSD e anti- european, nu e adevărat. În cazul ambasadei, o gafă a fost speculată de partea aialaltă, adică Klaus Iohannis a venit şi a zis, vreţi să mutaţi ambasada, dar repet, nimeni nu vrea să mute ambasada, nu avea cum să o mute. A zis că vom face o analiză, numai că prezentarea pe care a făcut-o... deci la fiecare dată când campania de dincolo a fost „Dragnea vrea să ne scoată din Uniune” normal era ca echipa din jurul lui Dragnea să spună „ domnule preşedinte uitaţi ce zice” şi domnul Dragnea să fi venit şi să fi spus o chestie „nu vrem să ieşim Uniune, vrem să fim mai bine văzuţi”. Numai că... aşa şi cu ambasada, că ţin minte, în seara în care a anunţat el la Antena 3, chiar am fost martor acolo, adică veneam eu după el şi a fost un schimb din ăla în hol, mă rog am dat mâna cu el deşi suntem (...) din partea lui, pot să dezvălui, adică el mi-a zis atunci ţin minte destul de bine, dacă mai am acelaşi număr de telefon.

Monica Mihai: Voia să vă sune ulterior.

Ion Cristoiu: Da, nu m-a sunat, dar mă rog a fost politicos, adică chiar nu m-a înjurat sau nu a întors spatele,  am întâlnit şi tipi care nu au fost politicoşi. Şi i-am spus atunci pentru că el înainte la Gâdea a spus acest lucru: „vom muta ambasada”, eu eram convins că o mută, că ştiţi că era o dispută. Şi după asta a venit a doua zi domnul Meleşcanu  şi a zis, staţi puţin că noi nu o mutăm, noi facem o analiză. Numai că pe plan internaţional a ieşit ca dracu, nici nu am mutat -o, că dacă o mutam, ne scria Trump pe Twitter, „prietenul meu Liviu Dragnea, a fost arestat, regret” că el e în stare.

Monica Mihai: Credeţi că asta trebuia să facă România să obţină mesajul de Twitter al lui Trump?

Ion Cristoiu: Păi da, dacă, deci dacă... Trump a vrut ca alte ţări să mute ambasada. În momentul în care noi am fi mutat, din acest punct de vedere, domnul Dragnea... asta însemna să intre în conflict cu UE, în acel moment trebuia să am o garanţie faţa în faţă cu Trump, nu ştiu cu cine a discutat el, cu portarii, da?

Monica Mihai: De aia probabil nici nu a mutat - o.

Ion Cristoiu: Probabil că de aia nici nu a scris, deci eu cred că domnul Dragnea nu a avut aşa cum au fost şi povestea aia când s-a dus el la Washington...

Monica Mihai: La ceremonia aceea oficială...

Ion Cristoiu: Nu a fost la nici o ceremonie...

Monica Mihai: El se afla la acelaşi hotel, s-a dus să mănânce la restaurant...

Ion Cristoiu: Nu, domnul Trump nu ştiu ce făcea pe acolo la un restaurant da? nişte şmecheri au zis „alo domnul Grindeanu şi domnul Dragnea, dumneavoastră o să staţi pe la masă pe acolo şi vă duceţi şi daţi mâna cu el da?” deci Trump nici nu ştia cine vine, cine este şi au zis, facem o poză şi o dăm la babuinii ăia şi sunt veseli, deci dumneavoastră nu înţelegeţi că el nu a stat de vorbă cu Trump?

Monica Mihai: A făcut doar o poză. Poză pe care s-au asigurat că o va răspândi toată presa din România, dar se vedea că e o poză de tufiş.

Ion Cristoiu: Păi da dar, Trump nu a scris pe Twitter. El este în stare, să fi scris pe Twitter „îmi pare rău că prietenul meu Liviu Dragnea a fost condamnat...” şi dacă spunea şi pe nedrept gata o dădea afară, dădea afară tot DNA -ul, uite că nu a scris.

Editorialul săptămânii: Marian Nazat- Despre demnitatea professională

Monica Mihai: Haideţi să vorbim despre editorialul săptămânii, au fost foarte multe articole interesante în această săptămână, care vi s-au părut dintre toate cele mai relevante?

Ion Cristoiu: Este editorialul domnului Marian Nazat, care a fost pe site-ul mişcarea de rezistenţă, care face o dezvăluire, era parcă despre unitatea umană, făcea o dezvăluire senzaţională. Eu ştiam că am fost anchetat de el în legătură cu nişte interceptări, o prostie de la Cotroceni, în care au considerat că noi i-am interceptat, de fapt nu am interceptat, nu ştiu dacă v-am povestit, dar nu vreau să mai pierd timpul, un moment...

Monica Mihai: Mi-aţi povestit parcă la un moment dat situaţia.

Ion Cristoiu: Da, era ziua de naştere a lui Ion Iliescu şi chiar din greşeală noi am sunat la Cotroceni şi am reuşit, din greşeală, am aflat ce spuneau ăia care sunau, poporul, nu iubitele lui. Şi noi am transcris ăla şi pentru că tocmai intrase în funcţiune legea siguranţei naţionale, ne-a anchetat pe tema asta. Domnul Nazat face acum o dezvăluire că noi am mai fost, s-a cerut anchetarea mea şi a lui Sorin Roşca pentru că...

Monica Mihai: Pentru că aţi făcut dezvăluirile?

Ion Cristoiu: Nu, pentru că am făcut teza loviturii de stat, alta. Domnul Marian Nazat, mi-a trimis şi o carte cu dedicaţie, este şi un excepţional fost procuror şi este avocat şi un editorialist, uitaţi scoate acum şi ... mi-a trimis o carte cu dedicaţie... Prizonier în câmpul tactic e vorba, chiar e foarte bun, l-am invitat, scrie şi la mine pe site-ul cristoiublog.ro, bine tot editorialul merită remarcat pentru că domnul Nazat spune o chestiune fundamentală: spune că şi lui ca procuror i s-a cerut. Deci este...

Monica Mihai: Asta este mai grav.

Ion Cristoiu: Păi nu, în cazul meu el arată un lucru cu care eu sunt de acord, eu nu cred că dacă ţi se cere nu poţi refuza, de aia mă întorc iar la doamna Dăncilă care spune că ea a făcut ce i s-a zis. Noi trebuie să întărim această condiţie de demnitate, de ce? De ce cele două doamne din dosarul domnului Dragnea nu puteau... de ce s-au dus? Când au fost angajate?

Monica Mihai: Nu au putut să refuze.

Ion Cristoiu: De ce să nu refuze, dar ce li se întâmpla, le dezbrăca cineva?

Monica Mihai: Pentru că poate pe domeniul lor nu exista alt job care să nu fie controlat de Liviu Dragnea.

Ion Cristoiu: Păi şi nu am zis că trăim într-o ţară liberă?

Monica Mihai: Am zis.

Ion Cristoiu: Păi staţi un pic, facem o dată o emisiune, în România şi în presă şi peste tot laşitatea e justificată că nu am avut ce face. Domne, sigur, doamna Dăncilă, am zis tot ce a zis Dragnea, nu am avut ce face, dar în ce sens, ce ţi se întâmpla dacă...

Monica Mihai: Dacă nu făceai?

Ion Cristoiu: Păi cum, mă dădea afară, dacă te dădea afară ce? Te trimitea în Siberia? Te împuşca? Nu, te dădea afară şi  dădeai în judecată pe ăia de la autoritatea copilului.

Monica Mihai: De la DGASPC.

Ion Cristoiu: Da, dar şi lor le-a convenit că uneia i-a dat la direcţia copilului, alteia i-a dat la Consiliul Judeţean, mai învârtea pe acolo, o afacere...

Topul politicienilor

Monica Mihai: O măslină. Haideţi să trecem la topul săptămânal al politicienilor, să vedem cine a excelat în această săptămână, prin ieşiri publice, prin declaraţii cine se află în această săptămână pe locul 5?

Ion Cristoiu: Pe locul 5 domnul Klaus Iohannis care a introdus în politica românească semnarea acordului naţional parţial. Staţi să ne lămurim...

Monica Mihai: Nuanţa aceasta cu parţial este interesantă.

Ion Cristoiu: Păi da, acordul ăla nu e semnat de toate partidele, mie mi s-a părut o prostie fără margini, adică dacă tot faci un acord naţional...

Monica Mihai: Păi şi cei care nu vor să semneze nu vor să traseze direcţia europeană a României?

Ion Cristoiu: Nu, dar dacă tot faci un acord şi eşti preşedinte.

Monica Mihai: Adu-i pe toţi la masă.

Ion Cristoiu: Da, corect. Eu am un domn preşedinte care propune întregului spectru politic un acord, un document, care are valoare dacă e semnat de toţi, dacă nu e semnat de toţi e parţial şi atunci eu încep ca preşedinte să fac negocieri, băi PSD hai să... dar el a făcut de al dracu unu parţial ca să arate că PSD nu semnează, el fiind convins că PSD o să piardă toate alegerile, o să cadă la moţiunea de cenzură pentru că românii vor spune că nu e european, gata. Aşa e el convins.

Monica Mihai: Cine este pe locul 4?

Ion Cristoiu: Pe locul 4 este Viorica Dăncilă cu această chestiune că ea nu e ea, că în perioada lui Dragnea nu a fost ea, ea era premier, decidea cutare, vorbea în public dar de fapt nu era ea şi de abia acum este ea. Pe locul 3 este Dan Barna care creşte de la o zi la alta toţi care au luat interviuri mi-au vorbit frumos despre el, o să fac şi eu...

Monica Mihai: De altfel săptămâna aceasta a fost şi la Marius Tucă Show.

Ion Cristoiu: Vă dau o ştire, o să fie şi eu vineri la TVR mâna a doua, adică domnul Cristache o să fie moderatorul şi eu o să mă duc, curios, deja am citit toate interviurile.

Monica Mihai: Cum vi se pare?

Ion Cristoiu: Nu am avut până acum interviuri directe, nu pot să spun, toţi care au avut interviuri, inclusiv Marius Tucă spune că e bun, mie mi s-a părut bun până acum şi probabil un candidat serios, contra candidat al lui Klaus Iohannis, toţi sunt... nu am avut, o să vă spun data viitoare, că este...

Monica Mihai: După ce veţi sta de vorbă faţă în faţă cu el.

Ion Cristoiu: Experienţa interviului pentru mine e crucială, cu un politician că îmi dau seama dacă...

Monica Mihai: Cine este pe locul doi în această săptămână.

Ion Cristoiu: Pe locul 2 e Kelemen Hunor care a găsit o justificare pentru că votează pentru moţiunea de cenzură din cauza evenimentelor de la valea Uzului, dar vedeţi aici noi nu am discutat, chiar dacă rămâne guvernul UDMR nu mai are cum să se mai întoarcă.

Monica Mihai: De ce?

Ion Cristoiu: Păi nu a votat, adică UDMR votează la moţiunea de cenzură.

Monica Mihai: Dacă nu trece moţiunea de cenzură spuneţi, va trebui să plece?

Ion Cristoiu: Păi nu guvernul ăsta are o problemă după asta, că nu mai are UDMR-ul, a supravieţuit da? Dar în continuare guvernul ăsta trebuie să dea legi, până acum în anumite legi s-a bazat şi pe sprijinul UDMR; e clar că UDMR nu mai are cum să se întoarcă...

Monica Mihai: Şi nu s-ar putea renegocia? Adică nu are cum să se întoarcă?

Ion Cristoiu: E ca şi cum ar divorţa, nu are... nu pot să fie, nu numai că sunt unguri dar sunt oameni normali, deci în momentul în care ai votat o moţiune de cenzură nu te mai poţi întoarce, e vorba de moţiunea de cenzură, deci opţiunea de a vota pentru  moţiune de cenzură este cea mai mare lovitură dată unui guvern.

Monica Mihai: Care politician s-a remarcat în această săptămână ca fiind cel mai abil?

Ion Cristoiu: Nu, care spectacolul care pe mine mă uimeşte este cel prezentat de domnul Victor Ponta. Mai ţineţi minte 2015? An greu, 2015 domnul Victor Ponta e chemat la DNA...

Monica Mihai: Aşa, ne aducem aminte cu toţii ziua în care...

Ion Cristoiu: La jumătate de oră după ce iese, iese domnul Klaus Iohannis şi cere demisia lui şi tot 2015 a fost un război în care domnul Klaus Iohannis voia să îl dea jos şi sigur l-a dat cu Colectiv. Eu ca un prost ce eram, cred că am scris vreo 5-6 editoriale în apărarea domnului Victor Ponta. Domnul Victor Ponta a fost azi la Cotroceni şi dădea din coadă, păi staţi un pic.

Monica Mihai: Bucuros că se află şi el la masa de discuţii, spunea.

Ion Cristoiu: După părerea mea a fost o mare greşeală că s-a dus astăzi pentru că cade în aceeaşi capcană în care a mai căzut de atâtea ori şi alţi politicieni şi anume crede în bătutul pe genunchi, aşa duios. Din punct de vedere politic nu trebuiau să meargă, pentru că dacă el vrea să câştige, deci el nu poate să câştige decât din partea aialaltă, anti- Iohannis, el nu are loc la masa dreptei, bun. În aceste condiţii nu am înţeles de ce s-a dus la Cotroceni?

Monica Mihai: Ca să semneze acordul politic parţial.

Ion Cristoiu: Păi da, dar a fost o greşeală şi psihologică, vă avertizez că domnul Victor Ponta nu a terminat procesul, el a câştigat la o instanţă, mai are una. Mai are una...

Monica Mihai: Urmează să vedem ce se v-a întâmpla, vom discuta cu siguranţă în ediţiile viitoare ale emisiunii, domnule Ion Cristoiu vă mulţumesc pentru discuţia de astăzi, doamnelor şi domnilor până la ediţia viitoare la revedere.

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici