Geoană: Este evident că între Băsescu şi Oprea a fost o înţelegere la Legea pensiilor

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a afirmat, joi seară, la Antena 3, că a existat o "înţelegere" între Traian Băsescu şi Gabriel Oprea atunci când acesta a anunţat în Senat că nu susţine recalcularea pensiilor militarilor.

32 afișări
Imaginea articolului Geoană: Este evident că între Băsescu şi Oprea a fost o înţelegere la Legea pensiilor

Geoană: Este evident că între Băsescu şi Oprea a fost o înţelegere la Legea pensiilor (Imagine: Stefan Birlodeanu/Mediafax Foto)

Geoană a spus că luarea de poziţie a ministrului Apărării, Gabriel Oprea, în Senat, la dezbaterile pe Legea sistemului unitar al pensiilor, când a susţinut un punct de vedere contrar celui al Guvernului, nu se poate explica decât prin faptul că "a existat o înţelegere" cu Traian Băsescu.

"Este evident că a existat o înţelegere (…) iar domnul Boc nu a fost la curent de această înţelegere, care a avut ca principal scop să dea un anumit mesaj către Armată, dar şi către serviciile speciale şi de informaţii şi să pregătească probabil o anumită formă de mutare politică pe care sunt convins că în toamnă o va face domnul Băsescu", a afirmat Geoană la Antena 3.

TITLURILE ZILEI

Geoană nu a dat detalii despre ceea ce el a numit "mutare politică", însă a apreciat că ministrul Adriean Videanu "este într-o succesiune de atacuri" nu neapărat întâmplătoare, în spatele cărora s-ar ascunde "un fel de complicaţiune în viaţa internă a PDL".

Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a susţinut, luni, în Parlament, un discurs cu ocazia dezbaterii legii sistemului unitar de pensii.

El a spus că recalcularea pensiilor militare ar presupune o perioadă de 15 ani pentru consultarea ştatelor de plată aflate în arhivele din ţară, iar aplicarea legii unitare a pensiilor ar costa instituţiile din domeniul apărării 2,5 miliarde de lei numai pentru 2011.

El a precizat că toate argumentele legate de pensiile militarilor şi ale celor din sistemul de siguranţă naţională au fost prezentate în dezbaterile din comisii, mulţumindu-le de altfel parlamentarilor din Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat, precum şi tuturor parlamentarilor, fie de la putere, fie din opoziţie, "care au înţeles că România nu-şi permite să taie din pensiile militarilor".

Totodată, el a spus că doreşte să-i mulţumească preşedintelui Traian Băsescu pentru faptul că şi-a asumat public un punct de vedere care dă încredere fiecărui militar român.

"Ca membru al Guvernului sunt perfect conştient de constrângerile bugetare pe care le avem în această perioadă de criză. Inclusiv la nivelul Ministerului Apărării efectele dificultăţilor economice se resimt din plin. Am făcut reduceri de cheltuieli până aproape de limita de avarie în toate zonele de activitate ale instituţiei. Dar reducerea pensiilor militare, pensii şi aşa destul de mici, care se plătesc din bugetul Ministerului Apărării, este o măsură care înseamnă să-i mai sacrificăm o dată pe cei care, slujind sub drapel, au dus o viaţă plină de sacrificii", a spus ministrul.

Fostul premier PSD, Adrian Năstase, a afirmat marţi seară, la Antena3, că dacă un ministru din Guvernul pe care l-a condus ar fi procedat ca Gabriel Oprea la dezbaterea legii pensiilor, l-ar fi schimbat sau ar fi demisionat.

De asemenea, Victor Ponta, preşedintele PSD, a criticat poziţia lui Oprea. "Vă închipuiţi că discut eu cu domnul Nicolicea? Sau cu domnul..nu ştiu..Cu domnul Diaconescu nu, nu mai discut după Congres, pentru că să vrei să fii preşedintele PSD şi a doua zi să pleci...Aşa cum şi cu ceilalţi, chiar nu am ce discuta cu ei, chiar mă despart total de ideea că trebuie să plecăm imediat ce pierdem puterea. Ce să fac, să mă duc la domnul Băsescu acum şi să fac ca domnul Oprea, să spun în Parlament îi mulţumesc domnului Traian Băsescu? Mai bine îmi tai limba", a spus Ponta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici