George Maior, după audierea din Comisia de Control SRI: Să fie audiaţi Dragnea şi Ponta în comisia SRI/ Am susţinut necesitatea protocoalelor - Mediafax

Video George Maior, după audierea din Comisia de Control SRI: Să fie audiaţi Dragnea şi Ponta în comisia SRI/ Am susţinut necesitatea protocoalelor

George Maior, ambasadorul României în SUA, a declarat marţi, la ieşirea de la audieri din Comisia de Control SRI, că protocoalele au fost necesare, iar legat de acuzaţiile privind ofiţeri acoperiţi şi abuzuri în justiţie să mai fie audiate şi alte persoane, precum Liviu Dragnea sau Victor Ponta.

5662 afişări

"Am discutat amplu şi despre acest subiect (n.r.: raportările SRI către ANI), am spus că domnul Georgescu a fost bun profesionist la ANI, dar Serviciul nu produce dosare, doar transmite informaţii şi că răspunderea prelucărrii informaţiei aparţine agenţiei care e primeşte. În rest, am discutat despre protocoale. Am susţinut necesitatea acestor protocoale. Am susţinut că Serviciul a fost în cadrul legii şi puterea adevărului va prevala în faţa unor alegaţii şi calomnii care se spun în spaţiul public", a declarat George Maior, actual ambasador în SUA

Maior a fost acuzat, în trecut, că, din funcţia de director al SRI, a implicat Serviciul în justiţie, politică şi media. Mai mult, lideri actuali spun că şi din SUA, Maior încearcă să se implice în politică prin susţinerea unei formaţiuni, cea a lui Victor Ponta.

"Am cerut comisiei să reflecteze serios dacă la multiplele alegaţii privind interceptări, ofiţeri acoperiţi, incompativbili, presiuni asupra ajustţiei, să se aducă doveszi, să se audieze alte persoane, de exemplu domnul Liviu Dragnea, domnul Victor Ponta", a mai spus Maior, după patru ore de audieri.

Citeşte şi: Preşedintele Comisiei de control al SRI: George Maior a confirmat că a fost în 2015 la ziua şefului ANI/ Manda: Maior a spus că există ofiţeri acoperiţi în presă/ Ce i-a transmis fostul director al Serviciului lui Horia Georgescu legat de dosarul lui Iohannis

Ambasadorul României în SUA este audiat pentru a doua oară în comisia parlamentară de control a SRI, după discuţiile de peste 6 ore din luna februarie atunci când a fost solicitat să dea detalii despre activitatea Serviciului Român de Informaţii din vremea mandatului său.

Chemarea vine ca urmare a reacţiei ambasadorului României în SUA la scrisoarea lui Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, fost procuror federal şi fost primar al New York. Acesta s-a adresat preşedintelui Klaus Iohannis şi altor oficiali români cărora le-a cerut verificarea protocoalelor PG-SRI şi stoparea presiunilor asupra judecătorilor. George Maior este nominalizat de Giuliani ca fiind unul dintre semnatarii protocoalelor care au permis abuzuri în România.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat sâmbătă, după şedinţa social democraţilor, că i s-a cerut premierului ca ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, să pornească procedura de rechemare în ţară a ambasadorului României în SUA, George Maior.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
MAIOR ,
DRAGNEA ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.