Guvernul ia în calcul IMPOZITAREA progresivă a pensiilor speciale

Ministerul Finanţelor analizează posibilitatea impozitării progresive a pensiilor speciale, ca modalitate de a reduce impactul asupra actualului buget, astfel încât la rectificarea bugetară anunţată la sfârşitul lunii să se încadreze în deficitul de 3%, potrivit unor surse din PSD.

7360 afișări
Imaginea articolului Guvernul ia în calcul IMPOZITAREA progresivă a pensiilor speciale

Guvernul ia în calcul IMPOZITAREA progresivă a pensiilor speciale

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici analizează măsurile pe care trebuie să le aplice pentru a scădea deficitul bugetului de stat la 3% din PIB, limita acceptabilă conform normelor UE. Acestea vor fi anunţate la sfârşitul lunii iulie, odată cu rectificarea bugetară, au explicat sursele citate.

Astfel, din cei 11 miliarde de lei, care reprezintă deficitul bugetar actual, ministrul Finanţelor plănuieşte tăierea a 7 miliarde de lei din cheltuielile Guvernului, pentru a se încadra în ţinta de deficit de 3%, adică 4 miliarde de lei, conform surselor social-democrate.

Una dintre măsurile luate în considerare de Executiv pentru reducerea deficitului bugetar este impozitarea progresivă a pensiilor speciale, conform surselor menţionate.

De asemenea, Guvernul ar putea tăia finanţarea pentru programe cu măsuri sociale. Unul dintre acestea ar putea fi cel cunoscut drept "Primul Ghiozdan", prin care copii din clasa I şi clasa pregătitoare ar trebui să primească un ghizodan cu rechizite. Pentru a implementa programul, Ministerul Educaţiei a avut alocat în bugetul pe 2019 peste 9.300.000 lei.

În acelaşi timp, ministrul Finanţelor ia în considerare restructurarea unor agenţii guvernamentale pentru a eficientiza activitatea lor şi costurile implicate, au explicat sursele social-democrate.

Eugen Teodorovici a afirmat, marţi că unele ministere sunt "supradimensionate". El a oferit exemplul Ministerului Economiei, cu mii de companii în subordine, care nu îşi justifică prezenţa în economie, unele cu un singur angajat şi care „atârnă de ani de zile”. Acesta a explicat că va avea în vedere eficientizarea administraţiei publice, a personalului din ministere, nu va face restructurări în alte domenii bugetare ca educaţia sau sistemul medical.

Oficialul din Guvern a anunţat, marţi seară, că deficitul de 1,4% consemnat după primele cinci luni a fost anticipat la începutul acestui an şi nu reprezintă o surpriză, precizând că unul dintre factori este majorarea salariilor.

Luna trecută, Comisia Europeană avertiza România că, din cauza modificărilor aduse Legii bugetului, evoluţia salarială este mult prea mare în comparaţie cu productivitatea ţării. Oficialul european Isabel Grilo a susţinut că România riscă să devieze de la ţinta privind deficitul bugetar de 3%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici