Ilie Bolojan a DEMISIONAT din funcţia de prim-vicepreşedinte PNL/ Reacţia purtătorului de cuvânt al PNL, despre demisie: Înţelegem motivele. Rămâne unul dintre cei mai performanţi primari

Ilie Bolojan a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte pe strategii poltice al PNL. Primarul municipiului Oradea spune că vrea să se concentreze pe proiectele Primăriei Oradea. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a declarat, pentru MEDIAFAX, că demisia lui Ilie Bolojan din funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului a fost motivată de faptul că acesta doreşte să se implice mai mult la nivel local, precizând că edilul rămâne unul dintre cei mai performanţi primari.

2790 afișări
Imaginea articolului Ilie Bolojan a DEMISIONAT din funcţia de prim-vicepreşedinte PNL/ Reacţia purtătorului de cuvânt al PNL, despre demisie: Înţelegem motivele. Rămâne unul dintre cei mai performanţi primari

Sursa foto: facebook.com/ilie.bolojan

Ilie Bolojan a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că îi era greu să onoreze ambele funcţii, astfel că a optat să se dedice mai mult celei de edil în administraţia publică orădeană.

La începutul săptămânii trecute am înregistrat la secretariatul general al PNL demisia mea din funcţia de prim-vicepreşedinte strategii politice al partidului. Având în vedere faptul că Primăria Oradea are un număr important de proiecte europene şi de investiţi în derulare, care necesită destul de mult timp, era foarte greu, în aceste condiţii, să onorez ambele funcţii. Ca atare, am luat decizia să mă concentrez pe proiectele Primăriei Oradea”, a spus Bolojan.

TITLURILE ZILEI

Ilie Bolojan este şi lider al PNL Bihor şi a fost ales la Congresul extraordinar al partidului care a avut loc pe 19 iunie 2017 în funcţia de prim-vicepreşedinte pe strategii politice al partidului.

Ionel Dancă, despre demisia lui Ilie Bolojan: Înţelegem motivele. Rămâne unul dintre cei mai performanţi primari

Apreciem activitatea de până acum a domnului Ilie Bolojan în funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului. Ne-am bucurat să facem echipă împreună la nivelul conducerii partidului. Înţelegem motivele pentru care a ales să se dedice mai mult proiectelor care îi cer mai mult timp, proiectelor de la nivel local, de la nivelul Primăriei minicipiului Oradea", a afirmat Ionel Dancă, marţi pentru MEDIAFAX.

Acesta a adăugat că Ilie Bolojan este printre cei mai performanţi edili ai PNL şi că partidul vrea să extindă la nivel naţional modelul impus de edil.

"Pentru PNL, Ilie Bolojan rămâne unul dintre cei mai performanţi primari liberali, care a impus un model de administraţie liberală pe îl dorim extins la nivelul întregii ţări. Ne bazăm în continuare pe implicarea sa politică, atât la nivelul partidului, cât şi la nivelul administraţiei locale a municipiului Oradea", a completat purtătorul de cuvânt al PNL.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici