Ilie Sârbu: PSD nu trebuie să se grăbească să anunţe candidatul la Preşedinţie - Mediafax

Ilie Sârbu: PSD nu trebuie să se grăbească să anunţe candidatul la Preşedinţie

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, joi, la RFI, că social-democraţii nu trebuie să se grăbească să anunţe candidatul la alegerile prezidenţiale din toamnă.

383 afişări

Imaginea articolului Ilie Sârbu: PSD nu trebuie să se grăbească să anunţe candidatul la Preşedinţie

Ilie Sârbu (Imagine: Alina Matei/Mediafax Foto)

Întrebat dacă Victor Ponta ar trebui să anunţe cât mai repede dacă va candida sau nu la Preşedinţie, Ilie Sârbu a răspuns: "Cred că ar fi o greşeală să ne grăbim. Nu cred că acum ar trebui să ne preocupe lucrul ăsta. Facem o analiză a rezultatelor, care sunt bune, nu sunt cum ne-am fi dorit 100%, dar, dacă vă uitaţi pe harta electorală, PSD nu a avut niciodată un asemenea succes. Toate judeţele, cu excepţia Călăraşi, Harghita, Covasna şi Alba, mi se pare, în rest, peste tot, şi Clujul (...). În aceste condiţii, nu cred eu că trebuie să intrăm de-acum în bătălia asta. E timp, va fi un Congres care va face o nominalizare, în
funcţie de cercetări, deci nu cred că ar trebui să se grăbească, e punctul meu de vedere, personal".

 

Senatorul social-democrat crede că unificarea dreptei nu ar trebui să provoace Partidul Social Democrat.

"Nu cred că ar trebui să ne provoace această fuziune a disperării sau alianţă a disperării. Noi nu suntem în situaţia aceasta şi atunci de ce ne-am grăbi? Trebuie să avem liniştea necesară, dânşii să-şi vadă de guvernare, noi să ne facem treaba la Legislativ şi vine vacanţa, oamenii se mai liniştesc, judecă altfel, suntem şi după o campanie destul de grea. Dar sigur, nu hotărăsc eu, se va discuta probabil astăzi şi acest aspect”, a spus Ilie Sârbu.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
ILIE SÂRBU ,
PSD ,
CANDIDAT

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.