Impozitarea pensiilor speciale cu 85%, pe masa CCR. Avocatul Poporului, Renate Weber: „O inechitabilă aşezare a sarcinilor fiscale”

Judecătorii CCR decid, miercuri, dacă legea care prevede taxarea pensiilor speciale cu 85% este constituţională, la sesizarea Avocatului Poporului, Renate Weber, care aprecia că ar fi vorba despre o dublă impozitare.

5897 afişări
Imaginea articolului Impozitarea pensiilor speciale cu 85%, pe masa CCR. Avocatul Poporului, Renate Weber: „O inechitabilă aşezare a sarcinilor fiscale”

Avocatul Poporului, Renate Weber, explica pentru MEDIAFAX că, deşi se numeşte taxarea pensiilor, este de fapt o dublă impozitare.

„Sunt două chestiuni. Pe de o parte, este vorba despre faptul că e o inechitabilă aşezare a sarcinilor fiscale. Se numeşte taxarea unor pensii. În realitate avem de-a face cu o impozitare, fiindcă taxele ţi le impune statul când îţi oferă un serviciu”, a declarat pentru MEDIAFAX Renate Weber.

Avocatul Poporului a mai spus că este vorba şi despre o supraimpozitare, pentru că toate pensiile de peste 2000 de lei sunt impozitate cu 10%

„În plus, vine aceasta taxare de 10% pentru aceste pensii între 2001 şi 7000 de lei şi de 85% de peste 7001 lei. Ori există un principiu foarte clar al nediscriminării care spune că toata lumea trebuie să fie tratată egal. Aici nu vorbim de un impozit progresiv pe toate veniturile, ci doar pe o categorie, ori aşa ceva, în opinia noastră, este neconstituţional”, a mai spus Weber.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, în luna iunie, legea care prevede taxarea cu la 85% a pensiilor speciale de peste 7.001 de lei şi cu 10% a celor între 2001 şi 7001 lei. Concret, va fi taxată diferenţa între pensia specială şi cea realizată pe baza contributivităţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici