Iniţiativă a lui Ghişe: Guvernul să negocieze recuperarea datoriilor istorice ale altor ţări faţă de România, printre care şi cea a Germaniei

Senatorul Ioan Ghişe propune ca Executivul să înceapă negocieri pentru recuperarea datoriilor istorice ale altor ţări faţă de România, printre care cele ale Germaniei, recuperarea tezaurului României înstrăinat către Rusia Ţaristă şi averea Fundaţiei Gojdu.

424 afișări
Imaginea articolului Iniţiativă a lui Ghişe: Guvernul să negocieze recuperarea datoriilor istorice ale altor ţări faţă de România, printre care şi cea a Germaniei

Ioan Ghişe (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Ghişe a anunţat, într-o conferinţă de presă, că a depus, marţi, la Senat, o propunere legislativă privind recuperarea datoriilor istorice ale altor ţări faţă de România, potrivit căreia Guvernul ar urma să fie mandatat să facă aceste demersuri.

Potrivit iniţiativei legislative, Guvernul ar urma să fie mandatat să deschidă negocierile cu unele ţări membre ale UE, precum şi cu Federaţia Rusă "cu scopul recuperării datoriilor de stat faţă de România".

Ghişe a menţionat că iniţiativa sa vine în condiţiile în care planul Juncker pentru investiţii şi relaxarea monetară a UE a fost lansat în luna martie, fapt care "oferă oportunitatea istorică pentru ca statul român să îşi renegocieze recuperarea datoriilor de stat ale altor state faţă de România".

TITLURILE ZILEI

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici