Iohannis, după trimiterea în judecată a lui Ponta: Imaginea României are foarte mult de suferit. Soluţia, cea propusă de mine în iunie

Preşedintele Iohannis a declarat, joi, după trimiterea în judecată a premierului Victor Ponta, că "imaginea României are foarte mult de suferit", iar, din punctul lui de vedere, soluţia la această problemă ar fi cea pe care a propus-o şi în iunie, el vorbind atunci despre o demisie a premierului.

3972 afişări
Imaginea articolului Iohannis, după trimiterea în judecată a lui Ponta: Imaginea României are foarte mult de suferit. Soluţia, cea propusă de mine în iunie

Iohannis: Imaginea României are foarte mult de suferit de pe urma situaţiei lui Victor Ponta

"Situaţia, după părerea mea, este din ce în ce mai problematică pentru prim-ministru, este din ce în ce mai problematică pentru Guvern şi pentru PSD. Dar trebuie să recunoaştem că imaginea României are foarte mult de suferit de pe urma acestei chestiuni. Sper să se analizeze situaţia cu toată răspunderea şi cei care pot veni cu soluţii să vină cu soluţii", a declarat preşedintele.

Iohannis a arătat că susţine în continuare soluţia despre care a vorbit în iunie, el solicitând atunci premieurlui demisia.

"Părerea mea nu s-a schimbat. Soluţia cea mai simplă ar fi, cu siguranţă, cea pe care am propus-o şi în iunie", a precizat Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, în 5 iunie, că, în condiţiile în care DNA a comunicat că premierul Victor Ponta este învinuit de fapte penale, i-a solicitat demisia acestuia, el spunând că, în opinia sa, este o "situaţie imposibilă" pentru România ca premierul să fie învinuit de fapte penale.

Ulterior, premierul Victor Ponta a anunţat că respectă poziţia publică a preşedintelui Klaaus Iohannis, dar că a fost numit la conducerea Guvernului de către Parlament şi numai Parlamentul îl poate demite.

Premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată, joi, de procurorii DNA, pentru 17 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, alături de alte patru persoane, între care senatorul Dan Şova şi directorul Complexului Rovinari.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe Victor Ponta, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat "Ponta Victor-Viorel", în prezent prim-ministru, fiind acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată şi spălarea banilor.

Dan-Coman Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi "Şova şi Asociaţii", în prezent senator, va fi judecat, pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani. Şova a fost trimis în judecată sub control judiciar.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Laurenţiu-Dan Ciurel, la data faptelor director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni (CET), acuzat de cinci infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată, şi Laurenţiu-Octavian Graure, la data faptelor director economic al CET, acuzat de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul.

În 5 iunie, Victor Ponta a ajuns prima dată în faţa procurorilor DNA, care l-au anunţat că are calitatea de suspect, pentru fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care a fost avocat.

Pe 13 iulie, procurorii l-au anunţat că a fost pusă în mişcare acţiunea penală în cazul său şi că i-a fost schimbată calitatea din suspect în inculpat, în dosarul "Turceni-Rovinari". De asemenea, procurorii au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ale lui Victor Ponta.

Procurorii DNA îl acuză pe Victor Ponta de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru că ar fi emis mai multe facturi, fără a avea o bază legală, în baza unui contract încheiat între firma sa de avocatură şi cea a lui Dan Şova. Anchetatorii au stabilit că, în realitate, premierul nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenţiei de conlucrare cu Şova.

Mai mult, în perioada efectuării unor controale fiscale, Ponta s-ar fi înţeles cu Şova ca acesta să întocmească în cadrul societăţii de avocaţi rapoarte de activitate juridică, "pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenţia", spun procurorii anticorupţie.

Procurorii DNA susţin că, în realitate, Ponta nu a efectuat niciuna dintre activităţile înregistrate în contabilitate, folosind o parte din sumele obţinute de la SCA "Şova şi Asociaţii" pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidenţial situat în Bucureşti. Firma lui Dan Şova i-ar fi cumpărat premierului şi un autoturism Mitsubishi Lancer Evo 10, "la solicitarea expresă" a acestuia.

În 19 august, DNA anunţa că procurorii au pus sechestru asigurător pe un apartament al lui Victor Ponta pentru a recupera prejudiciul de 51.321 de lei care ar fi fost produs de acest prin complicitate la evaziune fiscală, sumă stabilită în urma expertizei efectuate în dosarul "Turceni - Rovinari".

DNA a precizat atunci că prejudiciul stabilit în dosarul "Turceni - Rovinari" constă în obligaţiile fiscale de la care s-ar fi sustras SCA "Şova şi Asociaţii", reprezentată de Şova Dan-Coman, cu ajutorul lui Victor Ponta, în calitate de reprezentant al Cabinetului Individual de Avocat "Ponta Victor-Viorel".

Ponta a scris atunci pe Facebook că în din expertiza făcută în dosarul său se arată că SCA "Şova şi Asociaţii" şi-a dedus cheltuieli în baza contractului cu el de 51.321 de lei, dar au şi fost plătite taxe şi impozite de către Cabinet Avocat "Ponta Victor" în sumă de 53.000 de lei.

Oficiali din DNA au precizat la rândul lor că acel fragment prezentat de Victor Ponta din expertiza efectuată în dosarul "Turceni - Rovinari" nu este o concluzie a expertizei, ci o observaţie a expertului parte al lui Dan Şova.

Anchetatorii susţin că plăţile făcute de SCA "Şova şi Asociaţii" către Victor Ponta, în cuantum de 181.439,98 de lei, reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale. În acest fel, s-ar fi produs o diminuare nelegală a bazei de impozitare a contribuabilului SCA "Şova şi Asociaţii" şi, în consecinţă, ar fi fost plătit către stat un impozit diminuat cu 51.321 de lei, diferenţă ce reprezintă prejudiciul stabilit în urma expertizei.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici