Iohannis, la o lună de mandat: Am parcurs primii paşi ai proiectului ”România lucrului bine făcut” - VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a scris, miercuri, pe Facebook, despre demersurile pe care le-a făcut în prima lună de mandat, el arătând că a parcurs primii paşi instituţionali către proiectul ”România lucrului bine făcut” şi adăugând că va continua acest drum, prin dialog permanent şi colaborare.

1551 afișări
Imaginea articolului Iohannis, la o lună de mandat: Am parcurs primii paşi ai proiectului ”România lucrului bine făcut” - VIDEO

Iohannis, la o lună de mandat: Am parcurs primii paşi ai proiectului ”România lucrului bine făcut” (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

”În cele 30 de zile de la preluarea mandatului de Preşedinte al României, am parcurs primii paşi instituţionali către proiectul “România lucrului bine făcut”, a scris Iohannis pe Facebook, la împlinirea primei luni de mandat prezidenţial.

El a enumerat şi temele în direcţia cărora a făcut demersuri, în aceste 30 de zile de mandat.

”Independenţa justiţiei, creşterea bugetului apărării în contextul geopolitic actual, consolidarea Parteneriatului Strategic între România şi Statele Unite ale Americii, evoluţia admiterii în spaţiul Schengen şi reconfirmarea acţiunilor ferme la nivelul Alianţei Nord – Atlantice sunt doar câteva dintre temele în direcţia cărora am iniţiat demersuri”, a precizat Iohannis.

 

 

Preşedintele a transmis, în finalul postării: ”Voi continua acest drum alături de dumneavoastră, printr-un dialog permanent, prin colaborare şi respect faţă de valorile democraţiei”.

Textul de pe Facebook este însoţit de un material video de 35 de secunde, intitulat ”Prima lună de mandat prezidenţial”, care prezintă imagini din principalele acţiuni efectuate de şeful statului, începând cu data de 21 decembrie, când a preluat oficial funcţia de şef al statului.

În imagini apar întâlnirile preşedintelui cu asistentul secretarului de stat al SUA, Victoria Nuland, cu preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, particparea la şedinţa CSM de la începutul lunii ianuarie, ceremonia de numire a noului şef al Statului General Major, Nicolae Ionel Ciucă, prezenţa la Marşul Solidarităţii, de la Paris, alături de liderii europeni, în memoria victimelor atentatului de la săptămânalul Charlie Hebdo, dar şi semnarea Pactului pentru finanţarea Armatei, în Sala Unirii din Palatul Cotroceni, împreună cu toate partidele parlamentare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici