Iohannis: Motivarea CCR aduce mai multe întrebări decât clarificări. Mai avem un pic de citit / Preşedintele: Un referendum, posibil la final de dezbatere. Poate e nevoie de o clarificare în Constituţie / "PSD încearcă să amputeze puterile preşedintelui". VIDEO - Mediafax

Video Iohannis: Motivarea CCR aduce mai multe întrebări decât clarificări. Mai avem un pic de citit / Preşedintele: Un referendum, posibil la final de dezbatere. Poate e nevoie de o clarificare în Constituţie / "PSD încearcă să amputeze puterile preşedintelui". VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că a citit motivarea Curţii Constituţionale referitoare la revocarea Codruţei Kovesi, precizând că mai are "un pic" de citit. Şeful statului a anunţat că, la o primă lectură, motivarea aduce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări.

7053 afişări

"Am citit motivarea deciziei CCR. Ca să nu apară aşa o confuzie în spaţiul public. Eu am spus de prima dată că voi citi această motivare până când o înţeleg foarte bine. Deci mai avem un pic de citit, însă citind această motivare au apărut câteva chestiuni care m-au făcut să evaluez anumite demersuri într-o nouă lumină. Două, trei chestiuni aş sublinia, după o primă citire foarte atentă a deciziei şi a motivării. Vreau să spun că, în această etapă, recunosc că motivarea aduce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări, dar o aprofundare ulterioară ne poate aduce mai aproape de adevăr. Vom vedea", a declarat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, după întrevederea cu delegaţia Comisiei de la Veneţia

 

Şeful statului a acuzat Partidul Social Democrat că vrea să limiteze puterile preşedintelui, precizând că judecătorii Curţii Constituţionale sunt în aceeaşi logică.

"Putem să constatăm destul de uşor că PSD încearcă să amputeze puterile preşedintelui. Atenţie, un partid, PSD, încearcă să amputeze puterile preşedintelui României. De ce? Fiindcă actualul preşedinte al României are în multe privinţe altă părere decât majoritatea pesedistă din parlament. Am văzut această dorinţă, prima oară când s-a modificat legea ANCOM, a continuat discuţia chiar când s-au discutat legile justiţiei, unde puterea preşedintelui a fost diminuată faţă de situaţia anterioară a legilor în vigoare. Nu cumva aceste legi au fost modificate şi pentru a diminua puterea preşedintelui? E clar că PSD încearcă cu toate mijlocele de care dispune să diminueze puterea preşedintelui. Din păcate, decizia CCR e în aceeaşi logică, de diminuare a rolului preşedintelui, în numirea şi revocarea unui procuror", a mai spus Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai anunţat, marţi, că este dispus să pună, în cadrul unei dezbateri, mai multe întrebări care reies din motivarea CCR, precizând că un referendum "poate să fie la finalul unei astfel de dezbateri".

"Dacă citim motivarea, se pune întrebarea care mai este statutul procurorilor în România. Mai sunt procurorii independenţi sau sunt duşi procurorii mai degrabă în subordinea ministrului Justiţiei, decât sub autoritatea ministrului, aşa cum scrie în Constituţie. Este o întrebare la care trebuie să răspundă. O altă întrebare este de ce avem un ministru al Justiţiei care decide şi preşedintele execută fără să se ţină seama de avizul CSM? Cum poate CSM să-şi îndeplinească rolul de garantare a independenţei justiţiei, dacă CSM nici nu mai contează în procedura de demitere a unui procuror şef. Iată întrebări la care încet încet trebuie să înceapă să răspundă şi unii şi alţii. Sunt dispus să pun aceste întrebări într-o dezbatere publică. Un referendum poate să fie la finalul unei astfel de dezbateri. Poate este nevoie de o clarificare în Constituţie", a declarat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Preşedintele a mai precizat că poate trebuie să gândim împreună dacă arhitectura statului este bine gândită sau dacă trebuie introduse noi mecanisme care să garanteze că nu ne îndepărtăm de la valorile democratice.

"Poate e nevoie să vedem ce persoane pot fi chemate la conducerea statului. Revenim la discuţia din toamna lui 2016 şi atunci lucrurile au fost interpretate în fel şi chip. Care sunt paşii juridici urmează să vă lămuresc atunci când împreună cu juriştii din Administraţie ajungem la o concluzie. E vorba de o speţă care cu siguranţă va avea efecte asupra felului în care funcţionează statul în continuare. Nu putem face greşeala să aplicăm mecanic nişte lucruri, fiindcă riscul este să ne găsim într-o formă fără fond. Noi nu avem nevoie de un stat care să fie o formă fără fond, ci de un stat puternic şi atunci trebuie să găsim răspunsurile la aceste întrebări. Motivarea foarte amplă scrisă de CCR ne dă câteva indicaţii, ne ridică probleme. Nu putem face următorul pas până nu clarificăm ce anume ni se transmite în motivare", a mai declarat Klaus Iohannis.

Iohannis, despre suspendare: Nu va exista, pentru că nu există temei

Iohannis: Cum poate un politician, care e infractor, să ameninţe magistraţi după un miting mediocru?

Iohannis, despre o eventuală politizare a CCR: Constatat o coincidenţă care ridică multe întrebări

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, solicitat să comenteze dacă Curtea Constituţională este politizată, că nu ar putea să spună niciodată aşa ceva, precizând însă că a constatat, de data aceasta, o "coicidenţă care ridică foarte multe întrebări".

"Nu, nu aş face aşa ceva (să acuze Curtea Constituţională de implicare în politică-n.r.) cum nici nu este cazul. Constat o coincidenţă care de data aceasta ridică foarte multe întrebări, cele pe care tocmai le-am enunţat. Eu cred că aceste chestiuni trebuie lămurite în primul rând de politicieni, fiindcă Curtea Constituţională acum a dat o decizie şi a ridicat multe întrebări, dar demersul de amputare a puterilor Preşedintelui este un demers clar al PSD şi nu a început de acum o lună, a început mai demult. Deci PSD, văzând de atâţia ani că nu reuşeşte să dea Preşedintele ţării şi dorind să controleze întreg spaţiul politic, s-a gândit că este o soluţie să taie din atribuţiile şi din puterile Preşedintelui şi eu le spun clar: nu este o soluţie", a declarat Klaus Iohannis.

CCR a publicat motivarea, de 133 de pagini, în cazul conflictului preşedinte- ministrul Justiţiei, generat ca urmare a refuzului preşedintelui Iohannis de a o revoca pe Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA.

"Independenţa judecătorilor nu o schimbă nimeni, procurorii au fost şi rămân independenţi în instrumentarea cauzelor, niciun ministru nu s-a dus şi nu se va duce să întrebe un procuror despre modul de soluţionare a unei cauze. Acestă competenţă funcţională de exercitarea a urmăririi penale nu a fost nici într-un fel modificată. A câştigat, dacă vreţi statul, de drept. Decizia foarte explicită mai pune o temelie la fundamentele statului de drept a României, că procurorii se numesc în Constituţie magistraţi, dar categoric au alte competenţe de umărire Pentru buna funcţionare a statului de drept trebuie ca fiecare dintre noi să ne cunoaştem bine competenţele, să ne respectăm limitele de competenţă trasate de Constituţie", a mai spus ministrul Justiţiei.

Curtea Constituţională arată în motivarea privind conflictul instituţional preşedinte- ministrul Justiţiei că şeful statului şi-a arogat nişte atribuţii pe care nu le are, atunci când a respins revocarea Laurei C. Kovesi, blocând în acest fel autoritatea ministrului asupra activităţii procurorilor.

Iohannis: În România nu există stat paralel. Este o invenţie a pesediştilor

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că nu există stat paralel, el fiind o invenţie prin care PSD vrea să-şi valideze demersuri "discutabile". Precizarea şefului statului vine în contextul în care Liviu Dragnea a susţinut că statul paralel a fost parţial finanţat de partenerii străini.

Întrebat dacă este îngrijorat de declaraţia liderului PSD, Liviu Dragnea, care a spus că statul paralel din România a fost finanţat şi de partenerii noştri externi, şi dacă această afirmaţie are vreun efect asupra parteneriatelor strategice ale României, preşedintele Klaus Iohannis a răspuns: "Declaraţia este foarte proastă şi contraproductivă. Eu m-am mai referit la aceste chestiuni. În România nu există niciun stat paralel. Este o invenţie a Pesediştilor prin care vor să-şi motiveze demersurile anti-justiţie şi anti-servicii. Atât de simplu este! În România există un singur stat şi pe acest stat îl reprezint eu. Deci povestea cu statul paralel este o invenţie, nu ştiu dacă a pesediştilor sau a consultanţilor pesediştilor, dar pot să-i asigur pe români că în România nu există niciun stat paralel, şi restul sunt poveşti, poveşti prin care PSD încearcă să-şi valideze anumite demersuri destul de discutabile".

Liderul PSD Liviu Dragnea a spus, duminică seară la Antena 3, că statul paralel ar fi fost finanţat şi de partenerii strategici ai României, Uniunea Europeană şi NATO şi că prin mitingul de sâmbătă organizat de partid în Piaţa Victoriei s-a încercat transmiterea unui mesaj şi către oamenii de afaceri.

"Am vrut să arătăm şi partenerilor noştri străini, pentru că după Revoluţie, toţi partenerii noştri, NATO, UE, ne-au spus şi ne-au promis că o să ne înveţe democraţia, pentru că noi nu o ştiam. (...) Venind din comunism, noi trebuia să învăţăm democraţia de la dumnealor. Eu zic ar trebui să îşi asume toţi partenerii străini această responsabilitate: că au încurajat, ba chiar parţial au şi finanţat acest stat paralel şi acest sistem odios. Chiar l-au susţinut public, în mai multe rânduri şi ar trebui să-şi asume asta, pentru că nu asta e democraţia la ei acasă. La ei acasă nu-s protocoale secrete, la ei acasă nu se face justiţie la televizor, nu se fac arestări pentru spectacol", a declarat Liviu Dragnea duminică seară la Antena 3.

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
klaus iohannis

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.