Iohannis: România e ataşată valorilor europene, iar românii nu îşi văd viitorul în afara UE

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj în cadrul Adunării Generale a Centrului European pentru Probleme Lucrătorilor, precizând că ţara noastră are un ataşament puternic faţă de valorile europene, iar "românii nu îşi văd viitorul în afara" UE, anunţă Administraţia Prezidenţială.

345 afișări
Imaginea articolului Iohannis: România e ataşată valorilor europene, iar românii nu îşi văd viitorul în afara UE

Iohannis: România e ataşată valorilor europene, iar românii nu îşi văd viitorul în afara UE

"Creşterea economică, consolidarea democratică, libera circulaţie a persoanelor sunt doar câteva dintre beneficiile pe care aderarea la UE ni le-a adus. România este puternic ataşată de principiile şi valorile europene, iar românii nu îşi văd viitorul în afara Uniunii Europene. Tocmai de aceea, eforturile noastre se vor îndrepta către consolidarea proiectului european prin întărirea democraţiei şi a statului de drept, respectul faţă de cetăţean, promovarea libertăţilor fundamentale", arată şeful statului, în mesajul transmis de către consilierul prezidenţial al Departamentului Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, Andrei Muraru, informează Preşedinţia, într-un comunicat ce presă remis MEDIAFAX.

TITLURILE ZILEI

Iohannis mai spune că UE se află într-un moment de răscruce, agenda europeană fiind marcă de multiplie provocări şi incertitudini, "unele cu rădăcini în trecut, altele care sunt rodul evoluţiilor prezentului".

"Şi pentru unele, şi pentru altele, soluţia nu poate veni decât din consens, din maniera în care vom reuşi să gestionîm împreună, instituţii europene şi organizaţii ale societăţii civile, dificultăţile pe care le ridică climatul social-politic de pe cuprinsul continentului nostru. O Europă puternică înseamnă o Europă prosperă, sigură, apropiată de cetăţeni, competitivă economic, bazată pe solidaritate, justiţie socială, respectarea principiilor democratice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Dacă vom fi cu toţii adepţii acestor principii, sunt convins că atât de complicatele urgenţe cotidiene îşi vor găsi rezolvarea", mai arată sursa citată.

Şeful statul aminteşte şi că într-o lună de zile ţara noastră va prelua Preşedinţia Consiliului UE.

"După cum bine ştiţi, România se află pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte pregătirile pentru preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, perioadă definitorie pentru viitorul proiectului european, care nu poate fi gândit în absenţa valorilor şi intereselor comune. Faptul că vă aflaţi astăzi la Bucureşti ne dovedeşte nu doar că acest proiect este unul important şi privit cu mult interes, dar ne oferă şi optimismul necesar că vom reuşi să îndeplinim cu succes acest mandat", conform sursei menţionate.

De asemenea, preşedintele României vorbeşte despre provocările pe care ţara noastră va trebui să le gestioneze când va deţine Preşedinţia.

"Pentru prima dată de la aderarea la Uniune în 2007, România va avea de gestionat, în calitate de Preşedinţie a Consiliului UE, unele provocări majore: Brexit-ul, negocierea Cadrului Financiar Multianual post-2020 şi problema migraţiei. De asemenea, în primul semestru al anului viitor, vor fi organizate alegeri pentru Parlamentul European. Sunt doar unele dintre cele mai importante chestiuni pe care îmi doresc să le putem trata cu deplină seriozitate şi eficienţă pentru a contribui şi noi la consolidarea proiectului european. Un succes al preşedinţiei româneşti înseamnă, în definitiv, rezultate concrete pentru cetăţenii europeni. Însă, dincolo de proiectele şi demersurile palpabile, îmi doresc să putem readuce optimismul pentru cetăţenii europeni", potrivit comunicatului de presă.

Klaus Iohannis a adăugat că este nevoie de un efort colectiv pentru a găsi soluţiile potrivite care ducă la Uniunea Europeană puternică şi adaptată aspiraţiilor generaţiilor viitoare.

"Pentru acest obiectiv îndrăzneţ, avem însă nevoie de un efort colectiv pentru găsirea unor soluţii pentru o Uniune Europeană puternică şi adaptată, care să corespundă aspiraţiilor generaţiilor viitoare. Tocmai de aceea, în această dificilă misiune din 2019, România acordă o importanţă deosebită dialogului social european. Trebuie să oferim un exemplu de seriozitate şi profesionalism, din partea unui stat membru UE tânăr, modern şi dezvoltat, conştient de responsabilităţile şi drepturile care îi revin în privinţa gestionării pieţei muncii", a mai afirmat preşedintele.

O altă prioritate, în opinia şefului statului este promovarea coeziunii.

"Una dintre priorităţile asumate de către România este consolidarea convergenţei europene prin promovarea coeziunii, competitivităţii şi conectivităţii. Pentru atingerea acestui obiectiv central, un rol important îl vor avea acţiunile destinate ocupării forţei de muncă şi întăririi drepturilor sociale. Dezvoltarea sectorului digital este, de asemenea, fundamentală pentru progresul economic, iar eforturile trebuie îndreptate către transformarea Uniunii Europene într-un lider la nivel mondial în acest domeniu. Consider că implicarea dumneavoastră este vitală în toate aceste proiecte şi în această etapă. De aceea, mă bazez pe expertiza pe care o puteţi furniza şi pe care, iată, o subliniez şi o recunosc astăzi", explică Iohannis.

Nu în ultimul rând, preşedintele României face referire şi la celebrarea Centenarului, citându-l pe şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker care spunea că aceasta nu este doar o sărbătoare românească, ci una europeană.

"Evenimentul la care participaţi astăzi are loc cu doar câteva zile înainte de împlinirea unui secol de la realizarea unităţii naţionale româneşti, moment de mare sărbătoare pentru noi, românii, şi pentru ţara noastră. În aceşti 100 de ani, românii au luptat, uneori cu preţul vieţii, pentru o Românie modernă şi democratică, iar integrarea europeană reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte din ultimul secol. De aceea, aşa cum spunea recent preşedintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker, aceasta nu este doar o sărbătoare românească, ci este o sărbătoare europeană", a conchis Klaus Iohannis.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici